Constantina Gina Dumitrescu

Stele şi suflete

Atâta timp cât cerul
este plin de milioane de stele
atâtea milioane de suflete există
se plimbă prin Univers
braţ la braţ, steaua şi sufletul
cele mai rele suflete
nu stau împreună cu steaua lor
cele mai bune merg în infinit
ţinându-se de mână, suflete şi stele
având destine comune
este frumos cerul, este frumos să-l înţelegi
este frumos să-l asculţi
când începe simfonia celestă
să răsune-n sufletele alese
cu privirea noaptea, pictez cerul
în culori multicolore
punând pe fiecare stea câte o dorinţă
ziua caut stelele cu privirea
mă îmbrăţişez cu Soarele
şi cu răsăritul divin ce curge-n

[...] Citeşte tot

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele şi suflete

Atâta timp cât cerul
este plin de milioane de stele
tot atâtea milioane de suflete există!
Se plimbă prin Univers,
steaua şi sufletul.
Cele mai reci suflete
nu stau împreună cu steaua lor,
cele mai bune merg în infinit,
ţinându-se de mână, suflete şi stele,
având destine comune.
Este frumos cerul, este frumos să-l înţelegi,
este frumos să-l asculţi,
când începe simfonia celestă,
să răsune-n sufletele alese.
Noaptea cu privirea pictez cerul
în culori multicolore,
punând pe fiecare stea câte o dorinţă.
Ziua caut stelele cu privirea,
îmbrăţişez cu Soarele
şi răsăritul divin ce curge în

[...] Citeşte tot

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Straie

În straiele dimineţii
Coboară sufletul Lumină
Îmbrăcat în haine aurii
Şi te patrunde cu Lumina-i caldă
A sufletului nemuritor.
Este Soarele ce poartă corona divină.
Pe-o stea stau şi eu urcată,
Pe alta stai şi tu prinsă
Cu o coardă din mătase albastră
Ce străbate oceanul verde
Cu munţii albi, căi adînci
Şi pajişti din stele.
Frumoasele straie împodobesc chipul
Cu panglici ce curg în vis,
Le strînge-n juru-i
Ca pe o fecioară plecată-n dor.
Privesc podobele plecate din cer
Ca pe-o coronă cristalină
Şi mă contopesc cu Lumina
Cu Soarele, cu stelele şi cu voi

[...] Citeşte tot

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strălucirea

Divina strălucire a iubirii
pluteşte-n adâncul puţului
dintr-un izvor cristalin
ce pătrunde-n fiinţa Pământului.

Izvorul se înalţă spre rodire
ducând cu el roata timpului
răsucind spiralele puterii vieţii
în roade ce curg din cornul fericirii.
Praful strălucitor al iubirii
izvorăşte din adâncul Luminii
aşezându-se pe roua dimineţii
inundând clocotul vieţii
şi al Infinitului.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stresul

Stresul este un favor pentru proşti,
el favorizează râsul
strecurat de şarpele cu clopoţei,
disperarea tronează destabilizarea
frăţiei veninoşilor.
Stresul este mereu în vertij de atâta ură,
transpiră rău vestejiţii la poala plină de friguri.
Vremea sporeşte stresul peste veninoşi,
tratamentul pentru stres este doar moartea,
ea reciclează maleficitatea,
tronând ferestrele deschise pentru viitor.
Cuvintele apasă stresul purtat de nebuni,
transpiraţiile năpădesc speranţele stresului,
el fiind moartea
ce respectă lucrarea divină,
surată a destinului ce va urma.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul nopţii

Este seară şi au coborât perdelele nopţii
Peste albul auriu al apusului.
O pisică toarce şi se alintă
Pe prispa cerdacului bătrân
Lovind noaptea stelele cu lumina lor.
Pisicile torc, câinii latră
Viaţa adoarme peste draperiile nopţii.
Eu aranjez perdeaua serii
În care picur o lacrimă care curge fără să vreau
Şi se prelinge pe fruntea morţii
În miez de noapte albastru
Cu Luna plină şi stele căzătoare.
A mai murit un om,
Aşa se spune in popor
Şi totuşi este adevărat.
Când o stea cade mai moare un suflet
Care nu merită sa trăiască în eternitate.
Culeg stelele de pe draperiile nopţii
Şi le sărut cu dragoste,
Le curăţ, le îmbrăţişez

[...] Citeşte tot

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul

Când cerul se lasă
Şi blând cântă
Lumina pătrunde în inimi,
Coboară sufletul în fluture
Şi zboară cu o săgeată aurie
Plătind aerul şi viaţa
Cu un destin primit din cer.
Când nunta cerului cu sufletul
Se îndreaptă spre catedrală,
Se aprind stelele şi Luna
Şi se îmbrăţişează cu Soarele
Dansând aerul mirii nevăzuţi
Care unesc Soarele cu cerul
Luna, stelele cu Dumnezeu,
Nunta cerului şi a sufletului
Cu eternitatea şi Tronul Divin
Şi ating drumul-Lumină
Al prinţului suflet
Albastru, auriu şi violet!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul

Taina sufletului este boală sigură.
Conştiinţă nepurificată sufocă sufletul.
Acolo unde Conştiinţa este pură, purifică sufletul,
Acolo unde nu există conştiinţă
Sufletul moare odată cu sufletul.
Armonia sufletului cu viaţa
Te înalţă într-o lume purificată
Plină de viaţă şi Lumină!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul

Ca un condor mă înalţ spre ceruri,
să ajung la tine fiică şi la Dumnezeu...
flautul mă urcă pe sunetul lui
ce vibrează-n suflet, stins de durere
şi iar zbor şi iar zbor, acolo sus să mângâie norii,
alintând Lumina eternei vieţi,
fluturând bătăile clopotelor
în sunetul flautului ce mă face să zbor,
cu inima-mi de condor şi cu al meu suflet,
e zborul muzicii izvorâtă din flautul sufletului divin,
e zborul condorului şi al sufletului meu plin de durere
ca să ajung la tine, înger al Luminii.
Aripile au vrut să-mi smulgă furtunile,
eu, fiind condorul fermecat, mi-am luat zborul,
pe ritm de muzică celestă,
să-mi vindec aripa-mi lovită,
mi-am luat zborul şi vântul m-a vindecat,
Soarele m-a iubit, norii mi-au fost aşternut
stelele surorii în noapţile-mi reci,
Luna m-a privit şi mi-a trimis o floare să o sărut în noapte.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunetele Pământului

Când Pământul începe a cânta,
ies flăcări, aruncând jucăuşe plete
ce se transformă-n cenuşă
şi dansează şi dansează
până la eliberarea trolilor
când se descarcă Pământul
făcându-şi muzica cunoscută.
Ca omenirea să o asculte,
muzica răsună şi zboară,
însoţită de flacăra vie
din adâncurile albastre ale pământului.
Fierb apele ce aruncă nor cenuşiu
care pătrunde în oasele
celor ce nu cunosc muzica Pământului
şi nu ascultă glasul divin
ce izvorăşte din inima Soarelui,
aşezându-se la picioarele omenirii
doar, doar, vor înţelege muzica planetei
şi glasul divin izvorât din adîncurile vieţii.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!