Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Adina-Cristinela Ghinescu

Poezii de Adina-Cristinela Ghinescu, pagina 9

Rămâi cu Dumnezeu

Geme omenirea de boală și durere,
Suflete se nasc doar pentru-a muri...
Veșnicia lumii nu are putere
Să ceară încă-o zi pentru-a stăpâni.

Tot în jur se plânge... ființe în robii.
Nu ajung lacrimi să îi plâng;
Spirite în ură zac în pribegii
Ochiul drept se frânge... râde ochiul stâng.

Peste tot, copii născuți dintre poveri
Și părinți ce n-au iubit Lumina...
Strămoșii ce dorm și-au lăsat averi
Ca alții pe pământ să le poarte vina.

Neputințe vin ca ploile nebune
Și nu este om să le oprească.
Mâinile se strâng și vor să se adune
Ca ultima speranță să tot crească.

[...] Citește tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu (martie 2008)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În asfințitul apocaliptic

și parcă totul e înțepenit
și parcă totul se încheagă...
mor suflete numai în asfințit
și planeta devine tot mai vagă.

se-nchid oamenii în cămăruța lor,
să strângă tot mai multe deziluzii...
inimii de Viață-i este dor
dar, mintea înecată în confuzii.

îngreunați de mult pietriș în minte
alegem puful, pentru că nu doare...
în timp ce praful s-a depus pe jurăminte,
spuse într-o vreme de chemare.

de vrei să cazi, alege să fii mândru!
și tot ce crezi, să-nsemne doar eroare!
să fii ca altul, fără să rupi rându'
e ca și cum nu ți-ai dori salvare!

[...] Citește tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Mii de întrebări... un răspuns: Duhul Sfânt!

Mii de întrebări aveam de când mă știu
Și îmi doream să mă cunosc pe mine...
Și a trecut mult timp... să mă am, să-mi fiu,
Învățând s-aștept în dureri divine.

Mii de întrebări mi-au adus furtună,
Ploi și zăpezi grele, vânt și mult noroi...
Timp în care sufletul mântuire adună,
Zbătându-se încă, să-nvingă un război.

Mii de întrebări m-au aruncat în mare,
În Univers, în Cer și înspre adânc...
Am riscat să aflu doar o întrebare...
Și apoi răspunsul am să îl arunc.

Cu cât întrebări se adună-n tine,
Cu atât chemare-i mai înaltă!
Este semnul tangențial cu sine
Ce te va purta pe cea mai amplă treaptă.

[...] Citește tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de FlorinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Timpul m-a mințit!

Am să te cânt prin muzicale versuri,
Cum nu am reușit să te-nțeleg...
A ta eternitate mă irită,
Pentru că mi te-ai dat fără s-aleg.

M-ai păcălit și nu mi-ai dat povețe,
Te-ai prezentat în înțelept și-ai fost farsor...
Foc în aparență, dar înăuntru rece
Ucizi clipele de care-atât mi-e dor...!

Mă caută uitarea să-mi dea un anestezic,
Aș vrea să cumpăr timpul ce-a trecut...
O ușă mă aruncă afară din calvarul
Plin în giuvaiere doar de împrumut.

Prieten te-am dorit al inimii mele,
Măreț și strălucit te-am crezut în toate...
Ești doar o minciuna, iluzii de otravă,
Viața lângă tine, este de fapt moarte!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieții (iunie 2009)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Adu-l Doamne înapoi

Prin sanctuare de inimă și cuget
Alerg la Tine să m-asculți
N-am mai venit demult, e drept...
Dar Tu mă ierți și nu mă uiți!

De astă dată eu Te rog o rugă altfel să auzi,
Pornită din inimă plânsă
Ce a găsit dragostea Ta,
În dragostea lumilor strânsă.

A mea e ruga, dar nu eu
Voiesc să-mi împlinești ceva...
Aș vrea să-i dăruiești de vrei
Îndurare Ta... simțindu-Te aievea.

El, suflet cu restanțe la școala curățirii Tale,
Dar știu că îl iubești și-l vrei
A deveni cum l-ai creat...
Să fie lumină și curat, dăruindu-l ei.

[...] Citește tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Domnul meu

Prietenului meu veșnic și Tatălui Ceresc, în semn de mulțumire pentru minunatele Sale daruri oferite dinaintea venirii mele...

Pașii mei se grăbesc a urca spre Tine,
Domnul meu...
mi-ai fost în mintea-mi nărăvașă și-n clipele saline
mereu...
când se sfârșea o treaptă, alta-mi ofereai... și eu,
neînțelegând, mă zbăteam plângând
și-atunci pe miez de noapte când era mai greu,
veneai aproape pe mine susținând...
a fost o dramă ascunzând o veste bună,
Domnul meu...
și ce este la urmă contează să rămână
al meu...
așa aflasem cum este taina aceluia salvat
numai prin durere...
când răni înmuguresc, iubindu-le poți fi iertat,
dobândind avere...
dragostea-mi uriașă urcă înspre Tine,
Domnul meu...

[...] Citește tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dragoste cu valori divine

lui M. C.

Rostită din adânc a fost iubirea mea,
Și am cântat-o prin versuri de iubire...
Riposta ta, fost-a mult prea rea,
Și-apoi m-am cufundat în amăgire.

Deschis ca pasărea ce zboară libertin
Așa și dragostea ce ți-am purtat odinioară...
Și mult am plâns la al meu destin,
Să îmi răspunzi cu gesturi ce-nfioară.

Nu știu de m-ai iubit precum mi-ai spus...
Nu știu de te-ai găsit prin mine;
Însă, ți-am oferit și ți-am adus
Dragostea cu valori divine.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Adina-Cristinela Ghinescu

Final de carte

Picături cad peste obrazul unde,
Cândva, demult dezmierdat
În pasiune de sărut cuprins...
Picături cad astăzi peste obrazul nins;
Umbrele de seară se lasă între doi,
Care s-au iubit... prin lacrimi și zâmbete,
Furtuni și bolți senine...
Aceia eram noi.
Îți amintești?... Acum doar doi străini!
Picături cad arse, înflăcărând în minte
Tablou restaurat cu noi prin jurăminte.
Chipul îți surâde... se-aude un oftat,
El este de la mine și îl ignori vexat...
Pe un perete negru las urme albe, care,
Strident abundă timpul trecând peste hotare;
Strivesc o nostalgie vrând să mă renască
Și mă împotrivesc ca ea să ne unească!
Piese de muzeu, secvențe dintr-un film
Se absorb tăcut, totul e străin...
Ce episod de carte cu doi eroi nebuni...!

[...] Citește tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Recviem

Am cugetat la ce-ai fost tu:
O rimă, muzică sau grijă...
Un râu spumos etern curgând
Cu paradise și inferne,
Sau poate un tren așteptând
După o lungă drumeție,
În gara lui ajuns să fie,
Plecat fiind mai de demult;
Din meditația-mi finală
Un trist deznodământ umbrește
O revelație reală
Și fragezimea undelor niciodată șterse...
M-am întrebat la ce visai
Mai mult decât te-ai fi-ntrebat,
Să sting durerea ce aveai
Eu fermă, iar tu... ezitant...
În gândul tău poate să crească
Prejudecăți îmbietoare,
Poate reproșuri, sau invidii...
Dar inutil... și ce ratare!

[...] Citește tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de CorneliaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Uitasem...

Mă cheamă nebunia unei povești candide
Și-am vrut cu tot al meu să-i dau crezare,
Îndrăgostită tot mai mult de-a sa culoare
Uitasem convenționalul gândirilor rigide.

Pluteam parcă pe ape și pe vânt...
Eram o pasăre zburând spre măreții,
Uitasem despre păsări – ființe-n pribegii –
Uitasem despre Carte și al său Cuvânt.

Mă arunca în valuri o mare de iubire,
Ce mult mă amăgise că pot și eu zbura!
O dragoste intensă mi-a lăsat arsura
În rana nevăzută, săpând-o în simțire.

Fost joc cumplit jucat fără rezervă,
Așa se cheamă când ești îndrăgostită...
Uitasem a-mi lua masca în chip de nesimțită
Și m-am lansat în zbor cu prea multă vervă.

[...] Citește tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 23 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Adina-Cristinela Ghinescu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Adina-Cristinela Ghinescu

Adina-Cristinela Ghinescu
poetă, aforistă și artistă plastică română

Evenimente biografice

Fani pe Facebook