Poezii de Adrian Abrudan, pagina 2
De toamnă
Mă-ntreb adesea unde să-ți mai scriu
De ce cuvântul meu e de prisos,
Mă mir că mai pot scrie și sunt viu
Cu-atâta plumb și risipire-n os.
Și-această toamnă rece și bastardă
Cu agonia ei nevindecată,
E pretutindeni, în priviri, pe stradă
Iar eu petrec cu ea, la o serată.
Mi-ai spus că o să treacă, dar eu știu
A te iubi e-o boală fără leac,
Încerc în crucea nopții să îți scriu
Ce simt acum, la început de veac.
E un dor ce seamănă-a pustiu
Și sunt cu toamna, conversând, în parc.
poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ar fi nedrept...
Ar fi nedrept să te privesc plecând,
E totuși iarnă, amurgurile-s reci,
N-aș vrea să simt parfumul tău când pleci
Și să primesc acest blestem curgând,
În pieptul meu, ca o nestinsă lavă,
Ca un ecou ce vine din adânc,
Cu stropi de ceară, zbucium și pământ
Și-această iarnă mută, revanșardă.
Ar fi nedrept să te privesc plecând,
E totuși iarnă, ninsoarea se așterne,
Aș vrea să simt privirea ta în gene
Și glasul tău, în pieptul meu, curgând.
poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Adrian Abrudan, adresa este: