Constantin Tiron

Strofă rătăcită

Când cântecul se-agaţă pe cer de toarta vieţii,
Când roua spală bobul din aurul de pâine,
Respiră verde-un clopot din coapsa dimineţii
Prin lutul ce frământă visul de către mâine.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofă rătăcită 2

Un sunet gol de tulnic îmi cheamă depărtarea,
Lanul cu flori albastre e-ascuns într-o mănuşă,
Durerea amintirii îmi tulbură uitarea
În stele risipite pe suflet de cenuşă.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofă rătăcită 3

Sămânţa lunii-mi creşte întoarcerea-n ţărână,
Astrale pulsuri albe bat nopţi şi strălucesc,
Aripi de îngeri negri se-aşează pe lumină,
Spre nefiinţa rece, umbre călătoresc.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofă rătăcită 4

Pe aripi de fluturi valsează un sloi,
Prăpastia vorbelor sugrumă lumina,
Un fulger albastru-mi îmbracă retina
Şi-un munte de gheaţă pătrunde în noi.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofă rătăcită 5

Frământ cu piciorul lutul din mine,
Timpane se năruie-n urlet
Şi ochi rătăciţi în paharele pline
Mai caută-un loc pentru suflet.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofă rătăcită 6

Cu sufletu-mi tovarăş de tine povestesc,
La capăt de lumină, umbra-şi ascute coasa,
Paşii porniţi spre tine iar drumul rătăcesc
Şi niminea nu ştie să-mi spună unde-i casa.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofă rătăcită 7

Se prăbuşesc în mine multe toamne,
Vârtejuri se răstoarnă şi cerul a ţipat,
Dar între două ploi dă-mi Doamne
Surâsul curcubeului vărgat.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de târziu

Se scutură lumina din crengi! Cu înc-o toamnă
Sunt mai bătrân! Nimic nu-i cum a fost!
Se lasă-n suflet bruma şi timpul mă însamnă,
Să-ncep a înţelege că totu-i fără rost?

Degeaba-i încărcată a inimii livadă,
Că mâna ce-o aşteaptă nu vine la cules.
Şi fructele, rotunde, pe jos încep să cadă,
Şi totu-i fără noimă şi fără înţeles.

E toamnă iar. Sunt singur şi gândul mi-e la tine!
Şi numele-ţi – fruct dulce – pe buze-l simt şi-l ştiu,
Dar eşti aşa departe şi-atât de frig e-n mine,
Că mă-nvelesc pe suflet cu stropii de târziu.

Se-apropie sfârşitul? Să plâng nu are rost,
Nimic în astă viaţă nu este cum a fost.

sonet de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu de toamnă

E toamnă, e târziu şi nu ştiu cine
Îşi picură din cer tăcerea mută!
Te simt cum vii să tulburi iar în mine
Tăcerea sufletului. Taci şi-ascultă!

Nu zi nimic; nu tulbura tăcerea!
Tu nu-ţi dai seama? Un cuvânt de-ai spune
Ai deştepta în mine iar durerea
Iubirii care-ar vrea să se răzbune.

Abia am reuşit s-o mint, şi-acum
Tu vii s-aduci cu tine iar regret?
Să o trezeşti cu-al tău parfum?
Nu o trezi! Te rog păşeşte-ncet!

I-am spus că e târziu şi că-n grădină
Şi florile-au murit, fiindcă e toamnă,
Că nu mai au căldură şi lumină
Şi chipul tău nimic nu mai înseamnă!

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvon de toamnă

E toamnă iar cu ceaţă-n zare
Şi-n parc, puhoi de crizanteme
Se plâng bolnave după soare,
Că bruma le-a creat probleme.

Cocori, ca nişte vagi himere,
Vâslesc pe vechiul azimut,
Ca osândiţii la galere,
Spre un tărâm necunoscut.

Sătui de-atâta trândăvie,
Aracii goi – cuprinşi de teamă –
Nemulţumiţi ar vrea să ştie
De ce nu-i bagă via-n seamă.

Ciobani coboară de la munte
Cu doine stinse în caval,
Iar codrii se gătesc să-nfrunte
Un nou program autumnal.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!