Poezii de Ivan Alexeievici Bunin
Mormântul Rakhilei
"A murit și-a fost înhumată de Iacob
Lângă drum..." Și niciun nume pe mormânt,
Nimic scris, niciun semn acolo, doar colb.
Noaptea, se vede licărul unei lumini, plăpând,
Și mai este cupola văruită, alb, cu var,
Și-o anume paloare purtată de palele de vânt.
La căderea serii mă apropii timid
Și sărut țărâna și varul, uimit, înfiorat și umil
În fața acestei pietre funerare, simplă, albă și rece;
Cel a mai dulce dintre cuvintele lumii! Rakhil!
* Rakhil este echivalentul rusesc al numelui biblic Rahela, soția patriarhului Iacov ( Facerea, 29).
poezie clasică de Ivan Alexeievici Bunin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaf
Virgină și mireasă, am adormit întru Domnul...
El obișnuia să spună că alura mea strălucea-n
Soarele iubirii; strop visător am fost într-un ocean
Trăind puțin, deziluziile nu mi-au tulburat somnul.
Într-o zi de primăvară am plecat departe,
Pentru totdeauna, senină, fără supărare
Dar ceva a rămas din viața mea întâmplătoare:
Iubirea lui pentru mine n-are moarte.
Aici, în liniștea atotstăpânitoare-a aleilor din cimitir,
Unde vântul gânditor se strecoară, trece și revine,
Toate se bucură de topirea zăpezii, de primăvara care vine.
Sonetul de iubire tăiat în piatra funerară, peren și tactil,
Rămâne și îngână, nemuritor, un cântec despre mine,
Iar cerurile-albastre plutesc peste cărările din cimitir.
poezie clasică de Ivan Alexeievici Bunin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acum când ora coboară în amurg
Acum când ora coboară-n amurg
Libere pe șesurile cerului, rând pe rând,
Către mare stoluri de păsări curg
Fluviu, umbra unei săgeți înaintând.
Crepusculul e limpede, stepa tăcută,
Roșu, asfințitul își arde la foc mic cărbunii...
Cerul e periat de stoluri în alunecare mută,
Delicate, aripile păsărilor pasc stelele pășunii.
Cât de departe zboară și cât de sus!
Tu privești albastrul devine tot mai intens,
Pe când hăul cerului de toamnă, de nepătruns,
Deasupra ta se evaporă dilatându-se imens.
Această distanță își extinde-îmbrățișarea
Sufletul pe sine însuși vrea să se dea-n dar,
El eliberează din lut o urmă, cum ar fi chemarea
Unei noi angoase iradiind lumina unui gând, a unui har.
poezie de Ivan Alexeievici Bunin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Ivan Alexeievici Bunin, adresa este:
