Ioan Friciu

Eroul

Ardealul i-a fost dulce leagăn
Vidreanului cel curajos,
Revoltat cum n-are seamăn
A coborât un pic mai jos,
Mobilizat-a moţii zdravăn.

Iar inima i-a fost amară
Atunci când a văzut că-n ţară
Nevoi şi jale curge iară;
Curaj avut-a să gândească
Unirea cum s-o ticluiască!

acrostih de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori rupte

Numai părinţii au rămas să plângă
acei tineri sortiţi ca să dispară,
c-au fost ucişi cu gaze şi pară
de Corupţia cu inima nătângă.

De atunci nu mai contenesc să frângă
şi alte destine de tineri frumoşi.
Ei nu erau îndrăciţi ori păcătoşi,
dar moartea n-au putut s-o-nvingă.

Dar în oraşe mulţimea tot strigă:
Să terminăm cu tot sistemul corupt
ce la călcarea legilor instigă,
cu cei ce avuţia ţării au supt!

Pentru gingaşe flori care le-au rupt
răzbunarea din cer să îi atingă!

sonet de Ioan Friciu (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graurii

Un nor de grauri se rotea în jurul
podgoriei ce părea cu struguri copţi,
dar n-avea câini de pază pentru hoţi,
ci un gard mic, pe care creşte murul.

Şi se năpustesc asupra viei toţi,
forfota-ncetează la semnalul
unui păsăroi ce strigă amarul,
că ciorchinii viţei sunt total necopţi.

Se porneşte-n aer iar rumoarea,
prădătorii pleacă-n căutarea
unui lan cu recolta neculeasă,

unde lacomi, se vor aşeza "la masă";
apoi sătui de atâta pendulare
se retrag pe ramuri, scutiţi de soare...

sonet de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul lemnului

Din floarea de salcâm a curs nectarul,
Albine-l sorb şi-ar mulţumi pădurii
Purtate de renaşterea naturii,
Aroma lui învăluie hotarul.

Căzute în săgeţile căldurii
Întinse pajişti arse-şi plâng amarul
Că-n loc de codru a rămas vlăstarul
Şi-ntinse-s rădăcinile răsurii.

Copacii-s dispăruţi din peisaje,
Au fost tocaţi de lacome lăcuste
Şi munţii prefăcuţi în albe puste.

Imense bogăţii ţin în bagaje
Aceşti samsari cu minţile înguste
Ce seva lemnului doresc s-o guste.

sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hârciogii

Pe cruntă exploatare şi zgârcenie
azi unii îşi clădesc înavuţirea;
îşi poartă ca stindard doar nesimţirea,
iar tinerii ne pleacă în bejenie.

În conştiinţă nu au *ăţenie
şi nici n-au auzit de bunul simţ,
cuvântul le este fierăstrău cu zimţ,
în viaţă nu au clipă de sfinţenie.

Raptul e ţelul lor de căpetenie,
ca hârciogii-şi cară-n galerii
multele nemeritate avuţii.

Omule de rând tu trebuie să ştii
că nu le pare viaţa prea uşoară,
când lasă tot... şi trebuie să moară!

sonet de Ioan Friciu (29 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoinar

Hoinăream prin oraşul tinereţii
Purtat de amintirile trecute,
Despre iubiri încă ne-ncepute
Înflorite-n pragul bătrâneţii.

Pica pe frunte roua dimineţii,
Gândul mi-l scotea din vălmăşeală,
Îl arunca spre anii mei de şcoală
Ce mi-au dăruit noi sensuri vieţii.

Să nu rămân o victimă tristeţii
Mai hoinăresc pe vechea promenadă,
Dar e târziu... şi cine să mă vadă?
Nu-i ţipenie de om pe stradă...

Doar singuratici paşii mei răsună
Pe sub feeria clarului de lună...

sonet de Ioan Friciu (31 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptarea rozei

În aşteptarea unor zile mai senine,
prin vise-mi scormone
gândirea,
uitării să-i aducă risipirea
acum în anotimpul senectuţii,
să-mi amintesc
ce-a fost în tinereţea mea iubirea.
Aştept ca din aceiaşi oază
să-mi adăp conştiiţna,
inspiraţia să-mi curgă,
să ţâşnească aşa cum odinioară
a ţâşnit poemul, destul de-ntârziat,
dar totuşi proaspăt.
A mai îmbătrânit şi muza
pe care deseori în versuri
am cântat-o şi-a rămas ş-acum
cu mine, aceiaş jovială şi proaspătă
ca roza-nrourată-n dimineţile
senine ale sufletului meu.

poezie de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Ziua Bobotezei

Călătoare eşti din nou pe vechiul drum,
Iar acum te-ntorci la colţul tău de rai,
Întrebările se ţin de tine scai,
Dar un răspuns nu-ţi vine nicidecum.

Va veni el în curând şi o să-l ai,
Nu gândi că totu-i pulbere şi scrum,
Îndoiala risipise-va ca fum
Când ţi-e pregătit de nuntă... un alai...

Dacă nu-ţi vezi în visul tău ursitul,
Pune -n Ziua Bobotezei busuioc,
Ca să ştii că vei avea un bun noroc.

Chiar pe mine s-ar putea să mă visezi
Cum îţi dau ţie o povaţă dreaptă,
Ca să-ţi ştie paşii unde se-ndreaptă...

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de iarnă

Dansează calm în vântul rece,
Acoperă păduri şi dealuri
Nedesluşiţi fulgi în valuri
Seninul zilei îl vor trece;
Uitată luna se ascunde,
Lumina ei prin nori pătrunde

Feerie-n pragul înserării
Uimeşte ochii-n largul zării,
Lătrat de câine-n depărtare
Goneşte ciorile-n cuibare,
Iubiţi-n parc se-mbrăţişează,
Legaţi pe viaţă se visează,
Omătul creşte tot mai mare,
Revine iarna pe hotare.

Decembrie-i lună divină,
E timp ca nea din cer să vină.

Nămeţi-n şiruri hibernale,

[...] Citeşte tot

acrostih de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăcusta

De teamă că va fi tunsă ca iarba
Cu lacrima sevei plânge pădurea;
În inima ei se simte securea
Când legea este făcută degeaba.

Se vede măcel prin văi şi aiurea
După ce "casapii" termină treaba
Şi profitorii îşi umplu taraba,
Iar codrul răpus se pierde cu firea...

Savuros îi devorează cadavrul
Cu dinţii de fier uriaşa Lăcustă;
Ca pradă îi cade trunchiul şi ramul
Cu nelegiuită poftă îngustă.

Frunza şi scoarţa este topită,
Iar cenuşa rămasă... înghiţită.

sonet de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!