Poezii de Floare Petrov, pagina 116
Transparențe ideale
viața mea durată efemeră de scânteie
cu invazia nestăpânită a iubirii nebune
când m-au nins petale de măr și orhideie
amploare de destin ce-a trăit o minune.
n-am dezrădăcinat păduri de vis
gândurile mele s-au convertit la soare
se scurg spre veșnicia acestui Paradis
ca un fluviu ce aleargă spre mare.
calități de vis s-au pogorât din stele
leagăn de lumini și de revelații
gânduri imortalizate în acuarele
expresiile fericirii răspândite în spații.
grație reflexivă priviri spre curcubeie
colorând frumos sufletul de femeie.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traseu nocturn
se plimbă dorurile în calești cu cai
bucuria umple cărarea pustie
nerăbdarea cosește tufele cu scai
cuvântul tresaltă pe albă hârtie.
în creștetul nopții răsună viori
privesc resemnată cum luna pălește
lumina-i de cleștar tremură-ntre nori
cu trena de stele prin mine pășește.
pe scene de viață se confruntă măști
în cremenea stâncii cioplită-i iubirea
scenarii de poveste răsună în căști
limbajul de clopot anunță izbăvirea.
gânduri vibrează inspirate de muze
săruturile tandre-s giuvaere pe buze.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Travaliu poetic
cerneala se evaporă la căldura silabei
poezia se naște din dor și suspin
ard gânduri uscate în flăcările sobei
să nu simt în travaliu nici urmă de chin.
îmi place să scriu inspirată de stele
să-mi dăruiesc sufletul în fel și chip
purific în raze sentimentele mele
în coșmarul nopții mă abțin să nu țip.
nimic nu e mai trainic ca un poem
l-am sculptat în stâncă și în piatră
modelat în lemn ca un magic totem
veghează casa, minunata vatră.
nasc gânduri în lumină, nu mă tem
să cuceresc timpul sub bolta albastră.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezire din somnul rațiunii
zei aruncă peste noi aroganțe penale
găuri negre mari se cască-n urma lor
romănii toți se luptă cu biruri infernale
n-au unde să mai fugă din calea hoților.
ciuma roșie s-a răspândit în țară
ca pesta porcină prin satele gliei
ne-a încolțit mătrăguna ordinară
îndepărtându-ne de cântul ciocărliei.
când zeii respiră furtuna se pornește
aruncând în neant orice urmă de zâmbet
ca un blestem de viață ce scrâșnește
sfinți și îngeri se revoltă cu urlet.
o rază de lumină tandră ne trezește
din coșmarul vremii suspendat în sunet.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trilogie
prin lumea asta mare sunt doar un pasager
să adun splendori, lumini râd în retine
cu gânduri de iubire construiesc în cer
un loc al veșniciei pe tărâmuri senine.
fluturi de iubire și-au făcut culcuș
în inima mea blândă și evlavioasă
gândurile-s versuri, freamăt de arcuș
sufletul meu să cânte romanța duioasă.
cu fiecare vers mi-asigur nemurirea
voi fi precum o stea fără de moarte
plâng de fericire sensibilă-i gândirea
lumini dumnezeiești mă poartă departe.
credința-n Dumnezeu innobilează firea
sublimu-i univers înțelepciuni împarte.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trilogie
azi scriu cu raze un poem de suflet
lumini jucăușe se-ntind pe coala albă
atâtea splendori am strâns prin umblet
le arăt lumii înșirate în salbă.
un zbor de fluturi am tatuat pe cord
emoții curcubeice alunecă în glezne
culorile iubirii topesc hain fiord
umplu cu frumusețe abisuri și bezne.
nu mă cert cu norii nu mă cert cu vântul
răcoresc pământul când arșița e mare
eu m-am legat de cer și îi ofer cuvântul
diamant de spirit factor de alinare.
mi-am dat inima iubirii bate în magic ritm
Cronos îmi este prieten cu sacru algoritm.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristețe neagră
în România mea oamenii se schimbă
poartă în suflet dușmanii și ranchiună
și timpul beat are blesteme pe limbă
guvernul ne azvârle câte o minciună.
e țara dorurilor peste praf de stele
frământări și chinuri au ajuns la Lună
fantomele trecutului bântuie castele
Dracula e simbol în patria străbună.
munți de gunoaie lumini alterează
drumul spre fericire în râpe se prăvale
în turle mohorâte clopote lăcrimează
lumea se-nghesuie pe-a mântuirii cale.
Dumnezeul gliei mereu se întristează
își vede îngerii pe a plângerii vale.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turist prin Univers
mă plimb prin lume cu picioare de vers
cu metafore și istețime în bagaj
i-am găsit necazului factorul divers
azi mă ascund de el într-un miraj.
mă apropii de stele din vast Univers
mi-au creat pe inima sublim tatuaj
mă plimb prin lume cu picioare de vers
cu metafore și istețime în bagaj.
am să mă lupt cu demonul pervers
să-mi lase cerul liber la partaj
să fiu un curcubeu eu am convers
să bucur îngerii din anturaj.
mă plimb prin lume cu picioare de vers
cu metafore și istețime în bagaj.
hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultim extaz
îmbrățișez cu-ardoare florile, surorile
îmi fac ziua frumoasă și plină de parfum
pentru fluturii suavi ele sunt comorile
fără de care viața ar fi nori de fum.
îmbrățișez pământul ca pe-un prieten drag
el ne susține viața cu energii supreme
e planeta iubirii și poartă pur șirag
de munți semeți de râuri limpezi și boeme.
îmbrățișez oceanul cu valuri turcoaz
cu vaste resurse prielnice vieții
se scaldă soarele în el se spală pe obraz
ascunde în corali consistența tristeții.
îmbrățișez iubirea într-un ultim extaz
se preling în versuri sudorile frunții.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorință
lăsați-mi versul să ajungă la nemurire
limpezit în izvoare de dor și de cânt
este darul meu ce îl las cu iubire
lumii în care trăiesc și mă alint.
lăsați-mi versul aripi largi să prindă
să zboare spre zenit dincolo de nori
să răsune-n ceruri ca o mândră colindă
să bucure stele, îngeri mângâietori.
lăsați-mi versul, mare, vesel să crească
să atingă creste, culmi de fericire
este dorința mea cea pământească
să atingă faimă și strălucire.
sculptez în stâncă versul cu litere de aur
să rămână-n veșnicie sufletescul meu tezaur.
poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Floare Petrov, adresa este:
