!…

Nu mai ştiu ce a rămas nescornit
ca semn al iubirii mele
gura a căpătat conturul teiubesc-urilor
pasul lasă dâră şi-n ea să citeşti
declaraţii de dragoste
ochii dilataţi – sau lumea?
În orice umbră se probează şablonul umbrei tale –
devenind gest reflex
Acestea toate vin natural…
şoaptele tale sunt muzici care mă ţin
sub un duş de nisip – clepsidră pe măsură…
fiecare bob având efigia ta, secţionează carne, os, nerv
şi venă, renăscându-le cu frecvenţă uluitoare

dovada iubirii sunt
Eu
altfel, nu mai ştiu…!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

abia atunci

voi trece acoperind
umbra cu mâna dreaptă ridicată
cât ecoul şoaptei – taci, te rog,
umedă, lucioasă, gura ta desenează
semnul depărtării, nu al întoarcerii
adio-uri diluate precum cercurile de apă
în care piatra aruncată-i aşteptarea mea

vânt nou nu va aduce toamna ce va să vină
uscăciunea din ramuri nu va fi poezie, simfonii
doar aramă încinsă, grea
şi cenuşă
va trebui să cauţi
sub zăpezile care nu se ştie
dacă se vor lăsa găsite
sămânţa încolţind ascunsă ca orice taină
în jurul ei să descrii un triunghi larg
voi trece acoperind cu umbra dreptei ridicate
cât ecoul şoaptei – abia atunci să-mi spui
dacă «teiubescul» meu ţi-e de ajuns

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi vrut să te întreb

dacă s-a rătăcit vreodată
în lumina scăpărătoare a irisului tău
vreo vietate speriată de lumina
în care se trezise într-o doară?
eu am să rămân închisă în propriu-mi mormânt,
să viermuiesc acolo singură,
apoi am s-o apuc prin lume,
ca un sicriu august,
purtînd în mine imaginea ta de înaripat,
pe care o iubesc neînchipuit de mult,
am să le vorbesc morţilor mele în gînd,
prin păduri şi pe ape,
am să-ţi fac patul în mine,
şi-am să te îmbăt, în fiecare seară,
cu mirosuri tari de crizanteme
şi de busuioc ca să fugă moartea afară din noi,
păcătoşii, care ne tot căutăm
şi ne tot întâlnim în iluzii,
aiurea şi pe podul veşniciei.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut magnolii înfloriţi noaptea, iubite

Am văzut magnolii înfloriţi noaptea
Într-o splendoare cosmică, iubite
Ca o mireasmă, trupul de lună-mi miroase
A rouă brumată de la florile de magnolii frumoase.
Va veni pesemne primăvara-nnoită
Şi va imigra în sufletul meu târziu
Intrată pe uşa sângelui arămiu
Ca un poem de demult uitat
Strigându-te-n şoaptă şi ecou
Pe tine, îndrăgostitul la nesfârşit,
Va veni pesemne primăvara din nou
Ca o respiraţie domolindu-se-n somn,
Şerpoaică cu solzi verzi şi mărgele
Înmulţindu-se magic, va veni cu ielele
Într-un dans frenetic cu repetiţii erotice.
Miezurile de noapte fac dragoste
Dând la o parte perdeaua cu franjuri
A ploii intâmplate prima dată, în marte,
Noi stăm la geam – copii visători
Îmbătaţi de noroc şi dragoste

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

mi-aţi vrut bine – II

ce-aţi crezut atunci
în 21 ianuarie 2007, cã tai trepte
cuvintelor sau etapizare drumului meu,
la plăcere, aşa?!

Sensul acelui mesaj abia astăzi
l-am atins
ieşind din rana pământului
vierme umil

Nu ştiam că premoniţia,
minunile care au urmat îmi cunosc
numele
şi, mai ales, adresa!

