Poezii despre ozon, pagina 2
Dor de înălțime
Mai poartă cu sine
Acel dor nemărginit,
Roua nopților senine,
Inimă de infinit,
Acel dor de înălțime,
Numai Domnul a dăruit!
Ioni, de pe înălțimi alpine,
Ozonul e binevenit,
Răsplata însutită ce vine,
Dumnezeu a dăruit.
Acasă, chiar în grădină,
Crezul său în vreme împlinit,
Har deplin purtat mereu,
E-un dar dat de Dumnezeu!
acrostih de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ar fi prea trist
Să n-ai în tine apă și să doară,
Nervurile din frunze în dogoare,
Să n-ai o clorofilă de culoare,
Chitarei care cântă-n subțioară,
Să n-ai destul răsuflet, să n-ai boare,
Metaforele să le vezi că zboară,
Să n-ai un ochi curat de căprioară,
Să te îmbeți cu-o tulbure licoare,
Ar fi prea trist, să n-ai atâtea rime,
Să prinzi izvorul ce-a mocnit sub frunte,
Să mergi pe stele galbene de crime,
Când ai un suflet gata să le-nfrunte!
Ar fi prea trist, ca versurile prime,
Să n-aibă aer cu ozon de munte!...
sonet de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între prezent și viitor
Fantoma imperciptibilului e scufundată
În ozonul veșnicei aroganțe.
Necazul fulgerător de bestial
Își va pierde veninul deșertăciunii
Peste machiavelicul cuprins de libertate.
Veacuri se vor perinda, râuri se vor scălda
În lacrima îngăduinței, iar dulcea Casiopee
Va murmura șoapta Domnului din Înaltul Cer.
poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îndemn la odihnă
Cu piviri îmbietoare
Razele iar năvălesc,
Ele-au darul să-ncălzească
Zările ce le-ntâlnesc.
Daru-i tihnă și odihnă,
Ozon de pe culmi înalte,
Ioni darnici de sănătate
Nu scăpa ziua senină
Al ei dar și voia bună!
Răsăritul pașnic de soare
Aura dă la fiecare,
Nu-i o clipă mai frumoasă
Grijile când lași deoparte,
Un izvor de sănătate!
acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colț de rai
La Voinești -
Rimele nu-s necesare.
La-ntâmplare vin cuvinte
Ce spun totul, atât de frumos:
Munte, brazi, ozon, izvoare,
Păsări, jivine și fluturi,
Felurite flori și poame...
Și-o minunăție, Doamne!
Ghemotoc numai inimă
Ce se joacă-n jurul meu!
Pentru-o clipă uit că mi-este
Interzis efortul și...
Alerg după veveriță!
Pentru prima dată-n viață...
Simt cum mă roade invidia!
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem de ozon
C-un dor la rotisor
te-aș duce stăpână a liniștilor
in haita mea a demonilor
sus pe vârful munților
să ard carnea gândurilor
in ochii cu jar năucitor
în cascadele scânteilor
să fiu regele vulturilor
pe umărul cu liniștea cetinelor
cerbul țintat culmilor
arcuite ucigător
și lupul stăpân haitelor
de fior cu ador
de izvor tălpilor
și ozon săruturilor
pe lavița infiniturilor
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvara
Când plouă lin în primăvară,
Toți zic: "Să dea Domnul, să dea!"
Și tu te culci pe prisp-afară,
Mai vezi pe cer și câte-o stea...
E cald și ploaia răcoroasă
Ozon în aerul curat
În urmă-i lasă; drăgăstoasă
Natura toată-i un pupat.
Se pupă corbi, de bucurie
Că au scăpat de iarna grea;
Se pup brabeți cu gălăgie,
Și iată și o rândunea...
Și-o barză... calcă cu măsură
Cu pasul grav, explorator,
se plimbă chiar prin bătătură
Cu aerul nepăsător.
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Penultimul
Taciturn privește gongul
morții, așteptând poemul
ce-mi va fi penultimul
căci ea-mi scrie ultimul
dresând viermii-n adrenalină
să sară în tahicardii
de gheizere carantină
coroanelor de invidii
ce mă vor acoperi slute
în pomeni de măști mute
în hore cu giulgii negre
ca niște murene negre
sfâșiind trupul de delfin
înecat în tușul de abis
căutând carapace de vis
plină cu ozon de senin...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Probleme majore
Mă-ntreabă-n zori calculatorul,
La ce anume mă gândesc?
Iar eu, în stilul românesc,
Răspund că... la întreg poporul...
Apoi, chiar fără să roșesc,
Zic că mi-aș vrea arat ogorul,
Ori vreau să-mi schimb stimulatorul,
Sau foamea cum să o stârpesc.
Mă mai gândesc și la balene,
Dar și la stratul de ozon,
La oamenii sărmani, bătrâni...
De fapt, în zori mi-e tare lene,
Ca unui conte cu blazon
Și mă gândesc la niște... sâni!
poezie de Marian Grigore Dobreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între două anotimpuri
Formată-i cheia stelelor în lume, cu cât
mai simplă și mai virginală cu-atât
mereu mai fără de greșeală, cuprinsă
de o blândă-nțelepciune.
Puterea lumii răsări ovală și-nfiorată-n
sine fără nume, cetăți vuind
de mătăsoase rune va scoate griul iarăși la
iveală.
Prin cele două anotimpuri strânse,
un gol cât bucuria zilei plânse
o boabă din argintul cel mai pur.
Acum pe dealurile încă ninse poți
observa cum se ridică-n pânze ozonul
ne-nverzitelor păduri.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre ozon, adresa este: