Nu-ncerca, Leuconoe-e nefastă încercarea - Să cunoști ce capăt zeii rânduit-au vieții noastre, Nici să ispitești vreodată Babilonicele Cifre. Tot ce fi-va, mult mai bine-i să înduri! Că Iupiter Va să-ți dăruiască încă multe ierni, sau că aceasta-i Cea din urmă care sfarmă spumegândele talazuri Ale mării Tireniene de stâncoasele ei țărmuri - Fii înțeleaptă; pritocește-ți vinul;cu scurtimea vieții Lungile nădejdi măsoară-ți. Numai cât am stat de vorbă, Timpul pizmătarnic, iată, și trecu. Trăiește-ți ziua Cea de azi; în cea de mâine te încrede prea puțin!...
Nu există speranță, nici frică În animalul care moare; Omul sfârșește, la o adică, Într-o nădejde temătoare. El a murit de mii de ori Și pururi a renăscut din propriul praf; Unui om bărbăția-i măsori Când înfruntând tâlhari setoși de sânge, jaf, Nu ia în seama viața-i trecătoare, Nu se gândește la ziua de mâine și nici la țintirim; El se-îndreptă spre moarte ca albinele spre-o floare Omul a inventat moartea, așa cum azi o știm.
Iar nu mai suntem noi înșine, nu mai știm de unde să începem și unde ne sfârșim, în spațiul dat, rezemat pe coloana acestor secunde. Iar ne sunt trupurile basoreliefuri existând din noi, anume, numai jumătățile-n mișcare cele întoarse spre lume. Iar se concentrează totul numai în ochi, numai în sprancene, numai în bărbie, numai în brațul întins și atât, restul încetând să mai fie. Iar suntem înscriși într-un cerc, și nu mai știm de unde începem și unde ne sfârșim, în spațiul dat rezemat pe coloana acestor secunde.
Voturile ajută și la creșterea calității site-ului. Mulțumim tuturor celor care votează!
Clipa mea clipă...
Clipa mea, clipă ruptă din soare, frântă aripă, ce mă tot doare... Clipa mea, clipă scursă din stele, buchie-n pripa genelor mele. Clipa mea, clipă - ultim tezaur, strigăt la stripa frunzei de laur. Clipa mea, clipă, trista mea floare, soi de tulipă fără culoare, clipa mea, clipă rece la față,- fir de risipă scurt ca o viață. Clipa mea, clipă, ferma mea soartă, vezi cine țipă, colo, la poartă?! Clipa mea, clipa, vezi, parcă-n tindă se infiripă prosop pe oglindă...
În cer, Bate ora de bronz și de fier. Într-o stea Bătu ora de catifea. Ora de pâslă bate În turla din cetate. În ora de lână Se-aude vremea bătrână Și se sfâșie Ora de hârtie. Lângă domnescul epitaf Bate glasul orei de praf.
Este disponibil 
Cartea "Irish Folk and Fairy Tales Hardcover" de William Butler Yeats este disponibilă pentru 
A fost scris un comentariu până acum.
