Ioan Friciu

Nu irosi...

Nu te surghiuni în acele locuri,
Nu irosi din viaţă o fărâmă,
Să vezi cum fericirea se dărâmă
Sub greul unor păcătoase jocuri.

Ţii bine strâns în mână o parâmă
Şi poţi de bunăstare să te bucuri;
Să navighezi spre alte orizonturi,
Corabia ta nicicând nu se sfărâmă.

Ascultă-mă acum şi mă vei crede
Şi ce-am spus nu-s vorbe de ocară;
În inimă-ţi doresc o primăvară...

Câteodată tu te vei mai duce
Departe, ca să-ţi mai aduci aminte
De tot ce-a fost minciună în cuvinte...

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea în agonie

Fâşii de nori aduc învolburarea
Pe cerul de cobalt al primăverii,
Se face loc mai repede-nserării...
Dece-i aşa? Se pune întrebarea.

Deoarece, pe tot cuprinsul ţării
Ades îşi fac stihiile cărarea
Trecând să scoată dintre ţărmuri marea
S-o poarte-n infinitul depărtării.

La noi, aproape c-a murit pădurea,
Copacii falnici urlă de durere,
Străini casapi zdrobitu-le-au spinarea,
De-nverşunare plini şi de putere.

Blestem asupra lor să se reverse,
Să răzbunăm pornirile perverse!

sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea-n disperare

Copacul rădăcini înfipte are
În solu-n care falnic a crescut
Şi n-a avut vreodată vajnic scut,
A fost mereu lipsit de apărare.

De multe ori să fugă ar fi vrut,
Să scape de teroare-n lumea mare,
Dar n-a putut căci nu avea picioare...
L-au rupt samsarii şi a dispărut.

Păduri întregi au plâns de disperare
Sub lovituri de bardă-aprig cnut,
Ar fi plecat departe-n emigrare
Să crească falnice ca la-nceput.

Cum legiuirile ne sunt precare,
Hoţia-n ţară n-are vindecare.

sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păduri şterse...

Pe râul şerpuind se lasă ceaţa
În urma unei calde ploi de vară,
Apoi sub soare începe să dispară
Ca să revină iarăşi dimineaţa.

Ş-aceasta nu se-ntâmplă-ntâia oară
În rouă să se scalde des fâneaţa
Ca să-şi păstreze proaspătă verdeaţa
Să poată fi cosită bunăoară.

E cer senin cu ochii cât cuprindem,
Confort total avem acum sub soare,
Dar să avem şi unde să ne-ascundem
De criminala razelor dogoare...

Pădurile sunt şterse din hotare
Şi locurile adumbrite-s rare!

sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piromanul

Un fum învăluie întreg oraşul,
Localnicii tuşesc ca de ftizie,
Un piroman cu multă fantezie
Chiar singur şi-a distrus prin foc sălaşul

Şi a pornit cu mare frenezie
S-arate unora că e urmaşul
Acelora ce au zidit locaşul,
Nevolnic a căzut în erezie.

Un ins ca dânsul n-are mintea-ntreagă
Sau poate-l chinuie un handicap
Şi n-are nimeni cum să-l înţeleagă,
Că în gândire sfaturi nu-i încap.

Sunt oameni mulţi cu judecata vagă,
În lume o adevărată plagă!

sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng ochii cerului

Plâng ochii cerului sub nori,
Lăsând pe gene-o-nnegurare
Ori semne triste de-nserare;
Ieşind miresmele din flori
La-ntunecata-nvolburare,
Efluvii pleacă, de culori.

Trăiesc mereu cu o speranţă
Oricât mi s-ar părea de greu,
Atunci când cred că Dumnezeu
Mai e cu mine-n rezonanţă;
Nori grei şi cenuşii de toamnă
Efervescent se zvârcolesc,
Istov de ploaie rece toarnă.

acrostih de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia salvatoare

Privesc cu jind, către norii albi pe cer
Învăluit de umeda răcoare,
Dar văd cum umbra lor e trecătoare,
Când vântu-i risipeşte în eter.

Din zori şi până-n apus de soare
Tot ce natura naşte-i efemer;
N-am să pot pricepe aşa mister,
Că totul este apă curgătoare.

Sub ucigaşa arşiţă a verii,
Agonizată câmpia nu moare,
Mai poate ţine viu un fir de floare.

De la "crăpat de zi", în pragul serii,
Vestind cu tunete asurzitoare
Trimite Cerul ploaia salvatoare.

sonet de Ioan Friciu (27 iulie 2016, Sibiu)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plopul singuratic

În a mea copilărie, plopi în sat au fost doar trei
Şi erau înalţi şi mândri, verticali, unul ca altul,
Groşi erau la trunchi şi nimeni nu îi cupridea de-a latul,
Ca în cartea de poveste se comparau cu nişte zmei.

Mai înalt acum atinge, maiestos seninul cer
Răzleţitul plop bătrân, rămas în satulmeu natal,
Care-n zilele când plouă zgârie norii de opal
Şi în viiforul de iarnă nu îi pasă că e ger.

Azi trăieşte singuratic în colţ verde de grădină,
Iar pe lângă rădăcini l-au năpădit muţimi lăstarii
Căci de vechea sa tulpină se legară armăsarii,
Iar în freamătu-nserării frunza-i plânge şi suspină.
Gândul rău s-a pus de omul care-ar fi dorit să-l taie,

Însă nimeni nu va putea avea cândva curajul
Caci putere mare n-are spre ai strămuta tonajul,
Pentru foc e slab, că arde doar cu fum, făr de văpaie.

poezie de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pocăinţă

În jur, natura este-nbălsămată,
Mireasma florilor, sclipit de stele
Acoperă un tainic joc de iele
Ce-n revărsatul zorilor s-arată.

Îndepărtat-am gândurile rele
Să nu se mai întoarcă niciodată,
Să am senină faţa, nu crispată,
Fărădelegile făcute să se spele.

Am planurile bine stabilite,
Privirea nu-mi mai este-nceţoşată;
De toate răutăţile urzite
Mă vei ierta Măicuţă Preacurată?

Acele zile mie rânduite
De har dumnezeiesc fie păzite!

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preot de război

Te-ai dus pe drumuri arse, prăfuite,
Trimis în lupte dincolo de Nistru
S-auzi Katiuşa cum urla sinistru,
Să vezi poveşti de moarte inedite.

Duhovnc militar cu har ilustru
Îmbărbătai cohortele rănite
Şi prohodeai cadavrele găsite,
Notând în evidenţa din registru.

Pe ger, marşând prin stepa cea calmucă
Stihia morţii te-a prins la Stalingrad
Când mângâiai răniţi ce-au fost pe ducă;

La cap le-ai pus o cruce de ulucă
Şi-n gropi de tun avut-ai adăpostul
Ş-un vis frumos cu casa ta... nălucă.

sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!