Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Iurie Osoianu

Poezii de Iurie Osoianu, pagina 16

Visul

... nu voi nimic în noaptea de Crăciun
decât măcar în vis să vii la mine
măicuța mea și îngerul meu bun
iar visul meu să nu se mai termine

nu voi nimic în noaptea de Crăciun
decât să vii și tu cu mama, tată
și visul ista cenușiu cu brun
să nu se mai termine niciodată

nu voi nimic în noaptea de Crăciun
decât să stăm în vis de vorbă, Doamne
și apoi să plec călăre pe colun
în lumea gata iar să mă condamne...

poezie de Iurie Osoianu (25 decembrie 2018)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Țara

în Moldova totul e arhaic
de la intelect pîn' la instincte
de la credincos la simplu laic
de la oamenii vii pîn' la morminte

nici politică ca lumea, nici alegeri
numai stat și numai ministere
țara-n care pîn' și vâra degeri
ce exportă oameni și importă mere

țara lui Ion și-a lui Vasile
a Ilenei țară și-a Mariei
țara-n care mita iau în chile
și întorc în tone sărăcie

țara fără de economie
țara existând din remitențe
c-o jumate de popor în begenie
și cu alta-n dură subzistență

[...] Citește tot

poezie de Iurie Osoianu (1 martie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Odă

vă mulțumesc prieteni pentru toate
și vouă, neprieteni tot vă mulțumesc
c-ați mers și voi cu crucea mea în spate
și eu cu crucea voastră tot am mers

pe mulți i-am ajutat să se ridice
indiferent că din jenunchi sau din mormînt
și răsplătit c-o amplă cicatrice
cu amintire mă mângâi din când în când

că am ajuns la starea de etate
să înțeleg un adevăr paradoxal
că Dumnezeu din mine și din toate
a rânduit doar existențial...

a amplasat pe drumul vieții mele
numai răspunsuri fără întrebări
să nu mă sperii că-ntrebările sunt grele
și n-au în ele nici un adevăr

[...] Citește tot

poezie de Iurie Osoianu (30 octombrie 2018)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amalgamă

motto: Orice "este" are o rațiune de a fi.
Mihai Eminescu

... și floarea are rațiunea de a fi
și steaua care ieri va răsări
cuvântul care fu la început
și castitatea boțului de lut
în toate cele bunul Dumnezeu
a pus pecetea propriului Eu
suflare în nimic instantaneu
și rațiunea rațiunii în mereu...

poezie de Iurie Osoianu (20 martie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Moșteniri

avem drept președinte trădător de țară
ales de cel mai prost popor din Univers
dă-mi, Doamne, dă-mi o rimă nucleară
să-l pot dezintegra cu-n simplu vers

avem și parlament ales a câtă oară
de cei mai proști rămăși în țara mea
dă-mi, Doamne, dă-mi o altă rimă nucleară
să pot cu-n simplu vers o sută spânzura

și mai avem din moșteniri totalitare
un hoț în lege ce ne scuipă-n față
dă-mi, Doamne cât mai multe rime nucleare
să-l pot trezi poporul meu la viață....

poezie de Iurie Osoianu (5 aprilie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Posesia

Motto: Franz Kafka Adevăratul motiv al temerilor mele – nu există ceva mai cumplit de spus și nici de auzit – este că nu te voi putea poseda niciodată.

te-am posedat o viață și îmi pare rău
că viața mi s-a scurs numai în tine
așa cum curge printre degete, mereu
nisipul prin clepsidre selestine

te-am posedat ca un stăpân de sclavi feroce
ca un amant în culmea nebuniei
când însetat de sentimente reciproce
când înecat în neagra gelozie

te-am posedat o viață și îmi pare bine
că viața mi s-a scurs în veșnicie
dintr-un pustiu cu degetele fine
în altul sugrumat de insomnie

te-am posedat ca un stăpân de sclavi feroce
ca un amant în culmea nebuniei
când însetat de sentimente reciproce

[...] Citește tot

poezie de Iurie Osoianu (28 decembrie 2018)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Saxofonul

în sala plină cu regrete, pe scena-i goală de iluzii

un saxofon din operete smulgea când fibre când aluzii


plângeau viori anihilate, susurul sunetelor fine

din sine abdicau crispate nu strune-universuri line


iar când zâmbea și clarinetul cu colț de gură străvezie

finețea lor sorbea cu-ncetu- nu note- pură veșnicie...

poezie de Iurie Osoianu (19 mai 2020)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Talmeș-balmeș

iarăși stăm alături - eu bătrână piatră
tu ca o copilă - veșnic nou năsută
scociorând tăciunii stinși demult în vatră
cu tăcerea noastră tristă și acută

nori albaștri-și varsă șoapte de iubire
flori albastre-și culcă vise pe câmpie
ploi albastre cad întru pomenire
morților albaștri - duc-se pe pustie

cât-om sta eu nu știu - numai timpul știe
universul care e răspuns la toate
dar privesc șederea ca pe-o armonie
între ce se poate și ce nu se poate

nori albaștri-și varsă șoapte de iubire
flori albastre-și culcă vise pe câmpie
ploi albastre cad întru pomenire
morților albaștri - duc-se pe pustie

[...] Citește tot

poezie de Iurie Osoianu (14 decembrie 2018)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A ști să știi...

știu că iubești așa și pur și simplu
știu ca iubesc și eu, la fel ca tine
dar între noi stă spațiul și timpul
dar între noi stă ea, și tu știi cine...

mai știu că mai iubești fără pricină
la fel și eu, iubesc fără a ști că știi
că sunt doar un conglomerat de albumină
cu pașii rătăciți în nopți pustii

și-nca mai știu c-odată și odată
când rătăcirile în mine vor lovi
am să-mi aduc aminte de o fată
care știa ce-nseamnă a iubi...

poezie de Iurie Osoianu (19 septembrie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Coborâtei din stele

printre visele mele
cu năluci și castele
din petalele grele
rup și rup floricele

... erai una din ele
da, desigur din cele
coborâte din stele
asasin de rebele

erai una din cele
tot umblând să înșele
toate gurile rele
cu miros de lichele

coborâtă din stele
și din visele mele
te tot duc în castele
cu năluci și lichele...

poezie de Iurie Osoianu (17 iunie 2012)
Adăugat de Iurie OsoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 54 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Iurie Osoianu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Fani pe Facebook