Magdalena Dorina Suciu

Cum lebăda...

Te sorb ca pe nişte picături de vin
rămase în potir,
îmbătându-mi fiinţa-
apoi îmi dai dezlegare
să culeg fructele zilei
cu buzele clocotind,
dornice să reînvie sărutul
prins în cătuşe de ceară;

visele se desprind de retină
şi se fac inel
pe osul dragostei noastre,
mângâind ploile
ce ne-au descântat trupurile
pe când vibrau ca nişte corzi de vioară;

aşa cum lebăda
sfinţeşte apele
plutind pe ele,
te voi urma în toate:

[...] Citeşte tot

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântână înfundată

Numai tu, mamă, numai tu
ai mai rămas să strângi
umbrele sfinţilor înşiraţi
pe gardul de trestie,
după care le aşezi
cu atâta sfinţenie
în batista ta de duminică.

Aş vrea să fie la nesfârşit
acele dimineţi
în care să cânte cocoşul
de câte ori te apleci
peste fântâna înfundată
de atâtea ierni.

Poate ai intuit
că prea devreme
se coace pâinea la tâmple
şi prunii prea mult s-au încovoiat
sub burta lăsată a lunii,

[...] Citeşte tot

poezie de Magdalena Dorina Suciu din Aripă sub ape
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi ridicându-se din aceeaşi ţărână

Celui care mă ridică, de câte
ori cad...

Trup nins în rochia de mireasă,
de niciunde vin, doar o întrupare
a sângelui meu fierbinte,
vis frumos printre spinii flămânzi de carne...
Îngerii cos la cămaşa mirelui!

Pereţii de sticlă au înflorit,
ziua aceasta are un semn desenat în frunte,
iar palma ce miroase a iarbă cosită,
mă ascunde părinteşte în ea...
Ascultă cum harpa cântă din sufletul meu!

Pune-mi cununa şi lasă aerul dintre noi să fluiere,
ca şi cum ar fi într-un gât de pasăre,
apoi mâinile să ni le prindem în formă de cruce,
aşteptând iubirea ca pe-o împărtăşanie...
Fluturi ridicându-se din aceeaşi ţărână!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturii sunt liberi...

Fluturii sunt liberi în părul femeii trecute de patruzeci de ani...
Palmele ei, două amprente pe umerii goi a celui ce o soarbe timid.
El ştie că trupul ei are mirosul unei nopţi de vară.
Ştie că buzele ei sunt vopsite cu o petală
de mac,
iar zămbetul ei despică în două apele limpezi, ce leagănă luna...
Femeia aceea, trecută de patruzeci de ani, poartă un cuib în inima ei.
Acolo-şi adună toate trăirile, dimineţile despletite, nopţile pline cu foşnet de îngeri aprinşi...
Ea trece prin ploaie ca printr-un vis mult aşteptat.
Iubeşte acele păsări ce i-au ciugulit umerii,
lăsăndu-i mici semne,
în formă de lacrimi.
Ea strânge la piept răsăritul,
îşi face din el rochia de zi,
ca mai apoi
să poată dansa
cu tălpile goale
pe trupul acelui bărbat iubit...
Femeia aceea tulbură somnul cerbilor,
deschide o fereastră în frunza abia căzută

[...] Citeşte tot

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi creşte iarba sub piele

Tu nu poţi să mă rupi din tine,
e ca şi cum ţi s-ar îneca cuvintele în propriul sânge...
Eu... te-am zidit biserică în inima mea
şi fiecare parte a trupului mi
se umple cu câte un înger,
doar buzele mele sapă
să ajungă până la tălpile raiului.

În fiecare dimineaţă
mă trezesc un copil în tine
şi atunci când vreau să-ţi cuprind umerii,
brusc îmi creşte iarba sub piele,
îmi aminteşte că sunt o femeie,
aceea care a alăptat anotimpurile,
până la ultima pasăre ieşită din ou.

Nu putem să ne rupem unul de celălalt,
ar ploua cu răni peste tot
şi s-ar usca pâinea din poemele noastre,
iar timpul ne-ar îmbraca în cămaşa lui de jar,

[...] Citeşte tot

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de "La mulţi ani!", doar o rugăciune îţi putem rosti, Octavian... Fie lumina de partea ta! (Trei ani de când cerul îţi este "casă"...)

Te-ai scurs printre zăpezi de vis
şi ne-ai lăsat cu lacrima pe faţă...
Credeam în zilele cu tine, cu noi,
în ochii tăi prea plini de viaţă!

La masă, e o farfurie în plus
şi poate un înger ne vei trimite
să stea cu noi, vorbind de tine-
icoană a amintirii în cele sfinte.

Ne doare şi ne arde dorul,
iar copacii când ne ies în cale,
ne dau bineţe, apoi ne întrebăm:
va mai creşte iarba palmei tale?

Cămaşa albă pe care-i îmbrăcat-o
e de acum un roi de fluturi,
un colţ de cer ce te-a înfăşat,
ridicându-te din grele luturi.

[...] Citeşte tot

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochi, poate încolţi raiul

Dumnezeu scutură frunze în mine,
apoi le adună în palme
ca pe nişte copii rătăciţi...

Ca pe o rană
simt toamna aceasta,
mă doare ca şi cum
ar ciuguli păsări din mine
şi noaptea m-ar strivi
între pleoapele ei grele,
iar eu, te strig pe tine, iubite,
să mai treci cu mângâierile-ţi
prin iarba crescută pe tălpile mele,
unde stelele îşi lasă jarul din când în când.

Te strig, ştiind că în doi,
în ochi, poate încolţi raiul,
minunându-ne cât frumos pot trece ploile prin noi,
netulburând clepsidra vieţii...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii mei, doar lumină

Doamne, în fiecare dimineaţă
îmi dai o felie de pâine
unsă cu un strat gros de lumină
şi eu nu mă satur să muşc din ea,
apoi adun toate firmiturile căzute pe jos
ca pe nişte perle desprinse dintr-o rochie de mireasă,
în care luna îşi răsfaţă gleznele
printre foşnetele de îmbrăţişări pătimaşe...

Doamne, în ochii mei nu mai încape nimic,
de aceea năvălesc păsările în jurul gâtului meu,
caută o spărtură ca să între în mine
ca nişte dinţi de cer,
înfiorându-mi carnea flămândă.

Cum aş putea să nu mă înalţ,
când eu îmi găsesc liniştea în apele tale
la fel ca un prunc la sânul mamei?!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorire în sânge...

Mi-e atât de amară luna pe buze,
iar ochiul de ape, adânc mă priveşte,
când arde în mine urma lăsată
de mâna ce-a scris, cu spinii cei lungi,
cuvinte cu iz de primăvară-ngenuncheată...
Pe umerii-mi reci, fluturii îşi dau ultima sărutare,
iar apoi, cenuşa din ei, în carne, adânc mi-o presez...
Dumnezeu, de la un capăt de cer,
o ploaie-mi va trimite,
să şteargă din mine păcatul nenăscut,
ce din străfunduri mă doare!

Nu-i noapte fără de-o stea aprinsă,
nici zi să nu doară înflorirea în sânge
când fierbe trupul în jar răstignit
de dor, în suflet, mijeşte o uşă deschisă...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubindu-mă ca pe întâiul născut

Numai tu îmi poţi strânge moartea în pumni,
iubindu-mă ca şi cum ţi-aş fi întâiul născut,
întâia cămaşă aruncată de un zeu către tine,
în care să stăm lipiţi până va sângera amurgul
şi crengile cărnii să ţâşnească din noi
într-o durere mută,
să strângem în dinţi gleznelele toamnei,
când vrea să-şi pieptene rădăcinile...
Să ne mâzgălim faţa cu mierea prelinsă
din ochiul şugubăţ al lunii
ce nu ezită să cadă peste coapsele noastre,
iar la pâlpâitul dintre clipe,
să-mi tai o cruce pe una din tălpi,
ca Dumnezeu să-mi râdă în priviri,
când voi muşca
din mărul copt sub aripa păsării
şi femeia din mine se va încolăci frumos,
într-un inel, pe sufletul tău...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!