Marte

Filă nescrisă

Dă, Lună, cortina de stele-ntr-o parte,
Luceafăru-ţi murmur-un cântec de dor!
Îl prinde de mână, v-ascundeţi pe Marte,
Să freamăte cerul pitit dup-un nor!

Mi-aprind lumânarea să-mi pâlpâie-n noapte,
Căci vise furişe mi-aleargă-n pridvor,
Un vers de iubire-l încui într-o carte
Să doarmă în pace un somn mai uşor.

Mă-nvăluie gânduri cu "dacă" şi "poate",
O poftă de ducă m-apasă-n picior
Să-mi pun, cu dorinţ-o desagă în spate,
Că drumul spre tine mă cheamă de zor,

Iar inima friptă-n cuptor mi se zbate
Cu voce pierdută cerând "ajutor",
Mi-s martore luna şi stelele toate
Că-s gata, la tine în braţe să zbor.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (26 decembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lampioane

aceeaşi fată cu pantofii în mână mereu cu inima zdruncinată precum o eclipsă de soare sau de lună îţi caută
cravată cu dungi verticale şi rupe
cu mâinile reci umbre culcate pe asfalt ireale
erai cu sufletul împărţit între două emisfere harta scrisului tău mi se pliase în palme şi aş fi înghiţit-o să-mi rămână fidelă
să nu umble cu parapanta prin lume să nu poată sări în nicio stratosferă

acele teiubescuri longiline surâdeau ca pe Marte iar eu mă temeam de război şi de mările roşii negre sau moarte sau de ani de război de cactuşi de amalgamul iubirii galactic
pictam în ulei ramura de măslin şi încercam să mă obişnuiesc cu firescul de a contempla lumea furnicilor tinere

anii trecuţi ziceam că ne sunt poveri anii ca nişte lampioane ce se înalţă triumfător dar peste orice iubire timpul trece cu şenile nu mor decât ceasurile
amintirile înfloresc c lujeri ai nopţii înfipţi în pământ care cresc şi descresc

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar aparent

Doar aparent, câte ceva se schimbă.
De mii de ani suntem la fel, îţi spun,
Doi ochi privind cum Soarele se plimbă,
Acelaşi trai, cu ambalaj mai bun.

Mai inventăm câte un tip de rană
Şi parca doare altfel, mai modern,
Sofisticată, noua noastră hrană,
Pavează drumul neted, spre infern.

Tot singuri ne uităm cum fluviul,
Se scurge. Trage după el încet,
Regretul, disperarea, dubiul.
Pluteşte arogant pe el, un pet.

Ne ninge rar, de obicei în marte.
Parcă avem un singur anotimp.
Greşeli mai vechi, aceleaşi şoapte,
Ce-au amăgit părinţii-n al lor timp.

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriel Pădure (22 decembrie 2018)
Adăugat de Padure Gabriel
Comentează! | Votează! | Copiază!