Iurie Osoianu

Autobiografie corporală

bărbia mea cam strâmbă şi-ntr-o parte
e o aluzie ironică şi tristă
la indecisele iluzii ce deşarte
în versurile mele mai persistă

iar ochiul meu adânc şi obosit
izvorul meu de vise şi lumină
se stinge ca un astru rătăcit
în universuri paralele de retină

auzul meu perfect ca un auz
călcat de Ursa Mare pe ureche
mă face ca să simt pân -la refuz
c-accentele din versuri n-au pereche

şi mână ruptă şi piciorul frânt
şi inima mai moartă decât vie
sunt un tribut mereu plătit în vânt
ca-n vers să fiu o pură armonie

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (16 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

eu ieri ţi-am scris şi azi îmi pare rău
pentru momentul de subtilă slăbiciune
dar intuiţia mă apăsa mereu
ceva măcar dintre decenii de a-ţi spune

nici nu-mi mai amintesc ce ţi-am şoptit
şi cât de speriat fujeam de gânduri
că tu, că tu iubito ai murit
şi tot ce-ai scris era pe rând, nu printre rânduri

dar a trecut şi asta. Te-ai trezit
cum te trezise-i în adolescentă
şi nici măcar nu te-ai catacdisit
să-mi spui de starea mea de somnolenţă

şi cine te-a impus să uiţi de mine
la propriu invocându-mi nebunia
aşi vrea să-l ştiu, pe ăla nimeni, cine
s-a luat de piept cu însă-şi veşnicia.?!

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (12 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

materie şi timp şi energie şi conştiinţa ca o claritate
ca un produs perfect a hăului pustiu
şi Eminescu-Singularitate
prezentă în inimic şi toate. Viu...

poezie de Iurie Osoianu (2 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om simplu

în fine nu sunt omul ideal
sunt omul cu idee
şi-n mine nu-i chiar totul infernal
mai sunt şi căi lactee
mai am şi suflet, uneori chiar vise
şi lacrime sub gene
şi deseori ţin uşile deschise
în nopţi cu sânziene
în rest-nu sunt eu omul ideal
nici prinţ nu sunt să vin aşa, călăre
şi să te iau cu mine în astral
în viaţa asta. Poate-n viitoarea..

poezie de Iurie Osoianu (30 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă...

.. mă iartă că am fost cum sînt
tăcut şi ruşinat
şi te-am iubit cu simţământ
şi tainic şi curat

şi eu te iert că m-ai iubit
şi n-am ştiut că sînt
ales de tine şi subit
şi fără simţământ...

poezie de Iurie Osoianu (18 februarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Babilon II

cuţitul ce-a ajuns la dincolo de os
şi dincolo de tot ce nu mai doare
ar fi un simulacru valoros
să ridicăm din el ceva spre soare

şi atunci aici al doilea Babilon
din sticlă şi inox şi lut la temelie
ar împăca superlativul unui don
cu un popor în prag de nebunie

cu foc de artificii şi mortar
am incleşta metalul din petarde
şi sticla care lacrimi de cristal
a transformat uşor în miliarde

zăpada de aprilie subit
căzută în noroiul ţărişoarei
e tot ce-a mai rămas de neclintit
şi mai de preţ din mazilitul cioarei

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (22 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pornit spre tine

numai pustiu în jur, un alb pustiu
şi va porni să viscolească iar spre seară
şi tot ce-i viu va nivela ca-ntr-un sicriu
din care iarăşi va renaşte primăvară

numai pustiu în jur, un alb pustiu
cu lupii pe fundal, urlând la soare
în limba lor, poemul încă viu
transpus pe intervaluri de ninsoare

numai pustiu în jur, un alb pustiu
imaculat pe întunericul din zare
pornit demult spre tine tot nu ştiu
din ce noian de vise vei apare...

poezie de Iurie Osoianu (17 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colosul

în adâncimea hăului din noi
în fluctuaţii de neant şi energie
a mai născut o lume. De strigoi
cu aripi albe şi privirea vie

era în toate ca la început
Cuvântul şi din El lipseau strigoii
era numai o lume- cea de lut
în aşteptarea vântului şi ploiii

şi mai erau şi galaxii şi stele
şi mai erau planete din brutal
şi mai erau nişte figuri din ele
figuri de stil şi braţe de cristal

şi peste toate domina lumină
din toate izvora doar claritate
o pură claritate şi virgină
şi mai adâncă poate decât toate

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (4 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenzorului meu

Se teme Dabija de versu-mi haios,
Se teme Dabija de râul spumos
Ce curge-n cuvintele mele.
Se teme Dabija de un dur adevăr,
Se teme de-o mică steluţă din cer
Ce-i arde retina sub gene.

Nu-mi pasă, Dabija, de "Nu" - ăst al tău,
Nu-mi pasă defel de refuzul să-mi publici scrisoarea-eseu,
Nu-mi pasă defel de cenzură.
Sunt "copilul teribil" al neamului meu
Şi când am inspiraţie râd că mi-e greu
Bâlbâindu-mi cuvântul în gură.

Eh!... Dabija, Dabija, cândva se va scri
Când va vrea Dumnezeu şi noi nu vom mai fi,
Se va scri fără pic de cenzură
Dabija, Dabija, vestitul poet
Trăit într-un secol de hoţi hrăpăreţi
Cenzura nepoeţilor gură...

poezie de Iurie Osoianu (26 decembrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În plină zi

... în plină zi se face noapte
şi ninge iar fără de motiv...
şi caut zâmbet printre şoapte
tot caut negăsind nimic
... mai ai cumva vreo îndoială
că sunt terestru... şi poet
în lumea asta marţială
prin vers încerc să te iubesc...

poezie de Iurie Osoianu (1 decembrie 2011)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!