Poezii de Constantin Ardeleanu, pagina 3
Crezul lui Trif
Cred întru unul Dionyssos,
Zeul Atotsugătorului,
Inventatorul Cepului și al Absintului
băutelor tuturor și încă nebăutelor
Și întru unul, vrednic de felul său,
Dregătorul, odrasla lui Dionyssos,
Unul nimeni ca el care din
Dionyssos s-a tras
mai înainte de toți vracii;
Cristalin din Cristalin, Dionyssos
amețit din Dionyssos amețit,
băut, dar mai apoi "făcut";
Cel de o sete cu Însuși Zeul,
prin care toți s-au chitrofănit,
Care pentru noi drojdierii
și pentru a noastră matolire,
S-a coborât în beci cu Hangița
și s-a făcut om (adică ne-a "omenit")
Și s-a cherchelit pentru noi
în zilele lui Șprițus Pi blat,
[...] Citește tot
poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crochiu bizantin
Bizantin bizar bântuind prin bogate bazare
Căutând Cantemiri, ieșiți în amurg la plimbare,
Pieptiș, din Top Kapî urcând la Moscheia Albastră,
Pângărite cadâne plâng la un ochi de fereastră
Lucesc chihlimbarele-n oglinda fețelor smeade
Din imperiu vin șiruri lungi de care cu prade
Preț ridicând iar Fanarul valahelor domnii
Cap retezat de paloșe-n piață, răspuns la solii,
Domnițe, prinți și cărturari, la Otomani zălog
Trufaș, sultanu-și mână oastea în trap de inorog
Râvnind ghiaure țarini, hăt dus în Miazănoapte,
Supuși, regenți-nchină săbii, bătute-n diamante
Agonizează, cu brațele-nfipte-n semiluni, Sfânta Sofia
Se-abate dinspre Asii către Viana, pustiind, urgia,
Cămașa lui Christos rămas-a scut creștinătății
Un osuar marcând cu albe borne hotarele cetății
[...] Citește tot
poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crucea de piatră, serviciu Credincios astaloșian
Se scurg anii... Și vremurile... Trec soldații
Pe piept bombat nu mai e loc de decorații,
Triumf pe scene... Rumoare-n sală... Aclamații
Bye-bye și caviar. Votcă, doar câteva gradații
Taxe, impozite, franșize, plătite altei nații
Laș și transfug acasă. Stupide imprecații,
De ce ai evadat din lagăr? Voi, vinovații
Nu veți intra la epoca de cositor în grații
Lui Giscard d'Estaign și Mitterand libații
Și-n pauze, chiar astaloșenelor creații,
Aruncă-ți sămânța de geniu pe-alte spații
Între Dudești și Hale, pod de-argote filiații
Pasează pe treisferturi, fiindcă frații
Te-așteaptă toți cu joc la mână. Combinații
Spre ținta setos râvnitelor vinificații
Gamele spumegând... Nicicând destule rații
[...] Citește tot
poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De gustibus
Bărbatul matur
cu privirea piezișă,
lămând de amor,
ar mușca, hulpav, din mine,
i-s pita,
rosti, indiferentă,
Ispita...
Junelui timid
îi lasă gura apă
după coapsele-mi ronde,
chiar asortând
la bluza mea bolero,
buza lui fredonând bolero,
ducă-se naibii
erotica de rutină,
îi voi fi o seară
de Mai (... vreau?!),
frugal,
amandină...
poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De parcă...
Timpul trece pe lângă mine
de parcă nu m-ar cunoaște,
cu fiecare secundă renaște
iar eu mor câte puțin... În fine,
părem captivați de romanul
căruia îi știm deja ultima filă,
ușor panicați, c-o față umilă,
să dăm, vrem cu ursita, cu banul
Anii i-am risipit, nabab, aiure
făcând zile din bahice nopți,
la minte om fi fost mai necopți
dând foc pentr-un pom la pădure
Câte proiecte amânate sine die,
ignorând, periodic, scadența
Timpul măsoară la orgă cadența,
mă-neacă, în naos, fum de tămâie...
poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Descriptio suavae
Ochi de safire
Îți dau de știre
C-ar fi posibil
Ceva teribil
Voluptoase
Buze cărnoase
Tainic sărut
Tremur de rut
Doamne, ce gât,
Magnific. Și-atât
Te rog, nu te teme
Nu, nu mai geme
Cum te ațâță
Revoltă de țâță
Ieșită din cupă
Vraja să rupă
[...] Citește tot
poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Durerea
Durerea fizică e-o curviștină
Tenace, insolentă, agresivă,
Cu o pornire primitivă
Să-ți stoarcă vlaga prea puțină
În noapte brusc te scoală
Lascivă te răstoarnă-n pat
Și cu mișcări de psihopat
Te bagă-n draci, în boală
Și când credeai că totu-i gata
Te răstignește pe saltea
Te-ntinde cum vrea ea
Și-ți râde-n nas, nerușinata,
Docil, faci tot ce-ți zice
Fraze scuipând incoerente
Durerea te izbește de perete
Și te-omoară. Ce să se complice...
poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Edulcolor tablou
Viermuim, trăncănim, scrâșnim,
ignorăm vecinătăți de țintirim,
ne stoarcem de poeme, trudim,
miroase a ratare, e bine să știm
Țintim "undreamable dream"
pe lângă mănăstirea Antim,
pe care cruce să ne răstignim?
Chiar nu pricepeți că murim?
Edulcolor tablou de frații Grimm,
de atâta haos alb o să orbim,
și bem vârtos, de soartă suduim,
trăim? Or numai supraviețuim?
Tic-Tac, tristețe fără de motiv,
c-un psiholog fără moral-volitiv
sonet de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Esențializare
Maître, am amorțit nemișcată în atelier,
dar nu mai suport să-mi sfarmi, furios,
trupul croit în lut de atâtea ori...
Moidemoiselle, mă-nțelege, eu nu te
copiez, te creez, încerc să-ți dau energie
și expresie, înghețând irisul privirii,
de asta zdrobesc ca nebunul toate
reprezentările-mi eșuate, încă
nu reușesc să te pătrund...
Femeia model devenise și mai goală,
după ce meșterul care o plătea cu ora
îi explicase alchimia savantă a sculpturii,
dar nu se simțea mai luminată, ci
mai degrabă stană de piatră uitată,
de când lumea o femeie despuiată
e sortită zvârcolirii spasmodice, nu
amorțirii până la mortificare,
chinuitor exercițiu până când amurgul
aruncase peste ea, peste ei, peste Paris,
pledul, mai întâi bătând în albastru, apoi
[...] Citește tot
poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fantasmă medievală
Hei, da, de aș fi fost boier Costache
imitându-l pe Văcărescu, zis Ianache,
m-aș fi înconjurat de nimfe, baiadere,
topindu-mă în letopiseț de plăcere
Și tot ca el, boier de viță, falnic, tare,
nici eu nu aș lăsa domnița fată mare.
iar vinul roș ar curge șipot din bărdace
nu-mi cere îndurare, că nu te las în pace
Și i-aș șopti vers de iubire-n greaca veche
strâmb i-aș jura că-i fără de păreche
cu giuvaiere aș plăti, la granița ei vamă,
aș scrie spornic opul cu "Băgări de seamă"
Bătrâne, iar te amăgești cu vise de ietac
ți-arată din splendoare cadâna doar un crac
și-n toi de zaiafet, petrecere destrăbălată,
Ianache se desfată... Costache, altă dată...
poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Constantin Ardeleanu, adresa este: