Poezii de Ion Untaru, pagina 6
Libertate cu care...
Ne-am cucerit o libertate
Cu care nu știm ce să facem
De azi putem și noi să dăm sfaturi
Celor care nu nevoie de ele
Copacii pe care se așezau
Acele păsări necunoscute,
Până seara se uscau din rădăcini
Și între noi se isca un război
Ziua e din ce în ce mai tristă
Ziarele se citesc de la dreapta spre stânga
Pâinea e din ce în ce ușoară
Și din ce în ce mai scumpă
Fiecare umblă cu un butoi de pulbere în spate
Toți nebunii au chibritul aprins,
Telefoanele roșii s-au desființat:
Azi primim ordinele prin satelit!
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miraculoasa vindecare
Moto: Am simțit o putere care a ieșit din Mine (Luca 8.46)
Iartă Doamne, eu sunt păcătoasa
Care-am îndrăznit să Te ating
Mă roade boala și mă sting
Simt moartea șuierându-i coasa
De doisprezece ani îmi curge
Izvorul vieții fără lecuire
Dar fără Tine nu e mântuire
Și vlaga vieții mi s-ar scurge
Și disperarea m-a împins
Dar cel mai mult dintr-o credință
Că vindecare-i cu putință
De asta Doamne, Te-am atins
Și-acum mă simt tămăduită
Aștept Iisuse să mă cerți
Dar Tu ești bun și blând. Și ierți
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă noaptea cu parole
După amiază de doi bani
Când zvârl în jurul meu cu vise
În urbea în care mie mi se
Întinde o cursă peste ani
Înfloresc grădina merii
Sângele a porins să fiarbă
Cu neliniștea din iarbă
Și cu ciutele tăcerii
Cărăbuși și libelule
Într-o țară unde hot
Curge timpul îndărăt
Și mă caută patrule,
Cer un ultim armistițiu
Sub castanii de aramă
Und dau timpului vamă
Rimele de exercițiu
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul a secat
mi-e milă de mine
mi-e silă de toate
aș vrea să mă întorc,
dar nu se mai poate
speranțele arse,
noaptea dorm cu bufnițele din turlă
eu sunt nebunul care se ține de farse
și nopțile urlă
m-ați hrănit cu iluzii
că viața-i frumoasă și oamenii drepți
m-ați împins în pustiu
și acum mă mir singur
că mai sunt viu
râul a secat,
izvorul mai dăinuie oare?
cine le plânge pe cele
care nu mai ajung la mare?
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde ne sunt pungile cu scuzii
Liniștea firidelor surpată
Ninsori albastre valuri peste crâng
Vulpile deșertului se frâng
Peste amiaza asta vinovată
Străine gânduri fac un lobby
Peste care nu se poate trece
Cifrate vin din lumile aztece
Mesajele imune ca microbii
Roibii tinereților galop
Defrișează plasticul pășunii
Razele înfiorate ale lunii
Se închid în fiecare strop
Se-apropie seara și cum
Noaptea gadini tulbură iluzii
Unde ne sunt pungile cu scuzii,
Caii și trăsurile de drum?
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul absolut
colindam adese
zilele propice
când cădeau popice
nucile culese
serile inapt
tizul anti-izul
inundau parbrizul
neștiut în fapt
toamnele din burg
vasele din radă
se opreau să vadă
pata din amurg
stanța un popas
pasărea divină
ne umplea de vină
fiecare ceas
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru pacea lumii
pentru încetarea tuturor războaielor,
el s-a împăcat cu cei din jurul său;
pentru căutarea fericirii,
el își iubește și prietenii și dușmanii;
pentru alungarea suferinței,
el sare întotdeauna în ajutorul semenilor
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să chiuim pe Everest
Veniți cu noi pe-acoperișul lumii
Să ne înscrim în cartea de recorduri
Cum statele semnează în acorduri
De dragul adevărului și-al glumii
În glaciale forme ale humii
Să ne luăm frugal gustarea-n corturi
În cel mai greu și mai frumos din sporturi
Și pe musteți cu stratul gros al brumii
Vom scoate poze cu ghețari în spate
Cu fanioane lângă noi, trofee
Și vă vom scrie lapidar crâmpeie
Cu degetele noastre degerate
Pe care voi cu gusturile snobe
Le veți citi-n papuci pe lângă sobe
sonet de Ion Untaru din volumul de versuri Invitație la castel (1995)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunteți liberi, cumpărați o armă!
Sunteți liberi, cumpărați o armă
E dreptul vostru după lege
Și poate mai târziu veți înțelege
Cum liniștea din porumbei se sfarmă!
Tot ce este scris să ni se-ntâmple
Grenada cu inelul care-l poartă
Va exploda în fiecare soartă
Când zilele cu soț ne bat în tâmple
Cartușe de război și foc de armă:
Coșmarurile veșnic se repetă
Acesta nu-i un târg de operetă
Ci doar semnalul de alarmă
Adăpostiți în ultima tranșee
Semnalizăm balizele factice
Sorb lunetiștii drogul unui vis
Cu gândul la o neagră orhidee
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stihuitorul
Eu sunt un biet stihuitor
De care nimenea nu întreabă
Și trec prin lume fără grabă
Chiar dacă toți mă iau la zor
Fac planton și mă retrag
Slova îmi e singura avere
Și trec apoi în alte sfere,
Lăsând un trandafir pe prag
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Ion Untaru, adresa este:
