Doina-Maria Constantin

Mărţişorul, bată-l fericirea şi norocul

În drumul său cu oile la munte,
printre raze firave şi stele amurgite,
cu gând înţelept aşezat pe frunte,
baba Dochia toarce cu mâinile-i bătătorite,
funia anului, din două fire răsucite.
Contrastele a pus în ele
luând din viaţă albe şi roşii fărâmele
înşirate ca mărgele.
Frigul gândului de frică
se transformă în furnică,
alb şi roşu-n caligramă,
valori pitite-n criptogramă
ne transmit în versul dulce
căldura iubirii din cruce
şi deschide-n plină iarnă
poarta către primăvară.
E Mărţişorul, bată-l fericirea şi norocul
ce-aduce-n suflet bucuria strălucirii din crepuscul.
Îl poartă femeile legat de-ncheietura mâinii,
în stânga pieptului îl pun codanele alungând erinii

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e tare dor de-acasă

Stau bine aicea!
Nu am plecat presată de nevoi
Nici nu-s o pietricică purtată de şuvoi.
Din vremea copilărie
O dorinţă-n mine încolţea
Să cunosc pământul însorit din Italia,
Din când în când o voce-mi şoptea.
Iată-mă acuma aici, visul e devenit aievea.
E poate destinul ce lucrează prin noi
Căci teleghidaţi uneori,
Cu nesaţ urmărim o stea.
Stau bine aicea!
Dragostea în casa mea a revenit
Într-un singur inel două vieţi a unit.
O nouă ţară cu-al său popor m-a adotoptat
Iubire, respect şi bucurie mi-a dat.
Casa mea are ferestre luminoase
Iubirea şi lumina intră gingaşe...
Am tot ce un essere uman ar vrea
Şi totuşi, îmi lipseşte ceva...

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e tare dor de-acasă

Stau bine-aicea!
Nu am plecat presată de nevoi
nici nu-s o pietricică
purtată de-un şuvoi.
Din vremea copilăriei
o sămânţă în mine-ncolţea
"cunoaşte pământul măslinilor", îmi şoptea.
E poate destinul ce lucrează prin noi,
uneori teleghidaţi, urmărim o stea.
Stau bine-aicea!
Dragostea a reintrat în casa mea
o nouă ţară şi-al său popor m-au adoptat,
Iubire, Respect şi Bucurie mi-au dat.
Casa mea are ferestre luminoase,
Iubirea şi Lumina intră gingaşe...
Am tot ce un essere uman ar vrea
şi totuşi, îmi lipseşte ceva...
Uneori mă cuprinde o apăsătoare angoasă
Căci... mi-e tare dor de-acasă.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

MODELEAZĂ-MĂ

Cu ale tale mâini maiestuoase
frământă lutul şi creează
iubire din nelinişte pustie,
viaţa-mi luminează...
Modelează-mă şi pune-n lut,
aromă de pâine caldă înălţată-n absolut.
Dezleagă bucuria de a iubi
ce-n lanţuri stă închisă-n mine,
dă-mi formă nobilă de naştere divină!
Suflă peste gura mea a ta dorinţă caldă,
aprinde vânturi şi furtuni, formează-o acoladă
s-alungă întunecimea
din inima-mi tristă baladă.
Dă-mi bruma înţelepciunii tale
ce păgubeşte rănile şi creşte mângâierile,
precum parfumu' îmbracă rozele!
Trezeşte-mi noua viaţă
exuberantă-n căutarea lerului,
cu forţă azvârlită spre inima universului!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentul când viaţa înţeleg

