Poezii alese la întâmplare
Rugăciune
Cum să nu umblu trist prin grădini?...
Din coastele tatei cresc rădăcini.
Din inima lui ierburi multe-au crescut,
S-au înălțat, străvezii, și-au căzut...
Printre amurguri cânt și cosesc.
Sub care iarbă o să-l găsesc?
Mai multă rouă... Doamne, te-ndură,
Să-i înflorească trifoiul pe gură...
Toate aceste minuni împlinește-le,
Că el te-ar lăuda pentru toate:
Dar gura lui s-o deschidă nu poate,
Nici pumnul, nici toporul, nici cleștele.
Butuci. Ierburi umede. Crini.
Cerșetori cu împărații vecini.
Fructe în pârg. Rădăcini.
Cine n-are părinți prin grădini?
rugăciune de Eusebiu Camilar
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!


O prima impresie ok va zic eu o prima impresie nu inteleg nimic sincer deci ultimul vres chiar nu [...] | Citește tot comentariul

Mi-ai spus cuvinte ce-au rămas
Și azi în mintea mea răsună
glasul tău de altădată,
când îmi spuneai:
"Hai copile! Hai adună,
minte pentru viața toată!"
Mi-ai spus cuvinte ce-au rămas
și viața mi-au călăuzit.
La fel ca tine am dat glas
către copilul meu iubit.
Această sfântă învățătură
tot omul să o însușească!
Transmisă din gură-n gură,
pe oameni să-i definească.
poezie de Dumitru Delcă (29 septembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viața în copilărie
În copilărie,
Copiii se joacă împreună.
Vorbesc împreună.
Aleargă împreună.
Se iubesc împreună.
Se bat împreună.
Se-împacă împreună.
Nu se nasc împreună.
Nu mor împreună.
Se nasc pe rând
Și mor tot pe rând.
poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Așa trudise mama
Pe câmpia roditoare. din întinsul Bărăgan
Unde râd copii în soare și se coace grâu-n lan,
Măicuța din greu muncește, să adune în hambar
Pâinea care se dospește, învelită în ștergar.
Cu mâna dusă la frunte, privește mama spre sat,
Ștergând fața cu marama, ușor scapă un oftat.
Ea așteaptă să-i aducă, apă rece de băut,
Că din zori până-n amiază, multă vreme a trecut.
Cu mâncare proaspătă, foamea să și-o potolească,
Până soare scapătă, un pogon să mai cosească.
Vin copiii, urcă dealul și la mama au ajuns,
Mama priponește calul și de masă, iute-a pus.
Când termină de mâncat, cu apă se răcorește,
Dă traista la un băiat și la muncă iar pornește.
Copiii se-întorc acasă, sărind și țipând pe drum,
Mama asudă la coasă și-n privire are fum.
Tot așa, din zori în seară, câteva zile la rând,
Mama adună în vară, grâul de pe-întregul câmp.
Curge sudoarea pe frunte, în sfârșit, a reușit
Să aducă iar în curte, rodul care l-a cosit.
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Delcă (16 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lumina
Lumina pe care nu o poți vedea
Să află ascunsă în inima ta
Lumina pe care nu o poți vedea
Luminează-n taină calea ta.
Lumina pe care nu o poți vedea
S-a născut odată cu tine.
Ea este în ființa ta,
Și te călăuzește doar spre bine.
Lumina pe care nu o poți vedea
E splendidă și frumoasă ca o stea,
S-a ascuns după un nor
Și așteaptă să răsară luceafărul, sfetnic călător.
poezie de Vladimir Potlog (17 noiembrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze
Cad clipele, cad frunze ca dintr-un pom ceresc.
Deopotrivă toate sub talpa mea foșnesc.
În palmele întinse le prind necontenit
Așa cum cad, cu pete de soare veștejit.
Cad foșnitoare frunze sau clipele se cern,
Odată la picioare speram să ți le-aștern...
Deopotrivă toate sub talpa mea foșnesc,
Din mâna mea căzute sau dintr-un pom ceresc.
poezie clasică de Eusebiu Camilar din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creanga inimii
Când alte universuri mă cheamă sau le chem,
De-o nostalgie cruntă adânc oftez și gem,
Căci știu atât de bine că din același lut
Și trupul meu și Calea Lactee s-au făcut,
Că din aceeași piatră cândva au scăpărat
Luceafărul de ziuă și ochiul meu curat,
Și nici măcar o clipă eu nu mă mir că pot
Să țin pe creanga asta și universul tot...
Îl port pe creanga asta întinsă ușurel,
Cum port lumina lunii în piatra de inel,
Și pare universul imens și uimitor,
Adeseori ca bucla iubitei de ușor,
Și-l simt pân'la durere și imn, adese, când
Cumplit mi se apasă pe creanga lăcrămând.
poezie celebră de Eusebiu Camilar (1964)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie
Lasă... Lasă...
Ca mâine voi pleca de-acasă
Si greierusul negru se va sui pe masă.
Am trecut prin câmpii chiuind,
Ca un steag multicolor desfăsurându-mă,
Peste munti, peste marile adâncuri,
Aplecat peste atâtea oblâncuri.
Am gonit caii cei iuti ai tineretii,
Să nu aud sunând cornul vietii, tristetii.
Am alergat
Si n-am întâmpinat
Nici un portal zăvorât;
M-am desfăsurat de la gleznă la gât
Si-acum mi-i urât.
poezie celebră de Eusebiu Camilar din revista "Cetatea Moldovei", nr. 6 (iunie 1943)
Adăugat de cipass
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a înnoptat devreme
I
S-a înnoptat devreme și astăzi, și-i târziu,
Și nici un gând în cartea de piatră n-am să scriu;
De soare toată ziua m-am tot ținut, arând,
Și s-a trecut și ziua de azi, nici nu știu când
Lumina nu mai este demult precum era.
Mereu lăsat-am cartea s-o scriu când s-o-nsera.
II
"Ferestrele sunt stinse... veți spune. S-o fi dus
Cu soarele de astăzi dincolo de apus
Întinsul timp de-acuma îl are de arat..."
De fapt adânc dormi-voi cu-ai mei amestecat
Și secete și geruri oricât ne-ar măcina,
[...] Citește tot
poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stergar bucovinean
Să aflu adevărul, si sus în munti am mers...
A cui e oare mâna ce tese-n Univers?
Acuma stiu de lucru când iar s-a apucat,
Să teasă si să-ntindă pe cer stergar vărgat,
Ea lasă draperia de nouri drept în jos!
E, tunetul, bărbatul ce pleacă mânios...
Cât plouă, după nouri prin spată a trecut
Multicolore fire, si-i gata de tesut,
Mătăsuri diafane, lumină, funigei...
E, fulgerul, suveică la îndemâna ei!
Si mult apoi, furtuna în zare pân' s-a sters,
Ea tot mai mânuieste suveica-n Univers!
poezie celebră de Eusebiu Camilar din Călăretul orb, 1975
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
