Camelia Ardelean

Iarba dintre stele

Păşind încet prin iarba dintre stele,
Împotmoliţi pe dulcele tărâm,
În lanţuri ce nu vreau să le sfărâm,
Alunecăm pe ritmuri de kantéle.

Cotrobăind sub finul caldarâm,
Prin rădăcini, cu patimă de Iele,
Ne-am priponit şi sufletu-n atele –
Ajuns-am libertatea s-o urâm.

Când cerul îşi deschide călimara,
Cernând pe raiul nostru un poem,
Cu vers călit sub vânturi de Sahara,

Incendiat de-al dragostei blestem,
Ne înfruptăm mai aprig din avara
Iluzie cu aerul boem.

sonet de Camelia Ardelean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!