Poezii despre spaimă, pagina 2
Șovăirile roiului
Aurie, noua seminție de albine
stă să roiască. Patria le-alungă. Gura
acestei coșnițe e doldora de zumzet.
În orice clipă va să-nceapă aventura.
Sau poate că un semn venit din depărtare
plecarea le-o amână înc-o oră.
Sau poate-o spaimă le reține, să nu cadă
încinerate de întâia auroră.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sicriul pe umăr
Toți oamenii din lume poartă un sicriu pe umăr,
toți oamenii din lume vor arunca un bulgăr
ce-l vor arunca peste cel mai aproape,
în miezul căruia cei care pleacă vor căuta leac de somn
și codul în care se ascunde cheia cu care să treacă dincolo.
Toți copii lumii vor plânge și apoi vor cânta
spre lumina ce-i va îmbrățișa, îi va înspăimânta și-i va arde.
Toate femeile din lume țipă cu spaima lipită de moarte
când pruncul bate în poarta necunoscutului ocrotitor domn
ce se pune de-a curmezișul în drum
la ultimul om ce poartă sicriul pe umeri
în care el însuși este așezat spre somn.
poezie de Aurel Ștefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Confesiunea unei umbre
în războiul cu tine însuți
nu moare nimeni
nu există pradă și
nici prădători
câmpul de luptă e doar
un spațiu al insomniilor
dintre două clipe
durerea ta e și a celuilalt
doar unul își potrivește pașii
după mers
și acela ești tu
căutând în rucsacul de pe spate
toate spaimele morții
poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șovăirile roiului
Aurie, noua seminție de albine
stă să roiască. Patria le-alungă. Gura
acestei coșnițe e doldora de zumzet.
În orice clipă va să-nceapă aventura.
Sau poate că un semn venit din depărtare
plecarea le-o amână înc-o oră.
Sau poate-o spaimă le reține, să nu cadă
încinerate de întâia auroră.
poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
moartea își puse
șosetele verzi
în sensul giratoriu
ambulanțele sună a spaimă
brancardirii părăsesc tărgile
în zvon de neputință
revin cocorii
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De spaima unei clipe
De spaima unei clipe mai senine
ce-n taină-mi pregătește o spaimă și mai mare
mă-ntorc peste prăpastia pe care
cu spaimă am trecut-o către tine
un gol imens mă ține tăcut deasupra lui
și mută munții către care vin
simt marginea prăpastiei pierind
asemeni unui orizont divin
fă un hotar mai sigur între mine
și între țărmul tău care s-a dus
vreau să m-apropii fără să te văd
mi-e frică și merg ca privită de sus.
poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Din veci natura-nvață,
făcând copila și femeia,
cum s-o desăvârșească pe aceea
ce-mi arde inima și mi-o îngheață.
Deci, în dureri, o viață
nu m-a-ntrecut vreun om;
chin, spaimă, plâns molcom
prind, pe măsura cauzei, tărie.
La fel și-n bucurie,
nu-i om si nu va fi asemeni mie.
poezie celebră de Michelangelo din Poezii (1986), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimă ( D-nei Mariana Ionescu)
Dezrădăcinează-mi sufletul!...
Sapă adânc în cer printre
goluri și spaime și
scoate-l ca pe un trandafir
prea bătrân
cu aripi cu tot...
În locul lui va crește o amintire
cu flori albe și roșii,
pe care soarele
va prelinge dimineața
o boabă albastră de rouă.
poezie de Lucian Mănăilescu
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hanibal
lui Giancarlo Vigorelli
Nimeni n'avea ceea ce el avea,
superba lui trufie
și elefanții
și labele lor sfărâmând vertebrele
acestor Alpi albiți de spaimă.
Călca, de-abia să se audă, peste stânci
și s'auzea în lună, și
nimeni nu mai văzuse trâmbițele
de piatră ondulândă ale acestor fiare.
Și n'au învins.
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec în ceață
Copacii, prea negri, ne ies in drum.
Umbrele lor clătinate sunt fum.
O spaimă tăcută ne-nvăluie rea.
Poate vantul ne poartă prin lume ori poate o stea.
Ne ținem de mâini, ne spunem cuvinte.
Poate noi o mințim, poate dragostea minte.
Cândva ne-am plimbat prin soarele dimineții,
Acum bâjbâim prin pădurile ceții...
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie de poezii despre spaimă? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre spaimă, adresa este: