Poezii de Ionuț Ștefan Blesneag
* * *
"Nouă zi, ce îmi aduci?
Numai spleenuri citadine?
De-i așa, atunci mai bine
Fără mine să te duci!
O să mă retrag în alte
Vremuri dintr-o stinsă eră,
Și-n nemuritoarea sferă
Voi gusta trăiri înalte.
Voi da glas prin cânturi vii
Unui timp de anvergură,
N-am nevoie de-a ta ură,
Zi perfidă care vii!"
Astfel zise biograful
Către zorii noii zile
Și-și vârî cu ciudă capul
În istoricele file.
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Ștefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Ci gândise faraonul c-ar putea să ia cu sine
Tot regatul în mormântu-i, să-l salveze de ruine,
Dacă încrustate-n table de ceramică, cu semne,
Ar păstra în amorțire avuțiile-i eterne:
Frunze de palmier și trestii, tronuri, pene înfoiate,
Așternute-n pat de piatră, șerpi, coroane etajate,
Curtezane și regine, zei cu capete de vite,
Mii de forme-ntrețesute, mii de vieți încremenite
Într-o tablă fermecată pe care-o ținu la piept
Până-n ziua cea din urmă, taciturn și înțelept.
Și când i-a fost dat să moară, preoții i-au așezat
Subțiatele lui brațe peste tristul său regat,
Ca pe-o umbră protectoare, ca pe-o cruce împietrită
Într-o sfântă-mbrățișare, veșnică, nedezlipită,
Care visul să-i ferească de-ale vremii vitregii,
Chiar și-atunci, în ziua care nu s-ar mai numi că-i zi.
poezie de Ionuț Ștefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Ora cinci e și cu paiul
Bess sorbea din ceașcă ceaiul:
"Prea mult zahăr!" reproșa
Pajilor în catifea.
Riguroasă până-n sânge,
Ochiul ei nicicând nu plânge
De candorile iubirii
Suveran deasupra firii.
Cupidon voise-odată
(Spune Shakespeare) o săgeată
În simțire să-i strecoare,
Dar greși și-atinse-o floare,
Ce o ține-acum în mână
Biograful lui stăpână,
Floare movă de pansea,
Dulce slăbiciune-a sa.
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Ștefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
câtă singurătatea poate încăpea într-un om?
încape oare toată singurătatea lumii?
de ce să vorbim despre singurătate ca despre
un lucru exterior, ca despre
ceva ce ne lipsește dinafară, când ea
vine de cele mai multe ori
dinăuntru,
așa cum uneori ne simțim
din ce în ce mai singuri
cu cât suntem mai înconjurați de oameni.
poezie de Ionuț Ștefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Cine a avut bunică să-l ferească de curent
Știe din copilărie că, de nu rămâne-atent,
Vântul o să-i strâmbe-obrajii, o să-l zgândărească-n dinte,
Dar de fapt nu-n carnea vie, ci-n îngândurata minte
Își găsește el să scurme și să-și semene durerea:
Cuibul lui melancolia, hrana lui veninul, mierea,
Și la fel cum umflă pânze, peste mări vasul să-l poarte,
Călăuză-i pentru suflet către țărmuri de departe.
Spune-mi, dac-aș fi ca dânsul, doar o briză, doar o boare,
Ai simți din piept ardoarea-mi, când te-aș strânge-n brațe tare?
Degetele-mi nevăzute, când ți le-aș petrece-n păr,
Ai ghici că-s ale mele, că sunt eu într-adevăr?
Dar de-ajuns. E seară, vântul zbaterea și-o domolește.
Când și când o filă albă de pe carte răsfoiește.
Ne-au rămas ca până astăzi dorul, dragostea, plictisul,
Aerul ce ne-nconjoară, parcă ireal ca visul.
poezie de Ionuț Ștefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banchetul lui Alexandru cel Mare
(adaptare după Pseudo-Calistene)
"În săli de marmură sclipind
Sau în noroi de aș muri,
Îmi e la fel. Ce-ar mai conta?
