Poezii despre microscop, pagina 2
Dedicație pentru doamna doctor
Doctorița noastră "rea"
Mă-ngrijește și pe mine;
Tratament, de ziua sa,
Un cadou i se cuvine:
Termometru, stetoscop,
Seringi, ace, microscop,
De prim ajutor o trusă,
Sticle cu sirop de tusă...
Mănuși, ser, medicamente,
Perfuzoare, pansamente;
Rivanol, penicilină,
Spirt, iod și ampicilină.
Cutiuțe cu pastile,
Eprubete, ustensile,
De unică folosință;
Toate-i sunt de trebuință.
[...] Citește tot
poezie de Cornelia Georgescu din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea, Floare-Albastră...
Călătoresc între două molecule,
Le vindec putrezirea prin viață,
Le pun la distilat în fiecare seară
Și le-nnoiesc izvoru-n dimineață.
Între lamele le-așez la microscop,
Fiecare e-un schelet de stele,
Universul se-nvârte buimac
Punând în inimă și zboruri, și atele.
Tu, ca moleculă a iubirii ești
Marmura ce trece în statuie,
Eu te-am altoit în scoarță de copac
Și îmi zâmbești din galbena gutuie.
Călătoresc și vindec putrezirea
Izvorului ce a pătruns în noi,
Iubirea, Doamne, este Floare-Albastră,
În rest e raiul cu a lui gunoi!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plouă
cu măști de protecție utilizate
care au fost aruncate
în coșuri cu trape închise ermetic
plouă cu viruși umflați
ca niște chiftele
au primit steroizi anabolizanți
masa lor crește ca dorințele noastre
pofte primordiale
plouă și apa nu spală
nu îneacă nu omoară
se aliază cu virușii
ocupă gara și orașul
clădire cu clădire capitulează
forfotește ca o locomotivă
cu abur dintr-un trecut
plin cu alți viruși
la fel de răi și de haini
ochii noștri privesc la microscop
încă mai avem puterea să ne mirăm
de ploaia care scârție în galoși
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imago vieți
orașul cu porți imense
și cerul lui feliat...
străzile lungi neînțelepciunea mea sobră
de parcă ieri decoram cu ace de brad
urma scrisului
țin în mâini cartea cărților și îți dau
să bei din toate sticlele posibile
pe centru curg fluorescent ideile mele
despre platitudine în artă
iar ceasul din turn
ruinează timpi vii
toate aceste nestări ornamente kitschoase
ale existenței
sunt sentimentele roșii dematerializate
ce palpită sub microscop
falii ale eului care cochetează
cu niște ore ludice
pe podul minciunilor
[...] Citește tot
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privesc pământul chiar din centrul său
în același timp îi dau târcolae
precum un satelit
și din centru și din lună
mă privesc cu nedumerire
parcă aș fi un atom dintr-un alt atom
într-un fel întors pe dos sau viceversa
totuși fac parte din structura acestei lumi
intru în reacții și creez legături
în funcție de instabilitatea mea
de valențele câstigate ori pierdute
în căutarea echilibrului
nucleul meu are protonii atașați
și uneori complici
cu neutronii
în schimb cedez ușor electroni
pentru că le respect independența
sunt cumva victima propriului meu microscop
care se vrea și telescop și periscop
aleluia
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unchiul Dan despre ființa omenească
Unchiul Dan a spus
ascultă,
există dreptate și există nedreptate,
și mai există două tipuri de oameni:
Cei în care nu poți avea încredere
și cei în care poți avea încredere că nu pot fi nedrepți.
Scoate microscopul și hai să vedem
ce fac anumite persoane atunci când
află că ai făcut o greșeală.
Dacă te tratează de parcă n-ai mai fi o ființă omenească,
atunci află că
aceea este fața diavolului.
Mă sperie mai mult acei care
cred că ei au drepate absolută decât
acei care știu că au greșit.
[...] Citește tot
poezie de Lonnie Hicks, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Irevocabila poveste de iarnă...
Motto: ''fiecare e un rezumat a sufletelor celorlalți''(I. Vulpescu)
În fiecare zi, mai scriu la propria-mi carte și mă-ndemn
cum să ies din fundăturile zilnice,
punând sub microscop, pentru tine-un poem...
ca și cum mi-aș cere, mie, iertare
(de fiecare dată-i la fel )ca pe un ultim vis de iubire, te caut
(nu ca pe-un blestem)
ninsorile mă plâng pe dinlăuntru
pentru mult timp, scăpate-S iar din calendare...
întind mâinile... și nu știu de ce umbra mea e o pasăre...
de ce copilul din inimă, nici azi, nu știe să zboare...
remarcabilă râvnă la umbra cuvântului sfânt (dacă-ai șți!
cu fiecare privire-n oglindă se moare
încet și limpede, cât de limpede-i intrarea-n pământ!)
irevocabilă poveste de iarnă...
simți pojghița de viață peste izvorul ce sunt?
poezie de Daniela Pârvu Dorin din personale, Amprente (31 decembrie 2021)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Microscop
Stăteam într-o grădină fără gard,
dar după gard stătea un virtuoz.
Cînta din carnea mea și dintr-o
ură pentru femeia care nu cînta
într-o grădină care nu era a mea.
Sărbătorea ceva ciudat, decesul
său. Era demult uitat și din uitare
trăgea pe gură ultimul cuvînt
c-a fost pe lume o grădină-așa
încăpătoare, pînă cînd măceșul
mi-a zis că ar putea fi tatăl meu,
dar nu putea, știu eu că sunt
copilul vrăjitorului din oz cu ochii
roz și trupul din cianură și-astept
nervoasă viața dintr-o floare,
dintr-o grădină care nu era decît
o carte citită azi la Iași într-un
troleu, iar lumea din troleu urla
[...] Citește tot
poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
777 de amintiri
zilele trec cu șenile peste lacul unde orăcăitul broaștelor pare o incantație suavă
mă apropii de partea carosabilă a inimii tale
cumva asfixiată de gazele de eșapament ale
celor care trec într-o dezordine simplistă
zile și nopți negre/albe din care cresc cercuri de libelule ce se așază tăcut în luminatorul unde bem dragostea ca pe un vin bisericesc
știu că stai la intersecția spre via Toledo unde muzicanții strâng instrumentele la miezul nopții și se îndreaptă sec spre
spre noaptea muzeelor
vor să simtă spectacolul vieții boeme să își sprijine arcușul de coasta statuii unei zeițe romane
arta este un zbor spre panorama universului nud
vreau să îmi pictezi tabloul unei vieți de ambuscadă să ne apucăm de privit la microscop roua cireșilor din livadă
ți-aș întinde cele 777 de amintiri cu degetele
mele de pianistă și aș închide claviatura
fără nicio emoție
așa cum dansezi când partenerul este fix cel
care te susține ca un microcip subcutanat
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Punct... e
E un nimic, sau e-o planetă,
O sferă, sau un vârf de ac.
E-o țintă-n tras cu arbaletă,
Sau e-un sfârșit... venit de hac.
E pus, când vrei să ai respect,
Un loc pe hartă, o insistență.
Repară ades ce e defect...
E-un semn de plăcută prezență.
Pe-obraz, un șarm poate să dea,
Ori melanom, e la plecare.
E-un crez pe cer, de-a fi o stea...
El, aripând suflet să zboare.
Mai multe-n zar sunt un noroc
Și-n fotbal, maximum sunt trei.
E un răspuns pentru deloc,
Sau un sfârșit când vrei să închei.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre microscop, adresa este: