Iulia Mirancea

Doamne, fă-ne din nou

Doamne, Pământul e atât de pârjolit de secetă,
încât nu mai credem că ne-ai putea trimite
un strop de ploaie!
Lumea pe care Tu ai vrut-o bună,
e atât de plină de ură,
încât nu mai credem
că cineva ne-ar putea iubi!
Doamne, absolvă-ne şi...
fă-ne din nou, Doamne!

rugăciune de Iulia Mirancea (14 septembrie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crez

dedicaţie domnului Marin Mogoş

Prietene, fără să-mi ceri,
Am împărţit cu tine aerul, apa,
Lumina, timpul, spaţiul!
Şi, chiar dacă nu te-am văzut,
Eu am crezut în tine,
Aşa cum cred
În tot ce a desăvârşit Dumnezeu pe Pământ!
Ştiu că ai existat în conştiinţa mea,
Aşa cum ştiu că există nemărginirea:
Răsăritul şi tihna,
Clipa şi eternitatea!
Ţi-am confirmat Prezentul,
Ca legitimitate
A dreptului tău la speranţă
Şi ca şansă a fericirii!

Şi a fost magnific!

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Mirancea (ianuarie 2016)
Adăugat de Marin Mogos
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o mie de ani

Acum o mie de ani...
înainte de a mă fi născut,
doream să exist;
pe urmă, am dorit să apari şi tu
şi să vii lângă mine!
Acum nu-mi mai doresc altceva,
decât să las eternităţii
o părticică din noi,
cât să ajungă...
doar o mie de ani!

poezie de Iulia Mirancea (29 martie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fiţi iertaţi...

Ştiam că mă urâţi, dar, chiar de moarte,
n-am avut habar!

C-aveţi atâta ură, e trist...
Nu ştiţi şi nici măcar nu bănuiţi că
Viaţa unui om nevinovat
A atârnat şi mai atârnă de-un fir de păr!

Oare pe omul ce-l iubiţi atât de mult
L-aţi întrebat ce a făcut?

De-acela pentru care m-aţi sacrificat
Deloc nu vă-ndoiţi?

De cuget, de păcat e sigur, nu vă pasă
Dar nu uitaţi:
Pe Dumnezeu, nu veţi putea să-l înşelaţi!

Şi totuşi, am să mă rog la Dumnezeul meu
Să fiţi iertaţi!

poezie de Iulia Mirancea (27 decembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu murim, noi nu plecăm

Că suntem prea trişti şi-am uitat să zâmbim...
Că-ntr-un Crăciun plâns am învăţat să murim...
Că-n locul iubirii, ura ne-alină...
Prieteni ai mei, nu ţara ni-i vină!

Limfaticul scâncet, nu ni-e de ajuns!
Nu ştim scrâşnet de câine, nici coarne de-mpuns!
Avem eleganţa blândului Cuza!
Din Mihai şi Ştefan, ne tragem noi spuza!

Că dacii ne-au dat demnitatea, iubirea,
Nu-nţelegem odată? Asta ni-e firea!
Să ne "luminăm" zici, frate Bălcescu?
Asta ne-ai dorit, domnule, Eminescu?

Cipriane-copil, Crai Nou ne lăsaşi...
Noi nu-l mai văzurăm, de când, tânăr plecaşi...!
Iorga-nţeleptule, cât dor ţi-ai durut...
Când Brâncuşi ne sculpta o poartă-n sărut...!

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Mirancea din Crăciun însângerat (1 decembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!