Doina-Maria Constantin

Noiembrie

Când frunzele se vopsesc în apus,
şi vara ajunge din urmă seara,
e timpul să privim înapoi la ce am pierdut
sau am lăsat pe aripi de timp nevândut.
Când nori întunecaţi închid orizonturi umane
ca-n cărţile de poveşti, vechii împăraţi,
privirile cad pe pământ şi timpul s-opreşte,
precum in toamnă, frunza pe ram se-ofileşte.
Respectând tăcerea unei lumi care cere vorace
odihnă şi introspecţie,
chiar şi lumina tace,
pierzând orice direcţie.
La cer, nu putem acuma urca
dar în adâncuri putem scava,
pe noi înşine a ne căuta
şi-o nouă indentitate a schiţa.
În camerele dorinţelor e timpul să reintrăm,
întrebările să ascultăm
înainte de a urmări răspunsurile
ce aleargă spre noi ca adevăruri possibile.

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nomenclatura unui apus

Surâsuri inutile contemplate,
de-o lacrimă aparentă fabulate,
stângace mă cuprind cu afectivitate.
E oare luna aşa de înverşunată
ori tânără-i întoarcerea cu abilitate
în camera plină de rezonanţe detunate?
Doar iarna-mi vorbeşte
şi-n mine se încredinţează,
îndepărtate momente reclădeşte,
cerul se predă infinitei agonii de amiază.
Printre ramuri roşu-aprins pictez
nerăbdarea serii de la ţărmul neschimbat al poeziei
şi sufletu-mi cu bineţe îl botez
spre imaculata îmbrăţişare a preasfinţiei.
Pe portativul dăltuit,
în Eul ostoit dar mulţumit,
armonia îmi regăsesc,
spre viitor încântată privesc,
o lacrimă de fericire între palme strivesc.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi lipsă

La auroră, din pântecele nopţii,
bruma divide toate trecuturile,
târându-le cu ea în macrameul sorţii.
Dure şi distrugătoare se evaporă în frici...
Dar oare ce se întâmplă acuma şi aici?
Nu poţi crede... ne vin dinspre stradă altele înfierate,
de dincolo de porţi baricadate...
Copilul a ajuns la maturitate
şi totuşi călăreşte un murg alb
deşi-i doar o nuia dintr-un mesteacăn dalb.
Alte ierni stau pentru a veni iar vara,
cu serile adormite se prăvăleşte,
clipa invadează şi locuri rânjite răstoarnă cătăneşte.
"Hei, priveşte!"
O sfârlează ca o suveică pleacă fluviatil
scuipând fiertura de răutate
şi-n inimile largi se-opreşte-un proiectil...
Surâzând, copilul braţele-şi intinde peste timp si ape
îmbrăţişând schimbul paznicului de noapte...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot atinge primăvara

Îmi bate primăvara-n ferestre,
Mă cheamă în poala-i înflorată,
Mâinile mele devin albastre,
Lumea îmi pare o ilustrată.

Prizonieră sunt în palustre,
Atingerea-i îmi este negată,
Îmi bate primăvara-n ferestre,
Mă cheamă în poala-i înflorată.

Zborul de pasări parcă dispare,
Doar clopotele sună-o erată,
Surâsuri şi lacrimi îmi sunt zestre,
Azi, când scriu o desiderată,

Îmi bate primăvara-n ferestre...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi renega iubirea

Nu mă îndurera,
în mine ca şi-n tine
trăieşte Dumnezeu,
coroană de iubire.
Ca El noi pătimim
căci poate e firesc,
aşa mai mult să ştim
iubirea, din pocale de cristal, să o sorbim.
Nu-ţi renega iubirea,
nu o închide în cămări obscure
căci sufletul rămâne
inert fără de hrana din prescure.
Că nu mai poţi iubi,
să spui, e nedreptate,
eşti însăşi tu iubirea,
acum şi peste moarte.
El e mereu în tine
n-ai dreptul a-l nega,
trăieşti căci El e si va exista
neancetat în inima ta.

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă în Univers

-De-a mea tânără iubire te voi umple,
Veşnic emoţionată apă limpede din iaz...
Îmbrăcată-n candoare şi dulce extaz,
Voal de mireasă îţi voi pune pe tâmple.

De-o viaţă şi-un pic în tine mă oglindesc
Te cunosc îndeajuns, eşti jumătatea mea,
Imensitatea-mi cuprinzi ca o peruzea,
Inel de cununie să-ţi pun, îmi doresc.

-Cerule mă mişti, a ta soaţă vreau să fiu
Eşti comoară şi dezgheţ de primăvară,
Pe-al meu luciu tu îmi eşti briza de vară,
Toată ţie mă dăruiesc în sidefiu.

-Mireasa mea, senin voi fi, eu îţi promit
În curcubeu să te îmbraci nu-ntârzia,
Orizontu-mbrăţişează, aleluia...
De-aici de sus eu te privesc neobosit.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă de fantezie îmi dăruiesc

O clipă de fantezie îmi dăruiesc,
de realitate să fug îmi doresc.
Moment magic ce-mi taie respiraţia,
emoţii asincronice înlătură dizgraţia.
Un vis de cristal, mult prea fragil,
curge-n bucăti de timp milenar ca şi gândul agil.
Nopţi dulci se împrăştie-n văzduh,
sunt nopţile inimii mele ce zboară
una câte una, dansând ca un duh
plin de bucurie pe-un arcuş nou de vioară.
Momentul de a întoarce pagina a sosit,
un alt vis îl aştept împlinit!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă obosită a căzut

Din geana cerului, o clipă obosită a căzut
Pe floarea de cireş s-a oprit şi-o lacrimă a născut.
Timpu-i strivit acum de durere şi nu mai are rost
Caută disperat, pe cărări neştiute, adăpost.

E clipa ce moare-n suspine pe altarul de spine
Cu jale plânge spirala timpului ce-i aparţine.
Oftând dureros că a trăit doar un moment cu folos,
Priveşte tăcută un ceremonial fastitios.

Nu plânge clipa ce a murit căci şi ea are un sens
În tunelul timpului toate clipele sunt în consens.
O atingere, o geană de cer şi-o floare de cireş
Sunt timplul din noi şi noi suntem timp în continuu iureş.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare de cuvinte

Perne de cuvinte am umplut,
capul obosit de contraste şi neînţelegeri,
îngreunat l-am aşezat în absolut.
Pături de cuvinte am ţesut,
pentru ca gerul singurătăţii să atenuez,
înfăşurată în îmbrăţişări de iluzii să visez.
O casă de cuvinte-am construit
ca-n orele întunecate ale durerii,
în universuri de tăceri să mă refugiez.
Castele de cuvinte am înălţat
acolo unde visele suverane tronează
pentru totdeuna să rămână în prizonierat.
Dacă tu cu mine ai veni,
cu ale noastre indelebile iluzii
o mare de cuvinte vom umple si vom ademeni
speranţe improbabile legate de valuri stacojii,
o casă printre stele noi doi vom construi.

poezie de Doina-Maria Constantin din Continuum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O răsuflare uşoară

Nu pot căuta în stele
ceea ce deja ştiu despre mine
dar în tăcere ascult a ta răsuflare
şi cerul mai aproape îmi pare.
Cu sinceritate inima-mi urmăresc
şi chiar de văd totul murdar,
cu determinare privesc
spre un mâine de cleştar.
Mintea-mi o fac să zboare mereu şi oricum,
antrenând-o a iubi, a tolera, a ierta
dar niciodată a uita.
Ostenesc, ostenesc şi iar ostenesc...
nu-mi e permis să obosesc
căci cine gândeşte a fi obosit,
din start a pierdut, negresit.
În fiecare zi o flacără găsesc,
cu abnegaţie o urmăresc,
mereu aprinsă cu mine o port,
mai senin va reda al meu orizont.
Cîteodată mă-nfurii dar niciodată cu alţii

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!