Oricum ar fi, e moartea mea:
Tăcută mă va-nvălui
Și tot ce-a fost s-ar nărui,
Și cuceriri vijelioase,
Și vise nobile, frumoase,
Iubiri în cuib de catifea,
Pe nimeni n-ar mai desfăta
Și nimeni nu s-ar veseli,
Sărutul ei când l-aș primi.
E moartea mea o masă-ntinsă,
În luxul unui viu banchet,
Cu trufandale berechet
Și lumânări, flori de-amarante,
Amfore duse de bacante,
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Ștefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biograful
Trist biograf de vieți mărețe,
Învăluite-n legendarul nimb,
Trist biograf, lipsit de tinerețe,
Dar nici în vârstă, parcă suspendat în timp,
Scriind de falnici regi, împărătese,
Trecutul lor împodobind subtil,
În cartea lui, ca un păianjen țese
Capcane pentru timpul volatil.
Și ca vampirii, extrăgându-și sânge
Din vieți străine ce nicicând trăise,
El însuși adormind se vede-un rege-n vise,
Precum în cartea-n care destinele răsfrânge.
Ce-i viața lui? O coajă goală,
Îți pare că nici n-a trăit,
Ar umple nici măcar o coală
Trecutul lui zadarnic irosit.
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Ștefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caracatița
Abia-mi mai duc povara,
la fel ca o caracatiță ce duce în spate
toate apele mării.
Ea care a cunoscut toate nivelurile de presiune,
ea care a încercat să îmbrățișeze abisul cu brațele sale,
într-un primitiv mecanism de apărare a secretat
cerneala poemelor din care m-am închegat.
Nu-i stă în putere Leviatanului
să-i facă vreun rău tutelarei poete a mării,
doar ce și-ar aținti privirile invidioase și goale,
că ea ar și dispărea într-un nor format
din toate poemele sale.
poezie de Ionuț Ștefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la fereastra mea
De la fereastra mea pornește orice stradă,
Și Via Appia și Königstraße,
Champs-Élysées și Zeltnergasse,
Nevski Prospekt, ba chiar și Drumul de Mătase.
Îmi e de-ajuns pe toate să le-nchipui,
Cu ochii-nchiși, că le străbat îmi pare,
În juru-mi naște-o lume fiecare,
Ce-și cerne-n vid de mă trezesc nisipu-i.
Văd drumuri nostime, cu noduri împletite,
Poteci de țară, bulevarde grandioase,
Strâmtori suite-n munți, vijelioase,
Sau drumuri de oraș, mai liniștite,
Cu teatre, cafenele, cârciumi pline;
Tu ești ca Roma, căci toate duc spre tine.
poezie de Ionuț Ștefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă darwiniană
În trecut, două amibe din oceanul primordial
Dezbăteau cu-nsuflețire un subiect esențial:
"Hai să evoluăm, rostise cea dintâi zâmbind hoinar,
Până n-om mai ști ce suntem, nici ce specie măcar...
Să ne pierdem în visare în solfegii vegetale,
Să creăm marsupii, gheare, să fim niște animale!
Nimeni n-o să știe taina jubilațiilor noastre
Când din simple euglene ne vom face alge-albastre,
Nici când luminos în soare ne-om întinde dornic cilii,
Nici de bucuria pură din spirale de cochilii..."
Dar cealaltă se răstise: "La ce-mi trebuie, surată?
Mie-mi șade-atât de bine să rămân neevoluată.
De nimica nu duc lipsă, hrană am în citoplasmă,
Pentru ce, ca o nebună, să-mi pierd vremea c-o fantasmă?"
Și-a plecat mâhnită prima, târșâind pseudopode,
Se duse să evolueze la râpa Uvedenrode,
Unde zac în adormire formele neinventate,
[...] Citește tot
fabulă de Ionuț Ștefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Ionuț Ștefan Blesneag, adresa este:
