Iulia Dragomir

Privire

Dintr-o străveche lume ce mă umple cu priviri de vis,
Zăresc lunatice izvoare despletite-n scris,
Iau din strâmtori şi din zigzagul apelor năvodul,
În suflet creşte făr' de-oprelişti sărutarea vieţii, rodul.
Aveai trei case şi erai înconjurat de iele,
Îţi fluierau în coastă pribegiri rebele,
Mă apărai cu glas şi scut de heruvim,
În inima Lui Dumnezeu ne întâlnim,
căci ce-i născut în har şi dar divin,
Rămâne-n lumea dragostei deplin.(17.06.2022-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea, logos sfânt

De-ţi este bine,
nici nu mai contează
în ce cochilii se strecoară luna
să soarbă dintre ierburi seva dulce,
Ia din tăcere cetera, gorduna,
şi lasă capu-n iasomie să se culce!
De-ţi este bine,
stai în luntrea sufletului, leagăn sfânt,
cu flori de măr şoptindu-ţi despre vreme,
culege bucuriile din cer, de pe pământ,
Ia ce-i mai bun din viaţă, nu te teme!
De-ţi este bine, binele se-mparte
cu-ntreaga fire, logosul cerat,
sunt zâmbetul ce se aşterne, alfabet înaripat,
cu inima îţi scriu din ochi poemul,
care-n povestea vieţii te-a-ntrupat.

poezie de Iulia Dragomir (27 martie 2023)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Providenţială

Dacă o iubeşti, te aşezi pod de traversat deşertul,
trambulină pentru crezul în flori,
o colinzi la pas în lung şi-n lat,
o ţii de mână şi o ridici de subsoara vederii,
limpezind cerul de nori.
Pătruns de viaţa din ea,
topeşti cu o-mbrăţişare ceaţa, fulgii de nea,
te apropii până la mutatul în dimineaţa buzelor,
le sorbi până te desprinzi de vechiul eu
şi te unifici cu poemul ce ti-e.
E uşor? Este greu?
E o întâlnire providenţială aceasta,
pe care necontenit, cu inima, o scrii.
Trage după ea luna şi soarele,
trage zilele rupte din rai ca strugurii copţi ce pleznesc în vii,
trage cortegii de lalele cu bulbii înfipţi în pântecul anilor. Ştii?
De la-nceput, s-au înfiorat de presimţiri petalele-n sărbătoare.
De atunci, am turtit între doruri timpul,
l-am legănat pe picioarele inimii,
liman de sărutat gândul cel bun.

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prudenţă

Startul nu e acelaşi.
Nu mă mai arunc praştie
cu tălpile goale prin iarba sărutată de rouă,
în râul ce dă ocol pădurii.
Îmi rotesc privirea la scuturatul dorului
de seminţele drumului.
Despic în frunze adăpostul auzului.
Si uite cum se varsă în mine ecoul,
mă ţintuieşte în tumultul răscolit de năduf!
Înaintam şi mă izbea puhoi torentul.
Pluteam dintr-o margine în alta,
până la săritura în semnificaţii.
Din menire în umblet şi din umblet în învârtoşare,
am ascuţit tăcerea de tăişul revărsării
să aud mai bine viitura.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea apei

Cel mai greu mi-e să cred că mă iubeşte fântâna cu setea pământului
ascunsă după ierburi şi ziduri albastre,
oglinzi pentru puterea opririi în loc a privirii înflorite de visul verdelui.
Cel mai greu mi-e să cred că există apropiere
fără pretenţii lepădate de cerc pentru surâsul nemuririi.
Se zvoneşte pe la colţul amintirii
că s-au însoţit cuvintele cu minunea întâmplării de a cunoaşte ieşirea din sine.
E tot un du-te vino!
Vindecată de eternitate, m-am îmbolnăvit de dorul credinţei în zbor.
S-au pecetluit cuvintele. Au un glas de nerefuzat pentru memoria inimii.

Străbat nisipul din călcâie până la încremenire.
Dezlipeşte-le de adâncuri să răscolească netocmite aniversări!
Nimeni nu a observat cum a rămas valul lipsit de resortul avântului.
Cu ochii umezi, îşi tremură genele.
Uită-te atent! Aşa de frumos s-a aşezat în căuşul palmelor!
Nu e vreme de concepte goale de viaţă! Crezi în puterea apei?

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezonanţă

Cât pe-aci să îngheţe cuvintele în ceaţă.
Se lăsăse dintr-o dată o umbră deasă pe faţă.
Cu frigul în oase, în scorbura privirii, albitură, lotus,
la graniţa-ntre frunze şi heleşteu,
îşi tremurau stăruitor, ruga spre Dumnezeu.
Cu ce dar mă împresori, tu, vreme, aşa, mereu?
Te simt cum mă petreci oriunde-aş fi,
ba cu ger, ba-n parfum de liliac...
Căzusem în prăpastia cuvintelor,
îmi venise hodoronc tronc, o stare de hac,
patinând pe gândul acela năucitor. Eeee!
Nu se vindecă de cântece dorul dor!
Ploua cu picuri săgetaţi de rezonanţa câmpului
peste potecile văzului tulburat.
Ca un soldat, auzeam din stânga jinduiri după rotirea în zbor,
din dreapta, la talpa pământului, tânguitor rostogol.
Cât pe-aci să îngheţe cuvintele la cât de tare bătea vântul în calea lor.
S-au dezbrăcat de surle, cufundate în adâncul ochilor.
Simţeam tăria coborârii, urcuşului,
intrarea şi ieşirea din albuşul unui nor.

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata

Aşa de frumos se prelingeau privirile în inima dorului de lumină
încât părul îmi zbura a plutire
să păstreze o secundă în plus susţinerea văzduhului.
Seducător, se mângâiau cu sclipiri.
Măsuram cu sufletul distanţele,
le reduceam într-o clipă la încremenire,
le proiectam, tot într-o clipă, în eternitate.
Incandescent, se scufundau, se răspândeau fructat în cuprinsul vremii.
Lunea, mă copleşeau tăriile urcuşului prin duşul razelor.
Marţea, torcea lirismul transferului de taine.
Miercurea, curtau aşteptările cu ochi de copil trăitor
al ieşirii din timp prin vibraţia genelor.
Joia, se centra farmecul pe unduirea flămândă de înălţare.
Din mijlocul săptămânii, în plină rugăciune,
călătoream tentant pe şlefuirea orelor,
cu ochii torţe de înflăcărat pieptul drumului înlăuntru.
Vinerea, curgeau apele săltăreţe de vise.
Sâmbăta, se arcuiau imagini zglobii în turnirul clipelor.
Duminica, se lumina regal de ceruitul vieţii la liturghia gândurilor.
Aşa de frumos se prelingeau privirile în inima dorului de lumină,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriere în stele

Făceam un schimb de daruri dincolo de vad.
M-am aşezat în contemplarea vasului nomad.
Tu mă iubeşti? Îmi auzeam cum susură în piept chemarea.
Printre degete îmi curgeau Dunărea, Iordanul, marea.
Tu mă iubeşti? Scotoceam înserarea.
Îmi răspundeau umărul, pasul, zarea.
Care-i semnul bărbăţiei, feminităţii supreme?
Spune-mi, suflete, iubirea de cine se teme?

poezie de Iulia Dragomir (24 septembrie 2022)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnificaţii

Semnificaţii

Cu şapte inimi în piept, salut din văpaia rodiilor
suspansul cuvintelor pipăind văzduhul.
Cu un salut simplu,
se ridică etruscii din înţelepciunea rafinamentului.
Stau cuvintele mustind de sens la gura momentelor,
gata de revelaţii, ca nişte extratereştri
care au deprins gustul încrederii
în virilitatea necuvântării la ceasul tainelor.
Stau la hotarul dintre lăuntru şi afară,
fac balet pe linia gândurilor.
Din cerdacul tăcerii, se zăreşte coada semnificaţiilor.
Din spaţiul acesta netulburat de strigăte,
din care nu răzbate gelozia cedrilor,
cu puteri învinse de gingăşia cântului,
se balansează ca într-un dans tobele
ce bat hierofania inimii, ritmul vieţii.

poezie de Iulia Dragomir (17 martie 2021)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia vremii

În rapsodia înserării, se limpezesc zările,
se simte parfumul florilor de gând,
speranţă pentru columna treptelor.
Lalelele surâd înseninate.
Şşt! E limpede că soarele a sărutat şi zorii şi simfonia apropierii.
Ca o lumânare ard, ai muşcat din mine ca dintr-o pară, viaţă!
Ca un copac, înverzesc sub ploile calde.
Ghioceii, mărţişor, îşi deschid misterioasele cupe.
Ca o pasăre, plutesc pe ţărmul mării,
limpezind între aripi visul zefirului.
Şsst! Luna ştie cum să picteze în acuarelă şi dor pielea pământului.
Statuile se însufleţesc aprinse de chibritul iubirii.(28.02.2023)

poezie de Iulia Dragomir (28 februarie 2023)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!