Poezii de Emily Dickinson, pagina 7
Cum nu mă puteam opri să-mi trag sufletul
Cum nu mă puteam opri să-mi trag sufletul,
Moartea, într-o noapte,
A oprit caleașca și mi-a cerut s-o-însoțesc
În Eternitate.
Am călătorit la pas nu se grăbea de loc,
Iar eu am renunțat, din empatie,
La munca mea și la răgazul zilnic,
Spre-a fi-n acord cu-a ei curtoazie.
Am trecut de școală, unde, în aprigi,
Competiții se-încordau copii;
Am trecut de lanurile-aurii,
Am trecut de-apusul soarelui.
Sau, mai degrabă, ea ne-a trecut pe noi;
Cu roua, am început să simt un fel de frig în oase,
Rochia mea era mult prea subțire,
Acoperământ, doar șalul de mătase.
[...] Citește tot
poezie clasică de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!



Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Emily Dickinson, adresa este:
