Când dragostea mea jură că-i numai adevăr, O cred, deși știu bine că mă minte, Ca să mă poate socoti tânăr nepriceput, Stângaci în ale lumii măsluite subțirimi. 'N deșert astfel crezând că ea tânăr mă crede, Cu toate că eu știu că anii buni ai vieți-mi au trecut, Eu, zâmbitor, mă-ncred în limba-i prefăcută, Luând chip de falsă liniștire la-ale dragostei păcate. Dar de ce spune iubita-mi că e tânără? Și de ce nu-i spun că sunt bătrân: O, al Dragostei bun obicei e-n vorbe-nbunătoare, Și Vârsta, în iubire, nu place anii-i să i-i numeri. De-aceea cu Dragostea mă culc și ea cu mine, Spre-a șterge păcatele noastre-n iubire.
Sfârșise lupta. Când? Când s-a-ntâmplat? Că sta bălaurul cu solzii-mprăștiați prin spini. Mi-aduc aminte: calm pe umeri îmi cădea, adusă rar, cenușă din vulcani străini.
Gândesc la fapte de demult, la arătări din era prea fierbinte ce se sparse. De scrumul abătut pieziș din alte zări sprâncenele îmi sunt și astăzi arse.
În vers e mântuirea, când n-ai nimic de spus. Se deapănă pe rânduri, ca firul de pe fus. E opera vrăjită ce din nimic se-ncheagă, Și nu-i nici o nevoie ca lumea s-o-nțeleagă.
Mi-ai fost aproape-ntotdeauna, De nimeni si nicicand umbrita. Norocul cerului e luna, Norocul meu esti tu, iubito. Te stiu de cand ca o zambila Cresteai sub cer de primavara. Erai frumoasa si copila Frumoasa-ai fost si domnisoara. De ce-as fi trist, De ce-ai fi trista?! Eu drag iti sunt, tu draga mie. Dea Domnul si copiii nostri Asa de fericiti sa fie! Eu vad tristetea cum colinda Prin dureroasa ta privire Si vad, iubito, in oglinda Cum zmulgi din par albite fire.
Iubita mea si-a mea comoara, Nu mai fi trista chiar de-i toamna.
Să spun atunci când peste oameni este frig și plouă, Că EL te-ascultă și te vede... Și ți-ar fi dat comoara în Viața cea nouă De-ai fi avut un suflet care se încrede.
Să spun și-atunci când peste oameni este ger și ninge, Că poți iertarea să o ai... Iar trupul tău zdrobit nu se va stinge Purtându-ți sufletul acasă, în Rai.
Să spun și-acum când peste oameni este soare, Avem lumină în inimi și în case... Dureri și lacrimi aduc așa splendoare Ca noi să facem temple luminoase.
Dar să mai spun și-atunci când tu suspini și doare... Te afli pe o cale, într-un ceas... și sună; El sună a binecuvântare Căci negreșit te-așteaptă o Cunună.
Vin azi spre tine și nu știi câte ferestre s-au deschis adânc, în mine... Cât freamăt dulce și ce înfloriri, când sufletul prea plin în sintonia albă peste noi cuvântă.
Iubite, care soare și ce cântec ne încălzește când ceasul, în blândă răsucire a prins rădăcini în perete?
1880 - guvernul României a hotărât înființarea Direcției Princiare a CFR cu sediul în București, care a preluat linia existentă, inclusiv Gara Târgoviștei
1949 - Consiliul Parlamentului vest-german (Bundesrat) s-a întrunit și a declarat în mod oficial formarea Republicii Federale Germane în Republica Federală Germană
A fost scris un comentariu până acum.
Este disponibil originalul în limba engleză.
Cartea "Othello. Othello Moor of Venice" de William Shakespeare este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar 
