Eugenia Calancea

În seara asta

În seara asta, luna şi stelele par a fi uimite,
Din cauza zâmbetului tău
Şi pentru ochii tăi frumoşi,
Un pic de fard pe obraji şi luna luminează,
În timp ce stelele timide se ascund
În spatele norilor pufoşi,
Unde veţi vedea chiar şi lacul calm şi adânc.
Dintr-odată se va schimba timpul,
O briză uşoară se va ridica,
Pentru că vântul curios va vedea,
Chipul pe care-l cunosc stelele....
Chiar şi natura, recunoaşte farmecul acestei creaturi,
Dar farmecul real nu este în aspectul exterior,
Ci în ceea ce este la pieptul lui, lângă el,
Unde ea continuă dansul ei,
Cu blândeţe şi eleganţă....
Suntem înconjuraţi de o frumuseţe atât de liberă,
Farmecul de basm pe care doar ea îl ştie.

poezie de Eugenia Calancea (8 ianuarie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În somnul nopţii îngheţate

Ploaia de stele senină
se stinge în puful de fulgi albi.
Printre stele răsare luna
în ninsoarea liniştită...
Dacă ploaia s-ar opri...
eu aş putea să-ţi văd ochii verzi.
Poza ta pe cer o rup
ca lacrimile mele,
să o coase cu picături.
O stea pe cer răsare...
şi una singură apune.
În focul inimii
sunt speranţe de neatins...
şi eu visez uneori
la privirea ta angelică...
ce mi se arată des
în somnul nopţii îngheţate,
cu şoaptele furate
de o picătură de iubire
ce-mi surâde miraculos

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (6 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sufletul meu tu te-ai topit

Ţie am să-ţi fac o poezie,
Să-ţi ţină de cald când e frig,
Te voi aştepta o veşnicie,
Dar vreau să m-auzi când strig.

Eşti în al meu suflet şi în buzunar,
Port încă sărutul tău, pasional,
Iar când în braţe de m-ai strânge doar,
Chiar de-aş fi foc, tu ai fi al mării val.

Cred că-n sufletul meu tu te-ai topit
Şi vreau să fii cu mine şi în alte vieţi,
Stau lângă tine şi am aţipit,
Atâtea seri şi-atâtea dimineţi.

Atunci când te simt aş vrea să taci,
Că la tine e mare cuvântul
Ş-apoi să zbori pe sus dibaci,
Dar tot mai bine-i jos s-atingi pământul.

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (12 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zori

Într-o dimineaţă de decembrie
Undeva sus pe deal
Stau şi privesc peisajul
Cu cele şapte coline ale Iaşului,
Gândindu-mă la anii studenţiei
Când eram bine şi voioasă.
Acum ce văd aici, e numai suferinţă,
Şi nu ştiu de unde vine atâta suferinţă.
Oameni cu dureri mari şi trişti,
Stau şi aşteaptă mângâierea doctorilor,
Vindecarea cea miraculoasă
Cu speranţe pentru viitor.
Atât ne mai ţine în viaţă, speranţa.

poezie de Eugenia Calancea (11 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă se mai poate

Sunt în extaz şi agonie
şi văd că există dragoste în lume,
dar există şi un dor nebun
despre care vreau să scriu acum.
Nu vreau să fie nici o lacrimă amară,
că vreau iubirea-n suflet să apară,
să ne poarte pe aripi nevăzute,
pe culmi de munte ce sunt plăcute,
să nu avem ochii-nlăcrimaţi,
de gelozii, despărţiri şi să nu fie oamenii supăraţi,
că aşa nu poţi merge mai departe
şi trebuie să fii convis că încă se mai poate.
Trebuie să ai din nou putere,
să treci prin timpul infinit şi prin durere,
s-ajungem la tărâmul fermecat,
unde tot cei rău poate fi sfărmat
şi-n ochii tăi mii de stele s-adunau
sub clar de lună vorbe dulci ei îşi spuneau.

poezie de Eugenia Calancea (26 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încep frunzele să cadă

Să vezi cum frunza se-nroşeşte,
atunci când pui mâna pe-o frunză de tei.
Pluteşti, te uiţi şi apoi gândeşte,
că ar fi construită de nişte zei.

Zilele trec şi dragostea de natură creşte,
când relaţia se leagă cât mai firesc
şi nimeni nu poate să conteste
că e concepută de tatăl ceresc.

Vreau să văd soarele că străluceşte,
cu frunzele să fim cât mai atenţi,
când frunza cade şi se răsuceşte,
purtată de vânt şi de curenţi.

Frumos de mână, mergem la plimbare,
iar soarele-i martor la tot ce-am vorbit,
timpul şi vântul mai face-o schimbare
şi vine din nou cu ceva deosebit.

poezie de Eugenia Calancea (18 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încep să uit

Încet, dar uitarea ajunge şi la noi,
Privirea e alta, dar în suflet suntem goi,
Vrem o dezmierdare, ce ne uneşte destinul,
Să fie infinitul ce ne-alungă suspinul.
Trebuia să fie fericire mai de demult,
Plăcerea şi tristeţea e la cel avut,
Visul spre fericire e-n zbor de feerie,
La cel ce cugetă-n vis de armonie.
Iubire aveai demult, dar te-ai îndepărtat
Şi încă nu ştiu bine de ce ai plecat.
Nu ştiu ce faci acum că tu eşti departe,
Adorm. Şi umbra ta mă-nsoţeşte-n noapte.

poezie de Eugenia Calancea (22 iulie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul

Îngerul a fost aici.
A stat pe pământ o vreme.
Memorând un pic în stânga
şi un pic în dreapta,
înainte să plece.
Acest moment e minunat,
umple visele
tuturor simţurilor noastre.
Chiar dacă nu crezi
fii cel mai pesimist
şi apasă-ţi urechea
pe trunchiul copacului,
ca să-l auzi cum geme.

poezie de Eugenia Calancea (16 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul domnului salvator

Visez la îngerul domnului salvator,
Ce are-un zâmbet pătrunzător,
Iar ochii îi are ca doi aştri,
Culoarea lor e a norilor albaştri.

Sper ca în zori e clipa-n care
Îngerul domnului din nou apare,
Sănătate-n trup şi suflet să-mi ofere,
Căci pentru el nu este o avere.

Gânduri multe şi speranţă-n suflet
Când de durere scapi din nou un urlet,
Vreau să mai stau pe acest pământ,
Nu vreau flori şi linişte ca în mormânt.

Să treacă zile noi şi nopţi cu vise,
Pe cer din nou vreau stelele aprinse,
Îngerul domnului lângă fereastră se aşează
Şi viaţa mea o are din nou în pază.

poezie de Eugenia Calancea (12 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul sufletului meu

Ştiu că mi-ai frânt inima
când ai plecat ca un laş
fără să spui unde,
ş-apoi te-am căutat să lămurim,
dar degeaba tu erai prins în altă viaţă,
în pat cu fosta colegă şi prietenă,
dar viaţa merge înainte,
greu mi-am reparat inima şi sufletul
şi încet toate sunt altfel acum.
Am găsit doctorul de suflete
şi am reuşit să-mi repar inima,
pe care tu ai rănit-o aprig,
dar am trecut printr-o boală aprigă
şi viaţa, coşmarul a fost la mine,
luptându-mă din greu să răzbesc,
fără a ceda nici o clipă şi încă mai lupt,
dar am vindecat inima,
cu ajutorul unui înger bun şi frumos...

poezie de Eugenia Calancea (18 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!