Liviu Reti

Sângele voinicului...

E floarea ce răsare tot mai rar,
Căci sângele, acum, renaşte în zadar.
Şi doar voinicii din istorie o cunosc,
Căci cei de azi bravează în anost.
Pe culmi şi piscuri ea răsare,
În locuri adormite de uitare
Şi săgetează vârfuri ancestrale,
Cu sânge de minuni normale.
Minune renăscută printre noi
Revino blând, ne scapă de nevoi
Şi creşte astă floare peste ţară,
Căci suntem la răscruce abisală...

poezie de Liviu Reti (9 noiembrie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sănii pierdute-n decembrie

Ne apropiem de sărbători
în ritm de strigăt cadenţat
şi timpurile ne transmit fiori
pe timpul ăsta îngheţat.
Lumina-n felinare pâlpâie mocnit
pe străzile încinse-n vâlvătaie
şi doar iluzia locului nemărginit
ne ţine-acuma în odaie.
Se-aude frigul la fereşti
amplificat de vântul care bate
şi ceasul îmi trimite veşti
despre bătaia inimii stigmate.
Fuiorul timpului se-nvârte
în cercul zilelor trecute,
când moşul pătrundea în curte
cu nerăbdarea viselor pierdute.
Magia fericirii de decembrie
ne răscoleşte ne-ncetat
şi zilele făr' de simbrie,
când râsul nu era forţat.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (10 decembrie 2018)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şantierul

Se colorează cerul,
natura deopotrivă
şi mic este şantierul,
ce creşte lângă şină.
Abundă dimineaţa
de forfotă stabilă,
ce taie precum ceaţa
a liniştii lumină.
Se cântăresc traverse
pe braţul macaralei,
ce stau să se aşeze
la marginea tarlalei.
Se-nalţă către cer
un zid cu margini drepte
şi obosite cer
lumină, nişte trepte.
Mortarul se lungeşte
pe cărămida arsă
şi fierul ce-o păzeşte,
se încovoaie-a casă.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (10 octombrie 2019)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarutul

Mă sprijin în el
Şi lumea-i a mea,
E un cerc infidel,
Ce-i păzit de-o măsea.
Mă simte, cedez
Şi ochii sunt calzi,
Pe cer radiez
Atunci, ca şi azi.
Mă cheamă mereu
A lui dependenţă,
Cu aerul greu
Şi a lui decadenţă.
Il încearcă frecvent
Trupuri vii, ne-ncetat;
E mereu consecvent,
Dă răspuns la păcat.
Sinonim e cu clipa,
Timpu-i veşnic duşman,
Işi deschide aripa
Zi de zi, an de an.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (14 februarie 2016)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semaforul

Stă iar la colţ de stradă,
Peste-o bordură blândă.
Şi tot uită să creadă,
Că lumea-i cam plăpândă.

E indecis săracul,
Printre culori rupestre.
Care se-nchid în sacul,
Dintre alei ecvestre.

Confecţionat anost,
Cu o cutie neagră.
Ce luminează prost
Şi nu mai e întreagă.

El are-o ţeavă strâmbă,
Cam ruginită – zic,
Ce se înclină, "cântă",
Când apa face: "pic".

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (14 decembrie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea naţiei

E tot mai absentă, slăbită şi rea,
Privirea-i atentă la golul din ea.
Clipeşte prea rar pe ritm somnolent
Şi-aşteaptă un har micuţ, emergent.
Reacţii prea scurte şi prea ascuţite,
Cu temeri din iurte lucind pe cuţite.
Agonia creşte prin laţul prea strâmt,
Doar gândul luceşte, dar n-are cuvânt.
Acţiunea-i oprită şi jocu-i murdar,
Privirea-i mâjită cu sânge-n trotuar.
Minuni nu apar pe cerul închis,
Doar clipe dispar în cerc compromis.

Roşu... 12 martie 2022

poezie de Liviu Reti (12 martie 2022)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul literei...

Când urlă litera prin tine
Şi tâlcul crede amintiri visate,
Încearcă să răzbată către mine,
O carte despre literele toate.

Când joacă focu-n întuneric
Şi marea-n amintiri tăcute,
Încearcă să-mi trimiţi un feeric
De litere nemaivăzute.

Când scrie sunetul himere
Şi instrumentele se sting dezacordate,
Încearcă să renaşti plăcere,
Pe valul literei stigmate.

Când jocul mintii te condamnă
Şi doar instinctul plânge,
Încearca să aduni prin toamnă,
Iubirea literei ce fuge.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (14 octombrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de toamnă...

Am aşteptat să se deschidă cerul
Privind de după frunza moale
Şi am icnit: Se lasă gerul!
Şi-a dispărut plăcutul Soare.

O ploaie mocănească, rece
Se unduie printre copaci,
Iar frunzele mai mult de zece
Or să revină, iar, în saci.

E totul galben-pământiu
Într-un pastel de nedescris;
Şi multe file vrea să scriu
Al toamnei joc de paradis.

Mă udă stropii reci şi mici,
Ce cad cu îndârjire fină;
Şi corpul nu-l mai simt aici
Şi gura strânge bolta palatină.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (27 noiembrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna, număr prim...

Este Septembrie şi-i cald,
Doar roiuri de ţânţari plutesc,
Deasupra mării de smarald
Şi a naturii plină de lumesc.

Umiditatea permanentă şi activă
Aruncă valuri de bruboane peste corp,
Iar mintea îmi devine evazivă,
Când se-ntâlneşte cu un strop.

Asudă pielea şi întregul corp
Şi doar natura aşteaptă o schimbare,
Cocorii încă nu-s întorşi de tot,
Iar mintea zburdă spre visare.

Acum, mi-am amintit frumos,
Cum poate toamna să întoarcă timpul
Şi cum, iar, frunze se întind pe jos,
Ca un covor ce-mi oglindeşte nimbul.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (1 septembrie 2018)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-ai plecat, Românie?!

Unde-ai plecat, Românie?!
Te caut de-o viaţă, cu ochiul meu mut,
Trecutul mocneşte sub glie
şi pare că totu-i pierdut.
Unde se află urmaşii,
acestui popor daco-get?
Popor mai străvechi ca incaşii,
ce suflă pierdut şi incert.
Unde să caut, să îl regăsesc
al tău interior de tezaur?
El, azi, e pierdut în lumesc
şi tace, ascuns, într-un corp de centaur.

poezie de Liviu Reti (12 iunie 2020)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!