Fără să-l chemi sau să-l culegi,
momentul când viaţa înţelegi
soseşte lăsând cu el zgârietura vitală
ce respiraţia îţi tăie făcând-o tală.
Pătrunde energia din care miere curge
în sufletul răpit ce calea atent o parcurge.
Sinuos poem de încântare a ochilor deschişi pe jumătate
se naşte din priviri năuce ce porţi spintecă spre afiabilitate.
Vocea nebună se mişcă şi exaltată se curăţă de solzi
împotriva oricărui zid, induioşindu-se în toridele amiezi.
Val de mângâieri, viscerale virtuţi pe cărări nesfârşite de bine
ajung splendorile divine şi-abia acum faci o echipă tu cu tine.
O caldă respiraţie îţi inundă spiritul,
o îmbrăţişare ai pentru fiecare notă a suspinului...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragiată pe stânci sticloase

Camerele sinelui nu reuşesc să găsesc,
nici o cale de atac nu există
împotriva insistentului zgomot grotesc
şi-a durerii nedefinită, aristă.
Sunt în oboseala mea ca o carte cu pagini lipsă,
nepotrivită locului şi timpului,
de lumina unei tinere pierdută în eclipsă,
mângâiată cu dulceaţa lerului.
Nelinistită urmărind cine ştie ce oarbă speranţă
pe care timpul mi-o poate dezvălui,
caut odăile inimii mele văzută în conturanţă,
unde soarele intră surâzător dimineaţa,
şi pleacă inflăcărat spre seară, cu exuberanţă,
lăsând locul stelelor şi-a lunii să le lumineze faţa.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesăbuinţa se plăteşte

Se-aude din când în când un guguştiuc
Şi clopotul bisericii ne-anunţă
C-a mai trecut un ceas ca un tăvăluc
Peste oraşul, doar o aparenţă.

Tăcerea se-nalţă în strigăt acut,
Universului îi cere iertare
Pentru nesăbuinţa în absolut
A propriei autoîncântare.

Ne-ai dat Doamne timp de meditaţie,
Ne-ai izolat să ştim ce e iubirea,
Astăzi ne-ai trimis sfânta citaţie,
În faţa ta să ne-asumăm menirea.

Abia acum am înţeles cu toţii,
C-am fost şi suntem în aceeaşi barcă,
Stăm în lumină sau sub poala nopţii,
Că viaţa are drepturi şi ne-ncearcă.

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevolnicie

Biet gustător de mici plăceri,
Nu simţi că-n "azi" e-acelaşi "ieri"
Că-n "mâine" tot pe "ieri" îl speri?!..

Biet vestitor de mici credinţi,
Refaci vre-un crez de la părinţi
Şi-n ceruri noi pui vechii sfinţi...

Biet dascăl de cunoaşteri mici,
Când cade-o stea, tu o ridici
Şi lavă-i stinsă ne-o explici...

Poet cu ochii spre ‘napoi,
Tu trâmbiţezi drept zorii noi
Apusul după muşuroi...

Dar eşti nevolnic a topi,
Din tot ce speri şi crezi şi ştii,
Chemarea care ne-ar uni
Spre-a dărâma şi a zidi.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iarnă

În noaptea înveşmântată în gerul aspru
dintre ramuri golaşe se înalţă alpestru
fluieratul vântului tăios de nord.

În curtea casei de la ţară latră-un câine
la luna ce-i pare a fi o mare pâine
apărută pe un cer în dezacord.

Ici şi colo câte o stea îngălbenită
răpusă de vânt cu-o aripă ostenită
defilează pe firmamentul trasnbord.

Între timp, un dangăt lent de clopot peste vânt
se-nălţă, se-ndepărtează, lăsând doar un gând
suspendat ca fum între cer şi pământ.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de Sânziene

Cerul se deschide,
freamătă văzduhul,
sacrul şi profanul
ating infinitul,
împletesc cununi
din flori de sânziene,
miracol şi atemporal
conectează-n astral
rădăcini din ţinut boreal,
câmpii transformă-n covor sideral.
Focuri se aprind
pe pământ arid,
departe ţin răul,
purificarea creşte,
căci ielele-n alai
printre noi coboară,
pentru ţara mea ţes o iişoară.
A lor frumuseţe
ne iau pe loc maiul,
le privim smeriţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!