Poezii de Floare Petrov, pagina 16
Bucurie îngemănată
măiestria separă grâul sfânt de pleavă
cum separ și eu binele de rău
ce bine că în suflet nu e lavă
să-mi ardă comorile să le arunce-n hău.
e magic cum munții plămădesc curajul
murmure de izvoare înălțate-n ecou
cascade de cântec conjugând mirajul
cu falnicul Omu spirit de erou.
ce minunate-s cele patru anotimpuri
însoțite de lumini de la stele și lună
cu soarele iubirii care mângâie chipuri
cu razele speranței împletite-n cunună.
sunt soră cu glia din străvechi timpuri
divine povești ea poate să-mi spună.
poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurie lichidă
soarele bucuriei e ascuns după nori
tristețea sfredelește în profunzime
m-a părăsit extazul s-au destrămat fiori
n-am știu că boala e plină de cruzime.
plânsul mi-e aproape, lacrimi eliberează
sufletul și mintea de gânduri obtuze
liniștește inima care din greu oftează
se zbate să ridice zâmbetul pe buze.
chem Sfântul Duh în mine să-mi dea pace
energii sănătoase să-mi reverse în trup
tristețea s-o închidă sub zece capace
de marea deznădejde să pot să mă rup.
să nu mai apară gravă, nebună, vorace
bucurii să freamăte ca albinele-n stup.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuriile luminii
bucuriile luminii coboară în convoi
chemările cerului se aud la ferestre
mierlele transferă frenezii din zăvoi
cu minuni de viață ne facem zestre.
bunul Dumnezeu împlinește nevoi
și destramă toate grijile terestre
bucuriile luminii coboară în convoi
chemările cerului se aud la ferestre.
ploi de împăcare cad șuvoi șuvoi
se hrănesc cu pace naturile terestre
păduri de iubire freamătă pentru voi
se nasc curcubeie din vintre acvestre.
bucuriile luminii coboară în convoi
chemările cerului se aud la ferestre.
hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o salcie plângătoare
ca salcia plângătoare viețuiesc la un mal
mă oglindesc în lacul cu reflexii turcoaz
mirosul de nuferi pătrunde în val
unde ascund umbre de chin și necaz
în sufletul meu pescăruși își fac cuib
vântul răscolește dorurile pletoase
lutul mi-e aproape cu povești de scrib
insuflă-n rădăcini armonii prețioase
în lumea mea se scurg multe lacrimi
dar am cumulat prin raze mângâieri tandre
acum zâmbetele s-au îngălbenit de patimi
pe tulpina mea se urcă vesele salamandre
sub galbene plete suspină un nufăr
amintirile verii se-nghesuie în cufăr
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căi de purificare
vorbele sunt flăcări care ard în sine
convingerile-s fulgere fără argumente
conștiința timpului mă poartă spre mâine
transform în profeții zeci de sentimente.
când elanul vieții scade învăt să sufăr
dar muzica mă poartă pe valuri debordante
prilej de sublimare floare albă de nufăr
nostalgie dulce cu vise-n valuri captivante.
setea de absolut îmi străbate ființa
în luptă cu tristețea cu-a ei întunecime
astâmpărată de izvorul sacru... biruința
cale de purificare adânc în profunzime.
convertesc la extaz frica, neputința
strângând înțelepciune de la Sfânta Treime.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când zorile se varsă
mă trezesc mereu când zorile se varsă
încep o nouă zi cu suflu optimist
astăzi nu vreau timpul să-mi joace o farsă
vreau să fie amiabil, nobil, altruist.
iubesc, iubesc, iubesc cântecul și versul
iubirea mea mă ține-n pace și în armonie
cu soarele cu luna cu întreg universul
și inima trăiește sublimă simfonie.
mă cățăr ca iedera pe arborele vieții
până sus la coroana verde, mireană
la raza ce inspiră artiștii, poeții
când se strecoară suav pe sub geană.
slăvesc glia mea și vița ardeleană
mi-au fost răsfățuri și divină hrană.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de August floral
florile iubirii înfloresc pentru noi
zâmbetele lor sunt valuri de parfum
fluturi se îmbată adunați în roi
eu imortalizez clipele de acum.
cântă florile la fereastra mea
toată dragostea se împarte la doi
cântă fericirea cum știe doar ea
să scoată din lume amaruri, nevoi.
timpul mă iubește eu îi sunt datoare
cu o viață demnă cu un suflet bun
mă înfășoară în lumini încântătoare
în spiritul meu doar minuni să adun.
marea mă cheamă pe țărm de opal
să simt mângâierea fiecărui val.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de deochi
frunză seacă de mălin
ce durere și ce chin
cu bătrânețea un spin
ce toarnă-n sânge venin.
frunză creață - busuioc
ca o flacăra din foc
ce arde al meu noroc
parcă fac pașii pe loc.
vreau soartă înfloritoare
ca un arbore în floare
ce se-nvârte după soare
și bea rouă din cicoare.
cântec verde de deochi
plânge lumina în ochi.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de iubire
gestionez sentimente bucurii tăceri
dar minunea poeziei mă ține în picioare
descrie în detalii plăcerile de ieri
când tinerețea mea era ruptă din soare.
când vine seara stele în mine se-aprind
vreau să mi te aducă iar în visul meu
cu dragostea noastră cerul să-l cuprind
dar să nu simt că timpul poate fi și greu.
vreau să ne plimbăm pe străzile albastre
în ritmuri și culoare să ne îmbrățișăm
secundele să fie aliatele noastre
orice s-ar întâmpla să nu ne schimbăm.
eu vreau să-ți spun că te iubesc nespus
că viața mea cu iubirea ta s-a compus.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de menestrel
îmi simt trupul vibrând cu ardoare
într-un dans știut numai de el
cu iubire nesfârșită scăldată în soare
la margine de vis cântă un menestrel.
nu știu ce e ziua fără soare-n cuvânt
nu știu ce e noaptea fără licăr de stele
miresmele de vară se-mprăștie în vânt
prin versatile rime trec secundele mele.
în lumina ochilor dragostea se joacă
să nu mai curgă lacrimi arzătoare
seducții ancestrale sufletul descarcă
nu mă mai tem de moarte sunt o visătoare.
prin iubiri am găsit mângâierea cerească
le ordonez în versuri expresii curgătoare.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Floare Petrov, adresa este:
