Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Dumitru Sava

Poezii de Dumitru Sava

Resemnare

am obosit să tot fiu cruce
pe care zilnic să mă răstignesc
caut epitaful să mă urce
spre cerul unde o să odihnesc

gol am venit și gol aș vrea să plec
las drept urmă veșmântul meu de verb
și viața-mi cu coarnele-i de cerb
în care-am să mă țes descântec

tu timpule ce iute mă petreci
nu îți cer vorbe să mă alinte
nu-mi vreau statui din doruri reci

nimenea să nu mă țină minte
vreau doar să adorm să dorm în veci
înmormântat între cuvinte

sonet de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A venit...

a venit... a venit toamna
ca o lespede peste inima mea
auzi cum țipă strivită iubirea
anunțați de urgență salvarea

să vină să vină și-o macara
să-mi ridice moralul de s-o putea
cu un șpriț de vin și apă grea
să beau până s-o împrimăvăra

și dacă cumva va mai înmugurii
eu în al vieții bordel beat criță
poate o clipă mă voi mai trezi
înamorat de vreo copiliță

de atâta dor de va muri cumva
și nimic de mine nu s-o mai ști
fără bocete ori alte sindrofii
vă cer puneți-i la cap crucea mea

[...] Citește tot

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Așteptare

ca pe o pictură în gheață
singurătatea mă scrijelește pe geam
e mat de-atâta speranță amăgită
nici visele nu-l mai spală

o ceață densă plumburie
apăsătoare ca o cortină
acoperă pământul
că nu mai poate să gândească
traiectoria
încotro o fi viitorul

moartea
e cea mai dezorientată
nu mai știe pe unde să mă nască

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Autoconsolare

ai văzut
vreodată o femeie
când iubește
e un vampir
care te soarbe din ochi

abia acum
foarte târziu
încep să-mi dau seama
că sunt și eu
o victimă
atâtea
poate fără să știu
m-au iubit
că am devenit invizibil

aceasta
trebuie să fie explicația
că astăzi
toate trec pe lângă mine

[...] Citește tot

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bejanie

bat clopote-n biserici goale
pe unde-or fi acum enoriașii
de dorul lor înlăcrimați
coboară din icoane să se roage sfinții

nu se mai aude ciripit
peste tăpșanele despădurite
degeaba plânge miorița
pierdută-i turma dacă moare baciul

unde e larma de copii
pe coșuri nu mai iese fumul
a înghețat până și vântul
prin satele tot mai pustii

în cimitire părăsite
înțelenește glia peste mormintele uitate
și-n gol privesc strămoșii
căci nu mai vine nici-o lumânare

[...] Citește tot

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Beție

supărat am deschis o sticlă cu vin
noaptea târziu sub cerul curții mele
stelele îmi sclipeau și mă mustrau
dar eu de singurătate beam și tot beam
până am prins un pic de curaj
și m-am luat la harță cu dumnezeu
l-am anunțat direct că el nu mai există
de ceva vreme aici pe pământ un nebun
îi bâlbâiam numele l-a declarat mort
și eu preacredinciosul îl cred mă jur
i-am spus că n-are cruce și nici măcar mormânt
l-am întrebat la cine doamne-acuma să mă-închin
n-a zis nimic mi-a mai turnat înc-un pahar cu vin
cu teamă ca pe împărtășanie l-am băut
mi-am zis în gând că-i vremea să mă spovedesc
și spus-am despre mine toate bune și cele rele
i-am pomenit apoi din nou de filozof
despre acel afront imensă imensă blasfemie
mă așteptam să-l fi înfuriat în așa hal
că o să mă scuture din pomul vieții

[...] Citește tot

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Brâncoveanu

la potlogi în crama veche
de pe când începe mitul
unde gâlgâie-n pereți
cu un jalet mioritic
lacrimile lui christos
și ca o sacră geneză
icoana mamei elena
naște din duhovnicie
alți eroi creștinătății
azi de sfinții constantin
la altarul nemuririi
beau din cupe-împărătești
veseli unchiul cu nepotul
n-a pierit românitatea
căci prin venele valahe
sângele lui zalmoxe
ni se scurge-n tricolor

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Caritate

îmi făceam cruce
dar nu eu
cu mâna mea
dumnezeu mă închina
morții
nu scorpia aia hâdă
ci inocentă fecioară
să-i fiu prunc
în clipa aia a ei
grea
de singurătate
în care naște

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dor

când nu-i vorbă să mă-aline / și nici somnul nu mai vine / mă apucă dor de tine
parcă-ți mai simt unduirea / dulce mi-era amăgirea / unde ți-ai ascuns iubirea
poate o fi luat-o valul / mare să-ți fi uitat malul / vezi că se sfârșește balul
fericirea-ți de pe chip / văd cum se preface-n nisip / ‘geaba sper degeaba țip

frumos mai era odată / când tu o naivă fată / mă-așteptai timidă-n poartă
fiorii-ți în plină noapte / cântau peste zări deșarte: / "Nimica nu ne desparte!"
existență fără pată / viața de dor fermecată / te chema să îmi fii soartă
și eu plecat hăt departe /să ascult a tale șoapte / aș fi venit și din moarte

astăzi doar sărman gelos / zău asist neputincios / cum te joci incestuos
chiar surata-ți mândră muză / te sărută fără scuză / iar în locul meu pe buză
tare-s trist și-mi este greu / de-aia beau și beau mereu / sorb butoiul de la zeu
zadarnic cat printre rime / esența-n vorbe puține: / "Dor îmi e mi-e dor de tine!"

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dorință

de sărbători ai dat de toate
colinde și brazi împodobiți
bucuratu-i-ai și pe smintiți
eu singur în singurătate

de aceea aș avea un dor
acuma la început de an
o clipă să fiu magician
și moșule apoi să mor

nu nu-mi trebuie mantre prostii
să fac elixiruri alifii
ori să-i joc pe ceilalți în ațe
îți cer când iubire voi rosti
și din cer ori în iad de ar fi
să-mi cadă fericită-n brațe

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 3 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Dumitru Sava, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook