Poezii de Iustinian Cruceanu, pagina 2
Ochii
Ochii sunt ciudați, bizari, comori.
Tentanți, ademenitori.
Ascund povești, secrete, văd adevăruri
Și erori.
Ei sunt enigme, paradoxuri, desfătări.
Ne privim, și nu știm cine suntem.
E un zâmbet ce ne leagă, pe veci. Simțim fiori.
Ei ne lasă să înțelegem:
Că totul e etern, dar trecător.
Azi ochii mei te văd la fel de sfânta,
De astăzi sunt o umbră
De acum, toți ochii
Mă înspăimântă.
Ei sunt hipnotici. Ascund puteri...
Ochii sunt ciudați, bizari, comori
Ei sunt creati de zei nemuritori..
poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poetul
Poetul e firav, bolnav
Se plimbă prin oraș fără un tel
Și se oprește, din când în când,
Pe stradă, și își aduce aminte de ea, de el.
Rămâne uimit. Ea nici acum nu a venit
Ea îl visează, dar pentru el este cumplit
O sperie, dar îl iubește
Se cunosc demult, dar nu s-au întâlnit.
Sperie lumea pe bulevarde
Când rămâne cu ochii neclintiți
Prin crâșme, și parcuri,
Sau pe poduri, privind la ape,
Toți îl știu - vorbește singur..
Acasă se întoarce poetul, târziu
Și suferă, pentru ceva nedefinit
El suferă pentru noi,
Suferă pentru tot ce este viu.
poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răstignirea
Freamătă Golgota,
Oamenii nu mai cred nimic,
În aer, plutește lipsa de credință,
E răstignit. Moartea se apropie. El moare,
Iar noi primim în schimb:
O conștiința.
Lumea se transformă,
Începe adevărata viață,
Totul fusese o iluzie,
De crime, sânge, războaie
Beție, și orgie.
El a murit, de pe deal, oamenii se retrag
În case. Se aprind candelele.
Începe o nouă lume,
Stă pironit, pe cruce,
Murind, omenirea devine
Mai curată și mai bună.
Dar El învie. Pe pământ, de-acum
[...] Citește tot
poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Voalul
Din temple egiptene, tu apari...
Din depărtatele deșerturi
Al lumilor arabe,
Chipul tău nu vrei să ni-l arăți
Crezi că noi avem păcate?
De îți ascunzi fața de toți?
Îmi ieși în cale, dar mă privești cu frică
Îți pui vălul, de câte ori mă vezi
Și crezi că nu am dreptul
Ca să privesc o clipă
Ochii fascinanți, și verzi.
Începi să râzi, ești o enigmă
Nu știi ce e amorul
Și fugi, te-ntorci, zâmbești
Și-ți pui, pe chip, iar vălul.
Dă-ți voalul la o parte,
Vreau să te văd mereu
[...] Citește tot
poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Iustinian Cruceanu, adresa este: