Poezii

Poezii recent adăugate

Ploaia

Ploaia răpăie pe casă,
Fulgere se văd pe cer,
Noaptea tot mai grea se lasă,
Câini urlă a mister.

De nimic nu mai îmi pasă,
Totul pare efemer;
Ploaia răpăie pe casă,
Fulgere se văd pe cer.

Atmosfera mă apasă,
Nu mi-e teamă, însă sper
S-o destind c-o Tămâioasă
Scoasă de la frigider.

Ploaia răpăie pe casă.

poezie de Mitică Ion din Din volumul Şah etern, 2007

Adăugat de Mitică Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Un fulg de nea aş vrea,
In palma ta să fiu
Să nu fi fost nimic,
Din tot ceea ce ştiu
Şi tot ce a fost urât
Sau neadevărat,
Aş vrea să cred e
Un vis ce l-am visat.
Aş vrea să fiu o clipă,
Aş vrea să fiu un gând,
Aş vrea să fiu un zâmbet
Pe faţa ta râzâd.
Aş vrea să fiu o floare,
La pieptu-ţi să mă ţii
Să-mi spui cuvinte calde
Şi-ncet să mă mângâi.
Aş vrea să fiu o rază,
Pe chipul tău senin
În zori, de dimineaţă
Să te mângâi puţin.
Aş vrea să-ţi fiu şi luna,
Şi soarele aş vrea
Puţin din toate cele
Dacă şi tu ai vrea...

poezie de Mariana Simionescu (11 martie 2010)

Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul nostru univers

Eram singur pe pământ,
Dar tu ai venit ca un gând,
Ca un dor şi mi-ai umplut
Inima de amor.

Eram o stea pe cer
Şi tu ai venit ca un mister,
Cu părul negru despletit,
Eu ţi-am zis bine ai venit!

Tu pe buze m-ai sărutat,
Eu în ochii tăi blânzi m-am uitat
Şi noi înspre micul nostru univers
Fericiţi am plecat.

poezie de Vladimir Potlog (9 ianuarie 2004)

Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banala epifanie

Tu, Doamne, niciodată
nu mă plictiseşti
vorbindu-mi.
Taci şi te arăţi -
foaia peste care mă plec
se sfâşie lin.

poezie de Cristian Bădiliţă din Poeme pentru păsări şi extratereştri (2007)

Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruina

A mai trecut o iarnă fără nea,
A mai trecut o vară fără soare,
Tiptil mă trec şi eu, deşi n-aş vrea,
Dispar ca un izvor pierdut în mare.

Nu mă-ntreba de ce-n ruină zac,
Nu-mi spune: vai, ce rău îmi pare,
Căci şi-o ruină bine de-o îmbrac
Îşi află peste veacuri căutare.

poezie de Mihail Mataringa (9 martie 2010)

Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

E primăvară iar

E primăvară iar
Natura reinvie,
E primăvară iar
Şi am mai rupt o filă
Din micul calendar.
E primăvară iar
Şi câte s-or petrece?!
E primăvară iar,
Viaţa mi se trece.
E primăvară iar,
Şi aş vrea să fiu mereu
La fel ca altă dată
Să intru-n jocul tău.
Să alergăm pe pajişti
Verzi şi de soare pline,
E primăvară iar,
Ce-a mai rămas din mine?!
E primăvară iar,
Şi-n suflet simt durere,
E primăvară iar,
Dar totul e tăcere...
E primăvară iar,
Şi mă întreb mereu,
De ce nu-i primăvară
Şi in sufletul meu?!

poezie de Mariana Simionescu (9 martie 2010)

Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin (per)mutant

Poate
că

O
doctore
Iov

Rana
fiecărei
zile

Nu-i
decât
un
dar

Un
dar
incurabil

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (8 martie 2010)

Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aduc aminte timpul...

Mi-aduc aminte timpul când seminţia lui
Umbla pe lume goală, ca albele statui.
Părechile cinstite, cu frunţile senine,
Se-mbrăţişau la soare, şi nu era ruşine.
Curata sănătate, ca fluturii şi crinii,
Nu se sfia de văzul şi-atingerea luminii.
Nici muma,-mbelşugată ca strugurii pe rod,
Nu-şi sugruma copiii în pântece, din plod.
Lupoaică, bucurată să-i joace şi aţâţe,
Ea-şi adăpa în poală, popoarele la ţâţe.
Omul putea fi mândru de sine, să se vadă
Pe-atâta frumuseţe stăpân fără tăgadă,
Când poamele pietroase, cu carnea tare, toate
Voiau a fi furate, cuprinse şi muşcate.

Ai căuta acuma părechile acelea,
Să nu-şi îmbrace trupul, să nu-şi ascunde pielea,
Te trece groaza. Rece o negură te-ngheaţă.
Stai cu momâia-n faţă, gătită, o paiaţă.
Atârnă dintr-un umăr o arătare strâmbă,
Pornesc dintr-o cocoaşă şi-n şolduri se scălâmbă.
Strigoi uscaţi şi stârvuri corcite-ntre măscări
De coapse-ncovoiate şi frânte din spinări.
Un Dumnezeu al scârbei şi mare temnicer
Le-a pus de mici o faşă şi scutece de fier.
Noi frumuseţi, de noapte, pe timpuri neştiute,
Se zbat în umbra zilei de-acu să ne sărute.
Obraji mâncaţi de-o bubă ascunsă, moştenită,
Măduva vătămată, scânteia ofilită,
Păcate necitite şi râvne ticăloase,
Tot frumuseţi corcite de putredele oase,
E născocirea noastră, chircită şi bolnavă,

Să închinăm prinosul ei fără de zăbavă
Omului vechi şi vremii de mare sănătate
Şi tinereţii celei de-a pururi preacurate,
Cu ochii cum îi unda de limpede, şi care
Împrospătează viaţa cu murmur şi răcoare,
Cu fragede miresme, şi darnică-n neştire,
Ca pasărea, ca floarea, ca vântul cel subţire.

poezie de Charles Baudelaire, traducere de Tudor Arghezi

Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e scumpă amintirea acelui ev

Mi-e scumpă amintirea acelui ev — şi-l sui! —
Când Phoebus, zeul soare, mai aurea statui.
Atunci, fără de grijă, în toată-a lor minune,
Bărbatul şi femeia iubeau fără-a supune,
Îndrăgostit şi cerul, şi-i săruta din slavă
Iar stirpea creştea falnic, nu se ştia bolnavă.
Sublimă în rodire, Cybela, ca o vară,
Ai Terrei fii, mulţime, nu-i socotea povară,
Şi admirând lupoaica şi dăruirea sa,
La ţâţele-i preapline natura invita.
Sta omul în puterea deplinei tinereţi,
Stăpân pe viaţa-i toată, pe-acele frumuseţi
De roade pârguite, la trup catifelate,
Cu carnea de lumină, voindu-se muşcate.
Acum Poetul nostru visează fără rost
Cea tainică grandoare; prin locuri unde-a fost
Doar goliciunea-şi plimbă, de suflet, omenirea;
El simte-un val de scârbă întunecându-i firea
Văzând tabloul simplu şi fără de scăpare
De stârpituri cătându-şi veşmintele sumare!
Ciudate busturi! bune să sprijine vreo mască
Şi hâde trupuri, strâmbe, cu carnea moartă, flască,
Pe care zeul vremii, Utilul, implacabil,
De prunci i-a strâns în scutec de-aramă prea-durabil!
Femei cu chipuri stinse, ca falsele odoare,
Muncite şi hrănite de vicii, şi fecioare
Păstrând în plasmă morbidul păcatului matern
Şi al fecundităţii distrugător infern!
Şi noi, corupte neamuri, avem — nu neagă nime'—
Însemne neştiute acelor din vechime:
Obraji mâncaţi de cancer — amorurilor fiu —
Şi chipuri leşinate, cu farmecul pustiu;
Dar toate-acestea, însă, de muze plăsmuite!
Nu pot opri vreodată ca rasele-ostenite
S-aducă tinereţii un imn de preamărire
— Preasfântă tinereţe cu fruntea de uimire,
Cu ochi de limpezime, ca un izvor sclipind,
La toţi, la fiecare speranţe dăruind,
Ca florile, ca zarea, ca păsările-albastre:
Miresmele şi dorul, şi-ndemnul către astre!

poezie de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci (1991)

Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâţa

Frumoasă mâţă, vin'să mi te-ascund
La sân. Închide-ţi gheara-nveninată!
În ochii tăi să pot să mă cufund,
În ochii de metal şi de agată.

Când degetele-mi trec mângâietor,
Pe capul şi molatica-ţi spinare,
Când mâna-mi se îmbată de-un fior,
Făpturaţi pipăind-o zvâcnitoare,

Îmi văd femeia; şi ochii ei,
Jivină mică şi linguşitoare,
Sunt suliţi reci, ca-n ochii-ţi mititei;

Şi, de la creştet până la picioare,
Subtilă-o plasă de-otrăvit parfum
Pluteşte şi-nfăşoară trupu-i brun.

poezie de Charles Baudelaire, traducere de Lazăr Iliescu

Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!