Nu ştiam mai departe
de o durere de măsele, o febră
musculară sau o banală insolaţie… nici
câtă iubire a zvârlit Dumnezeu –
împreună cu amarul peste lume.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sta lângă mormânt, nu plânge ore-n şir

Nu sta lângă mormânt, nu plânge ore-n şir:
Eu nu-s acolo, eu nu dorm în cimitir.
Sunt briza serii adiind pe câmp cu nalbă,
Sunt diamantul scânteind în neaua albă,
Sunt soarele-auriu în lanurile coapte,
Sunt ploaia blândă împărţind cu toamna şoapte.
Când te trezeşti în calmul dimineţii clar,
Sunt zborul izbucnit spre mările-de opal
Al stolului de păsări, urcând spre cerul pur.
Sunt înaltul înstelat al nopţii de velur.
Nu sta lângă mormântu-mi, amar plângând,
Eu nu-s acolo; eu n-am murit nicicând.

poezie de Mary Elisabeth Frye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceasta elegie are o istorie cumva ciudată. A fost scrisa de Mary Elizabeth Frye, o gospodină fără educaţie din Baltimore [...] | Citeşte tot comentariul

Grădina

Ca un mănunchi de mătăsuri fluturând proiectate pe un zid,
Trece pe lângă grilajele unei alei din Kensington Gardens;
Ea nu este decât o anemie emoţională topindu-se încet
în agonia dinaintea sfârşitului.

Iar în jur sunt hoardele de plozi
Aprigi, murdari, fără de moarte ai sărăntocilor.
Ei vor moşteni pământul.

În ea se află deja capătul creaţiei.
Oboseala îi este de o frumuseţe extremă şi excesivă.

Ar dori mult, mult ca cineva să-i vorbească –
Şi îi este aproape groază că eu
voi comite această indiscreţie.

poezie clasică de Ezra Pound, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blues funerar

Aruncaţi telefonul şi opriţi ceasornicele, iute,
Daţi câinelui un os baban să nu mai latre-n curte,
Trageţi capacul la pian şi-n surdina marşului funebru
Chemaţi bocitoarele, şi scoateţi afară sicriul negru.

Aeroplanele să-înşire din cercuri largi de fum
Litere pe cer, scriind mesajul: El este Mort de-acum.
Puneţi mătasea doliului la gât alb de porumbei,
Iar poliţiştii să poarte mănuşi negre-n trafic şi pe-alei.

A fost Nordul şi Sudul meu, a fost Estul şi Vestul,
Zilele de lucru, duminicile – şi tot restul,
Amiaza, noaptea, poezia mea ştiută pe de rost,
Credeam că dragostea-i eternă. Am fost prost.

Să n-aud de stele, suflaţi în lampa lor pentru vecie,
Demontaţi soarele şi băgaţi luna la cutie,
Goliţi oceanele, strângeţi pădurea – ‘geaba se dă brează –
Pentru că din clipa asta nimic nu mai contează.

poezie clasică de Wystan Hugh Auden, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cristal monden

Oglinzi, cristale atent fardate,
Priviri piezişe, gând fugar,
Sclipiri de-o zi emoţionate,
Valori trucate de-un barbar,
Viciul adus la mare artă,
Zădărniciri de embrion,
În paşi de dans voinţa moartă
Purtată-i de un jalnic clovn,
Virtutea scoasă la plimbare
Reneagă ultime dorinţi,
Statuia vie-n nemişcare
Cerşeşte nimburi de la sfinţi...

poezie de Silvia Miler
Adăugat de Raluca Dinu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o cruce de vânt

Sunt o cruce de vânt cu braţe de lemn
şi văd cum ele se mişcă în valuri concentrice
mă ghemuiesc, aşa vaporoasă cum sunt, la pământ,
pe solul unui nor de furtună...
în ceea ce visez este utopie - cruce cu vise de lemn -
din când în când aşchii îmi sar din braţe
zilele s-au prins de mine cu răşină

fac plecăciuni şi descopăr reîncarnări
şi mă sprijin de nori, de amăgiri şi de ziduri crăpate
dacă aş avea voie, aş rupe transparenţa din vocea mea
şi aş da drumul cuvintelor

mă las încolăcită de un şarpe
mi l-aş strecura în mine dacă aş fi om
îi dau voie, fiindcă mă uit în interiorul meu şi văd abur
ne înţelegem tacit - singurătatea e doar un drum spre analiză

insomnia rece mă amorţeşte - iederă uscată
dar mă trezesc cititorii în stele

[...] Citeşte tot

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!