Carl Sandburg

Eu sunt poporul, gloata

Eu sunt poporul – gloata – mulţimea – masele.

Ştiţi că toate marile realizări din lume sunt făcute prin mine?

Eu sunt muncitorul, inventatorul, cel care produce hrana şi hainele lumii.

Sunt audienţa – martorul istoriei. Din mine-au ieşit Napoleonii şi Lincolnii.
Ei au murit. Şi-atunci am scos la lumina alţi Napoleoni şi-alţi Lincolni.

Sunt cernoziomul pentru seminţe. Sunt preria aşteptând aratul.
Furtuni mari au trecut peste mine. Uit.
Tot ce am mai bun este consumat şi risipit. Uit.
Toate,-n afară de Moarte, vin la mine
şi mă pun la muncă şi renunţ la tot ce am.
Şi uit.

Uneori gem, mă clatin şi, spre-amintire,
stropesc istoria cu picături de sânge,
Apoi – uit.

[...] Citeşte tot

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea din jurul meu

Lumea din jurul meu este gri,
porumbeii sunt gri, zorii sunt gri, furtuna este gri.

Numele cu care-i chem sunt frumoase–
iar eu mă întreb unde se tot duc.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dispărută

În oraşul nostru toată lumea o iubea pe Chick Lorimer.
Undeva departe
Toată lumea o iubea.
Aşa că noi toţi iubeam o fată neîmblânzită
Care urmărea mereu un vis care era numai al ei.
Nimeni nu ştie-acum unde s-a dus Chick Lorimer.
Nimeni nu ştie de ce şi-a făcut valiza... câteva
lucruri vechi
Şi a dispărut.
Cu bărbia ei micuţă
Împinsă înainte
Şi cu părul mătăsos curgând în valuri neglijente
De sub pălăria cu boruri mari –
Dansatoare, cântăreaţă, o iubită surâzătoare.

Erau zece oameni sau o sută cei care-o vânau pe Chick?
Erau cinci sau cincizeci de tipi cu inimile frânte?
Toată lumea o iubea pe Chick Lorimer.
Nimeni nu ştie unde-a dispărut.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie cu un trecut

Era acolo femeie care şi-a sfâşiat rochia roşie de catifea
Şi care şi-a lovit umărul drept, alb, şi carminul unui semn
A mărturisit în zigzag graba unghiilor.

Era acolo o femeie care a rostit şase cuvinte scurte
Şi a pus capăt unei vieţi care devenise trecut
Pentru o viaţă nouă.

Era acolo o femeie care-a depus un jurământ
Şi care, răguşit, a şoptit o rugăciune –
Şi totul a luat sfârşit.

Era o tâlhăriţă şi o curvă şi o femeie întreţinută,
Era un lucru care putea fi folosit şi cu care te puteai juca.
Purta o eşarfă veche, de un roşu aprins.

Povestea este subţirică şi ezitantă,
Albă ca un chip în momentul când merii abia dau în floare,
Albă ca un mesteacăn iarna sub razele de lună.

[...] Citeşte tot

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea înclinată

Deasupra mării înclinate,
Deasupra orizontului,
Trudeşte nava.

Osul nasului ei cenuşiu ca ceaţa,
Inima ei aprigă ca marea,
Ea vine de la drum lung,
Ea pleacă la drum lung.

Deasupra mării înclinate,
Deasupra orizontului,
Ea trudeşte – aprigă ca marea, cenuşie ca ceaţa.

Ea este luminiţa verzuie din noaptea cenuşie.
Ea vine şi se se duce prin ceaţa mării.
Ea trudeşte deasupra orizontului înclinat.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miere şi sare ( extras)

Cât ţine dragostea?
Cât un balon de sticlă mânuit cu grijă
sau cât două orhidee de seră lăsate-n viscol
sau cât o nicovală imobilă de oţel
călită la flacăra unei suduri inexorabile –
sau uneori dragostea poate dăinui
cât şase fulgi, şase fulgi hexagonali de nea,
şase fulgi hexagonali de nea plutind în aer
sau cât jurământul dintre oxigen şi hidrogen
într-un pahar cu apă de izvor
sau cât ochii de pe bancnotele de-un dolar
sau cât două dorinţe călărind
pe-o pală de vânt iarna în zori
sau cât piatra de temelie a unui altar antic
menţinut sacru pentru rugăciunile tale intime
sau cât praful ridicat într-o trombă solemnă
purtată de vânturi schimbătoare.

Există sanctuare care păstrează mierea şi sarea.
Există cei care risipesc şi care cheltuie.

[...] Citeşte tot

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morminte reci

Când Abraham Lincoln a fost îngropat, a uitat de militanţii copperhead şi
de asasin... în ţărână, în mormintele reci.

Iar Ulysses Grant a pierdut toate gândurile despre escroci şi Wall Street,
banii gheaţă şi garanţiile au devenit cenuşă... în ţărână, în mormintele reci.

Trupul Pocahontasei, suplu mesteacăn, dulce măceaşă-n noiembrie, banană de
prerie-n mai – se mai miră, îşi mai aminteşte ea ceva?... în ţărână, în mormintele reci.

Priveşte strada plină de oameni cumpărând haine sau alimente,
aplaudând un erou sau aruncând conféti şi suflând în trompete...
spuneţi-mi dacă îndrăgostiţii sunt păgubaşi... spuneţi-mi, dacă poate-avea
cineva mai mult decât au îndrăgostiţii... în ţărână, în mormintele reci.

NB.
* Abraham Lincoln a fost asasinat de actorul J. W. Booth în seara zilei de Vinerea Mare,
14 august 1865, în loja unui teatru din Washington.

[...] Citeşte tot

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oase

Aruncaţi-mă în mare – jos sub ape.
Înveliţi-mă cu unda rece şi sărată.
Acolo niciun plug nu-mi va atinge oasele.
Hamlet nu va ţine craniului meu discursuri niciodată,
Dusă-i vremea glumelor, iar gura mea e mută.

Prădători cu ochi verzi îmi vor ciuguli globii de sub pleoape,
Peşti roz se vor juca-n juru-mi de-a v-aţi ascunselea,
Voi fi cântecul furtunii, vuietul mării din aproape-n mai aproape
Pe podelele de sare umede şi răcoroase.
Aruncaţi-mă... în mare – jos sub ape.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea valurilor

Vocea valurilor nu încetează niciodată.
Vocea valurilor revine, se tot repetă.
Doar cântece vechi? Asta e tot ce ştie marea?
Doar viguroase, vechi cântece?
Asta-i tot?
Vocea valurilor revine, se tot repetă

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub luna plină

Sub luna plină,
Când pulberi argintii
Se strecoară tandru luminând
Grădinile nopţii,
Moartea, zeflemist cernit,
Se apropie şi-ţi şopteşte la ureche –
Ca un vechi prieten îngenuncheat în rememorări.
Sub trandafirii verii,
Când rozul pătrunzător
Veghează în aerul amurgului
Răsucit printre frunzele sidefii,
Dragostea, cu mâini mici,
Vine şi te mângâie
Cu o mie de amintiri,
Şi-ţi pune
Întrebări pline de fermec, la care tu nu ai răspuns.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!