Ioan Friciu

Lasă-mă...

Lasă-mă să te iubesc
cu iubirea mea curată;
mi-e inima împovărată,
că nu-i chipul să-l privesc.

Lasă-mă să plâng cu mine,
că şi tu plângi însingurată,
dar îţi promit că niciodată
n-am să mai uit de tine.

Lasă-mă să cred în bine,
că-mi eşti sufletul pereche,
ţi-am şoptit asta la ureche
când te înecau suspine.

Lasă-mă cu noaptea-n chin,
cu mintea dezlegând mistere,
să nu trăiesc în alte sfere,
să fiu departe de declin.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţie divină

Magnolia în parcuri este înflorită,
Dar pentru cine? Cine să o vadă?
Ea n-are cui a-şi etala splendoarea,
Căci oameni nu-s ţipenie pe stradă...

Mulţimi de păsări ciripesc în ramuri,
Dar cine să le-asculte simfonia?
Avem demult "ferestrele închise"
Că peste omenire trece Pandemia!

Aşteaptă a ne desfăta nouă privirea
Covorul ierbi crude-n pajişti înflorite,
Dar visul se-mplineşte doar atunci
Când n-or mai fi " ferestre zăbrelite."

Ne-am depărtat..., dar am speranţa
Să nu apară-n societate-nstrăinarea,
S-avem puternică voinţa să luptăm,
Ca sănătoşi să fim şi să păstrăm răbdarea!

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume strâmbă

De ce lumea întreagă e nedreaptă?
Aşa ne-a creat-o nouă Dumnezeu
Ş-atunci n-am putere s-o transform doar eu
Şi nici alţii cu firea înţeleaptă!

Rămâne-va strâmbă, tot aşa mereu
Şi nimeni nu va şti-ncotro se-ndreaptă,
Pân' se va naşte Om cu mintea aptă
Şi spiritul drept, adus la apogeu.

Să poţi găsi pe-acest pământ dreptate,
Ar fi un act de luptă şi virtute,
Dar secondat de oameni din cetate,
Să nu te pierzi pe drumuri neştiute.

Potecile dreptăţii sunt blocate,
Speranţa este la divinitate...

sonet de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magica putere

E secetă pe câmpuri(şi în mine)
Că ploile lipsesc de multă vreme,
Iubiri târzii mereu vor să mă cheme
De parc-aş fi cu sânge iute-n vine.

De-acum încolo n-am de ce mă teme:
O magică putere mă va ţine
Tot restul vieţii fără de suspine,
Ferit voi fi de ură şi blesteme.

În existenţă totul mi-a fost luptă,
Iar soarta m-a purtat în loc anume
Să nu mai simt că inima mi-e ruptă
Că Oameni am avut ca să mă-ndrume.

Ca lumea noastră să nu fie sumbră
Pământului nu i-am făcut doar umbră!

sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mariaj (gazel)

Te-am văzut întâia dată,
Erai doar o timidă fată.

De atunci anii au trecut
Şi iată, te văd măritată!

A doua oară te-am văzut,
Erai un pic cam supărată,

Îţi şiroiau lacrimi discret
Pe faţa ta îmbujortată.

M-am întrebat şi eu atunci,
Oare de soţ eşti înşelată?

Tu răspunsul mi-lai dat:
Are obiceiul să mă bată...

Eu ţi-am mângâiat uşor
Faţa-ţi tristă şi ridată,

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento 50

MEMENTO 50

Din câţi aţi fost puţini aţi mai rămas...
Din şcoală aţi făcut măreţ palat
Chiar dacă nimeni nu v-a adulat;
Noi vă chemăm cu bucurie-n glas.

Atâtea cunoştinţe ne-aţi predat,
Le-am însuşit în fiecare ceas
Ca să ne-ndrume-n viaţă orice pas
Pe unde-n lume toţi am colindat.

Am fost şi răi, ades v-am supărat,
Dar vă rugăm acum să ne iertaţi,
De giumbuşlucuri ne-am astâmpărat
Şi am ieşit cu toţii învăţaţi.

[...] Citeşte tot

sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii

Munţi cu frunţile-n azur,
Om în vârf priveşte-n jur
Natura cea divin creeată,
Tainică şi-ndepărtată.

Bântuie vânturi pe drumuri
La popas se-nalţă fumuri.
Alb pe piscuri din troiene
Neaua cade pe sprâncene,
Cer senin mijeşti prin gene,

acrostih de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza rătăcitoare

Ce-i mai de preţ şi-mi mângâie simţirea,
E muza mea mereu rătăcitoare
Purtând un nume de albastră floare
Ce-o caut prin grădini doar cu privirea.

Ea mi-a adus idei încântătoare
Şi mi-a cerut s- aşez în vers iubirea,
Să răsădesc în inimi fericirea
Şi să mai scriu cât voi trăi sub Soare...

Am s-o invoc şi va veni la mine,
Ce-mi va spune, voi scrie pe hârtie;
Nesomnul meu va naşte poezie.

Am s- o invoc şi dincolo de moarte,
Altminteri mi se rupe pana-n mână
Că nu doresc ca muză altă zână!

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nădăjduiesc îm muză

Îmi curgi prin vene ca o apă vie,
Tu nu eşti aici aevea, doar exişti,
Iar ochii mei nu mai par atât de trişti,
Deşi au lăcrimat de bucurie

La întâlnirea noastră cea târzie,
Unde martor mi-a fost Universul,
Care mi-a transpus pe note versul
Şi a făcut ca lumea să mi-l ştie.

Nădăjduiesc în tine şi am crezul,
Tu muza mea, chiar dacă eşti târzie
Mă faci să scot din piatră poezie,

Pe care să mi-o înalţe vântul
Risipind-o ca ploaia pe câmpie
S-o citească cine vrea să ştie...

Sibiu, 05.12.2015

sonet de Ioan Friciu din Inedita (5 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesimţirea

Este atâta nesimţire în jur,
încât se mişcă cerul şi pământul,
pe buze ne este strivit cuvântul,
e batjocorit şi adevărul pur.

Nu toţi muritorii-s fără de cusur,
dar unii întrec orişice măsură
trăind viaţa ca pe-o aventură,
iar tot ce perorează-i un sperjur.

Privim cu îngrijorare împrejur,
că nesimţirea nu are măsură,
are aripi de mare anvergură,

iar nesimţiţi sunt şi-n bătătură
şi se pare că-s săraci cu duhul...
De îngmfaţi ce sunt, le merge buhul...

Sibiu, 12.10.2015

sonet de Ioan Friciu din Inedită (12 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!