Poezii.Citatepedia^®.ro

Vin şi apă

Tata Noe avea fermă de struţi şi de alte păsări, în stil mare,
El mânca oul cu polonicul dintr-o cupă cât o căldare;
Supa lui era Supă de Elefant, iar la cină peştele, un caşalot,
Dar oricum toate erau mici comparate cu coteţele din arca lui, socot;
Noe mai mereu spunea nevestei când se aşezau la masă,
"Câtă vreme nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă."
S-au rupt zăgazurile slavei şi apele au năvălit, căzând cum cade un perete,
Iar stelele de pe cer au dispărut ca bulele de aer din chiuvete,
Oceanele s-au umflat până în gâtul iadului, să-l astâmpere de sete.
Iar Noe, privind în sus: " Se pare că iarăşi plouă zdravăn, pe-îndelete,
Varful Matterhon o fi acum pe fundul mării, o biată creastă joasă;
Mie, cât timp nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă."
Dar tata Noe a păcătuit, ca şi noi, de altfel; a umblat pilit pe drum
Până când, drept pedeapsă, a început o secetă cumplită – cum, necum,
Nu se găsea strop de vin prin crâşme ori biserici, nici măcar de-împărtăşit,
Pentru ca Blestemul Apelor a secat toată seva fructului oprit:
Se afla apă numai pe altarul Celui Prea Înalt şi pe-a Episcopului masă,
Dar mie, câtă vreme nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă.

poezie clasică de G.K. Chesterton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

cine sunt eu?
sunt cea care urcă
Everestul în sandale
pentru tine

cu viteza luminii în tocuri

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul inimii

ascult vocea inimii cristalină luminoasă
îşi cântă simţirea pe artere sangvine
melodia toamnei este doina duioasă
iar mirabila trăire amintire devine.

printre crizanteme trece ploaia deasă
timpul se parfumează cu galbene stamine
cu stelele pe tâmple seara treptat se lasă
cu tolba de vise mă seduce pe mine.

aş vrea visul meu să se împlinească
să-l imortalizez în versul nemuririi
lumea întreagă să îl recunoască
suflet romantic sub cerul iubirii.

glasul inimii aş vrea să cucerească
universul magic - leagănul dezrobirii.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul VIII

Trăiesc, mă sting; ard toată şi mă-nec.
Îndur îngheţ, când flăcări mă frământă
Mi-e şi prea dulce viaţa şi prea cruntă;
Prin bucurie, chinuri se petrec.

Deodată râs şi lacrimă încerc,
Şi desfătarea mari dureri împlântă;
Ce am se pierde şi-n vecie cântă;
Deodată mă usuc şi-n floare trec.

Astfel mă mână Amor necurmat;
Şi-atunci când cred că sufăr cel mai tare,
Pe negândite totu-i alinat.

Apoi când bucuria-i mai adâncă
Şi mi-o închipui fără de-ncetare,
În suferinţa cea dintâi m-aruncă.

sonet de Louise Labe (1556), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din jocul de-a poetul nu poţi să ieşi teafăr niciodată.

citat celebru din George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O umbră de dincolo de Styx

Efebul cu ochi palizi, flori mistice de-o clipă,
Năluca argintie din bruma unui vis,
A fost în scurta-i viaţă o muzică ce-n pripă,
Plângând pe-un flaut magic, se duse în abis.

Luntraşul cu chip palid i-a stat sinistru-n cale,
Lăsându-mă pe ţărmuri să plâng rătăcitor,
Şi mult timp mângâiere n-a fost pentru-a mea jale,
Dar traiul e un balsam, şi omul, uitător.

Şi totuşi, floarea clipei, chiar astăzi câteodată,
Efebul din Novara cu ochii de mister,
Reurcă din adâncuri, lumină sidefată,
Ca luna oglindită de mare şi de cer.

La ţărm îl readuce luntraşul fără milă...
Îl smulg ca printr-un farmec de-al morţii adăpost,
Tot nalt, tot zvelt, tot tânăr — plăpând ca o zambilă -
Şi-n repedea lui umbră mă văd precum am fost.

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Isolde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bivolul şi coţofana

Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros,
Se plimba o coţofană
Când în sus şi când în jos.
Un căţel trecând pe-acolo s-a oprit mirat în loc:
- Ah, ce mare dobitoc!
Nu-l credeam aşa de prost
Să ia-n spate pe oricine...
Ia stai, frate, că e rost
Să mă plimbe şi pe mine!

Cugetând aşa, se trage îndărăt să-şi facă vânt,
Se piteşte la pământ
Şi de-odată – zdup! – îi sare
Bivolului în spinare...

Ce s-a întâmplat pe urmă nu e greu de-nchipuit.
Apucat cam fără veste, bivolul a tresărit,
Dar i-a fost destul o clipă să se scuture, şi-apoi
Să-l răstoarne,
Să-l ia-n coarne

[...] Citeşte tot

fabulă celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Clipele cele mai reci
au o singură
temperatură
singurătatea...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoane sterse

Privesc de la fereastră, gânditor,
Cum soarele se lasă-n asfinţit,
Deasupra lui chenarul unui nor
Cu aur şi rubin pare tivit.

Albastrul cerului acolo-i şters;
Din nor bizare forme se desfac…
Cum le-aş aşterne-n ritmul unui vers!
Dar se topesc… Acum, parcă-i un drac,

În haină de argint înfăşurat,
Stă drept şi ţine-n mână un stindard.
Acu-i un urs… dar iată… s-a schimbat…
I-un popă pletele-ncâlcite-i ard.

O clipă-l văd cu braţele în sus,
Dar flacările lacome-l cuprind,
Un nor de praf se-nalţă la apus,
Încet a nopţii umbre se întind…

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia de poezie

Că Trabantul nu-i BMW,
Ghinionul ăsta e!
Cu puţină simetrie poezia-i geometrie:
Limpede, stelară, vie - floare albă de hârtie.

Dă-i un vis fără hotare şi va fi în toate
Floare limpede, stelară, născută din moarte.
Starea ei dumnezeiască este flacără domoală,
Altfel scrisă n-o să fie decât litere de smoală.

Poezia-i omenească - biblică lumină adâncă,
Ea se arată-n nimbu' florii cântec zăvorât în stâncă.
Altfel doar cuvinte moarte unde glasul nu mai e,
Că le-ascultă numai surdul, A d 1 B d C.

poezie de Ştefan Radu Muşat
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!