Lidia Popa

Mamei

Eşti atât de frumoasă mamă, atunci
când luna luceşte la tine în plete.
Atât de gingaşă te asemeni gutuilor
de la fereşti cu miros dulce şi mângâietor.

Mâinile tale tremurânde împreunate în rugăciune
mi-au mângâiat creştetul în nopţi de fierbinţeală.
Iar glasul tău dulce mi-a fost călăuză pe drumul
înspre casă şi curtea cu miros fraged de trifoi.

Simt zgomotul tâmplelor ce se zbat când lipseşti
şi mă rog pentru zile mai multe şi mai bune, mamă.
Zile senine ca atunci când, cu lingura de lemn învârteai
în dulceaţa de zmeură ce fierbea domolit pe plită.

Va veni timpul să ne strângem la gura sobei,
torcând firul poveştii şi a memoriilor de noi,
trei ţânci cărora le-ai legănat visele făcând
oameni de nădejde pentru ale lumii nevoi.

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi invidia muzele care plâng

Muze dănţuitoare sunt oriunde
dar mai multe sunt în codrii României.
Ridică ochii la cer, le vei vedea,
le vei atinge cu sufletul pur.

Ai simţit mirosul brazilor
după care eu am tânjit o viaţă?
Ai auzit ciripitul privighetorilor de dimineaţă?
Ce dulce fior! Un izvor
şipotind printre pietre, cu dor
sub soare blând licărind.

Nimic mai sfânt.
Armonie pentru spirit,
mângâieri pentru suflet,
o mână de ţărână să mai simt.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem naşte din cenuşă

Finalul e trist Poete
şi mă doare să asist
la cultura care moare
pe-un val prea pesimist.

Dacă în loc de prostituţie
Pusă în drept pe-un piedestal,
poezia - instituţie
n-ar fi instinct carnal,

Omenirea ar renaşte
bob de rouă în cuvânt.
N-aş mai ezita minute
să m-aplec şi să mă-ncânt.

O durere în piept mă învinge
nu-mi dă voie ca să tac,
pune vreascuri, foc încinge
sub drapatul catafalc.

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sâmbătă de decembrie

În colivie simt cântând doar mâinile neobosite.
Captivă într-un destin deformat de vise.
Devin una cu tencuiala casei mirosind a clor.
Plămânii îmi sunt flori de mucegai.

Ştiu că nu voi ajunge până la o sută de ani,
prefer să trăiesc acest timp puţin cu suflet curat.
De dimineaţă a înmărmurit grădina de zarzavat
si-mi strigă pustiul dincolo de nămeţii din suflet.

Of, iarnă, de ce hăuleşti iar prin suflet.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul ploii şopotind mut

Te aud în depărtări de urgii
în respiraţia caldă a peşterilor
şi în adormirile primăverilor târzii.

Te ispăşesc viaţă prin dor,
zălog al nesfârşitelor zile
şi mă închin ca la o icoană.

Te cânt sunet de armonie
din timpuri apuse de odinioară
şi mă risipesc ca un fir de păpădie.

Te-am pierdut într-un vis de vară
fir de levănţică pe un aşternut,
strigătul ploii şopotind mut.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea, nostalgie departe

Într-o zi toate acestea vor deveni pământ,
nu voi mai fi pentru a mă bucura, încă.
Voi face gălăgie de sus dintre stele
pentru că ele vor fi surorile mele.

Într-o zi voi fi tunet şi ploaie.
Într-o zi veţi cere aripi de înger cerului.
Într-o zi, ce va fi îndepărtată...

Cine ştie dacă voi avea ochi spre a privi
pe cei care vor falsifica chiar şi suspinul.

Într-o zi voi fi zefirul din depărtate universuri.
Într-o zi toate acestea vor avea un sens.

Vei vorbi de acest contribut la progres?
De voinţa de a ne înălţa din adâncuri întunecoase,
noi mergând prin noroi rupându-ne încălţările.

Într-o zi aceste cuvinte vor deveni lumină.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sunet

E atât de multă singurătate în gânduri
că mă împiedec în ea ca de bolovani în râuri.
Uneori ne facem atâta de rău singuri
rătăcind vanităţi şi deşertăciuni printre scânduri.
Uneori drumul nostru este greşit
o ia razna printre ogoare, pe hat.
Uneori mi-ar trebui o hartă să ies,
la un loc iluminat, la cules mister
Astăzi chiar am nevoie să respir.
Am încetat chiar să mă mai mir.
Dacă aş încerca să lipsesc, or'
lumesc să schimb al meu dor.
Doar poezia clatină un biet suflet.
Gângureşte etern ca un copil, un sunet.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arşiţa nopţii

Te chem în odaie lumină de lună
Tu veşnică măiastră a nopţii cunună.
Te chem să îmi susuri liniştea pe pleoape
Într-un cântec de leagăn să te simt aproape.

În noaptea adâncă din urmă îmi eşti
Pe buze nectar de mărgăritare cereşti.
La asfinţit crăiasă a bolţii argintie străină
În vorbă sete nespusă de lumină.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înlăuntrul meu cerul înstelat de Van Gogh

(Femeilor)

Am remuşcarea cui nu are niciodată remuşcări;
zgomotul gestului grabnic greşit
şi zbătutul surd al uşii de acasă,
respiraţiei scurte ce mă strânge de gât
şi ochii strălucitori de un cer înstelat.

Am părul lăsat pe spate şi unde de miere,
precum câinii liberi fără de stăpân;
picioare goale pentru a merge pe străzi,
buze primitoare şi timide de surâsuri,
piele de vanilie şi mâini moi de mătase.

Am dimineţi distonate de nopţi nedormite,
după-amiezile de furtuni şi serile de ploaie,
când incertitudinile vin după mine,
bucuria de a trăi zorile într-un apus şi,
singurătatea şi zgomotul bătăilor inimii.

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de Mai pe Valea Trotuşului

Mergeam agale pe stradă
iar dintr-o fereastră îmi cântau
ciocârliile în crâng, prin vioara
lui Yoska Gabor cu ai săi lăutari.

M-am întors nostalgică în timp
în pădurile de la Slanicul Moldovei
când mă trezeam în zori cu foşnet de arini
şi cântec de privighetori.

Ozonul îmi pătrundea în plămâni
iar Trotuşul îmi zumzăia în urechi
clipotind vesel peste bolovani,

o orchestră de viori din Munţii Ciucului.
De Întâi Mai e zarvă multă la noi,
iar privighetoarea nu mai cântă.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!