Ionica Bandrabur

Tu, Toamnă...

N-ai unde să-ţi ascunzi rugina, Toamnă!
Nici vuietul ce îţi vibrează-n clopot,
Nici fuga precum caii negri-n ropot,
Nici picurii de ploaie, rece, doamnă!

N-ai cum s-ascunzi aroma de răşină
Nici floarea daliei ce lăcrimează,
Nici ţipătul de păsări ce migrează...
Nu poţi să te transformi într-o străină!

C-atunci, muri-vor vremurile-n mine
Şi m-oi preface-n barcă plutitoare,
Voi fi luntraşului nemuritoare
Şi-l voi iubi mai mult decat pe tine.

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om

Cu mersul înspre stânga aplecat
De umbra bătrâneţii însoţit,
Bolborosea-ndreptându-se spre sat
Spunând: cu ce oare-am păcătuit?

Târând piciorul drept în şchiopătat
Toţi câinii după gard i-a asmuţit
Cu mersul înspre stânga aplecat
De umbra bătrâneţii însoţit.

-Cine o fi cu chipu-aşa secat
Sub borul pălăriei, vechi, boţit...?
Nu-i tatăl meu, demult el a murit,
Şi n-avea pasu-atât de apăsat

Cu mersul înspre stânga aplecat!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, îmi ascund umbra

Uneori, îmi ascund umbra printre cea a ierburilor,
Să mă converteasc în floare pe tulpină de lavandă,
Uşor, când adie vântul tot parfumul florilor,
Unui trup să-l daruiască, să fie a mea ofrandă.

Uneori, îmi ascund umbra printre cea a semilunii,
Să mă convertesc în raze, să mă scald în ochi de ape,
Legănând în dute-vino, valurile când nebunii
Se iubesc plutind aiurea, sărutându-şi buze, pleoape...

Uneori, îmi ascund umbra după fluturi singuratici,
Să mă convertesc în aripi, să zbor către vârf de munte,
Să ating cerul cu mâna, întrebând ai lui ostateci:
De acolo-nspre pămant, nu există nicio punte?

Uneori, îmi ascund umbra ca nimeni să n-o găsească,
Şi-i vorbesc, vorbesc întruna, până somnul mă cuprinde,
E singura ce m-ascultă, fără ca să îmi vorbească,
Mi-e fidelă pretutindeni, trupul, nici Morţii nu-l vinde!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, în ce se măsoară?

Dacă viaţa-i o poveste, în ce oare se măsoară?
În lacrimi ce cad din gene, de culoare alb-albastru?
În ale sperantei trepte, ce urcă apoi coboară?
Paşii omului calcând sub al cerului pilastru?

Cum oare se cântăreşte? În prunci când femeia naşte,
Punând sub pernă batista înnodată-n patru colţuri,
Semnul crucii, rugăciunea, alungând moartea ce-o paşte
La uşă cu busuiocul... lumânări arzând în ceţuri?

În ce oare se măsoară? Timpul de ce este scurt,
Posesiv şi invizibil parcă-ar fi un vis himeric?
Pregătind eternitatea cu al sufletului scut,
Cântul dulce-al primei Eve fiind al vieţii generic?

Dacă viaţa-i o poveste, de vină mi-e ursitoarea,
Că privesc prea mult spre stele, repetându-mi întrebarea:

Când devin una din ele? Viaţa, în ce se măsoară...?

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O am încă pe mama

Mai am încă pe lumea asta mama!
Îşi vântură prin toamne-o oboseală,
Ştregându-şi ochii umezi cu năframa
Ce-ascunde basmul vieţii în urzeală.

Şi-ascunde chipul trist şi aspra boală
Sub razele de soare în concerte,
Adună visul ne-mplinit în poală
Şi-n rugă cere cerului s-o ierte.

Şi-atârnă prin copaci puhoi de gânduri
Să ruginească alături de frunze
Ce vor sfârşi-n covoare, rânduri, rânduri,
Ducând cu ele stările-i confuze.

Se sparg furtuni, apusul îi dă iama,
Mi-e cântecul de leagăn pe sfârşite...
Dar până-atunci, eu, încă-o am pe mama
Şi încă-i sărut mâinile îmbătrânite.

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!