Maria Botnaru

Zgârcită-a risipi

Zgârcită, de când sunt, a-i risipi trecutului lumina,
O neclintire-a firii încearcă trup a-mi cimenta
Şi calc desculţ pe amintirea caldă ca ţărâna,
Spre o furtună nouă, pretinsă-a mă gusta...

Fragilă, bob de rouă, apuc de mâini speranţa,
Când murmură în sânge explozii noi de vis,
Căci iarăşi zi de vară îmi toarce dimineaţa
Din caierul ispitei pe fus de dor încins...

Şi, Doamne, mă dai clipelor spre torturare,
Căderea asfinţitului o rupi de-al meu destin,
Ce mult aş vrea acum să fiu născută floare,
Să trec numai o dată de-al focului festin...

Cerneala-n mov îmbracă condeiului sfiala,
Cuvântul îmi zâmbeşte-a graţie plenară,
Cu macul roşu-şi unge obrazul călimara,
Pân' creierul cloceşte decizia finală...

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie cu dor

Senin mereu în al meu gând, deşi în suflet port furtuna
Şi lacrima îşi sapă-ntruna izvor cu ce să te mai plâng,
Un munte şi-a crescut tăcerea, să mă ascund de a ta umbră,
Când sărutări în mine umblă şi mă îneacă cu plăcerea...

De frunză ochiul îmi lipesc şi toamnei scriu fidel supliciu
Şi-o rog să-ţi dea acest indiciu, că nu te uit, că te iubesc...
Mai vântur iar nebune picuri, ce au săpat până la os
durerii locul nemilos... fără de rost, nişte nimicuri!

Degeaba toamna orchestrează vioara ploii să mă-ncânte,
cu naiul vântul să descânte... noiembrie cu dor veghează...
Azi împletesc cu el cuvântul, o torţă tu ce mi-ai aprins,
cu flacăra-i de nedescris... rebelă-o las... a-mi zmulge gândul
din rănile ce s-au prelins...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La anul şi la mulţi ani

Anul Nou ne trece pragul,
Să-i primim în suflet largul,
Sănătatea să ne-o înnoiască,
Bucuriile să le-nmulţească,

Liniştea s-o facă stâlp de uşă,
Grijilor le vânture cenuşă,
Pod spre împlinire să urzească
Şi de oameni răi să ne ferească,

În credinţă să ne înfăşoare,
Cugetului nască-nseninare,
Ochiul să ni-l umple cu lumină,
Lacrimii să sece rădăcină,

Altoiască-n inimă iubirea,
Urii să înnoade împietrirea,
Izvorască-n ocean şi mare
Multă, să o soarbă fiecare,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie...

Septembrie mi-e plin de călimară,
Cu nopţile ce fluieră-a pustiu,
Cu nostalgii deşarte după vară,
Cu mustul ce dezleagă râs zglobiu
De nepoţel, ce-l gustă prima oară...

Septembrie mi-e dor pân-la povară,
De parfumate-n fân uscat câmpii,
De spaţios ghiozdan de profesoară,
De zuruieli la maxim, de copii,
Privaţi de joacă-ntr-o augustă seară...

Şi tot septembrie mi-e resemnare
Cu-aripile grijite de-un zbor plin,
Cu-a fumului fuioare de-ncercare,
Vestind că brumelor li-i sete de pelin,
Iar, galbenă, gutuia sătulă e de soare...

Septembrie, ţi-alung din piept suspinul
Şi-i umplu adâncimile cu vis şi poezii,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geme Pământul...

Geme Pământul din nepăsarea,
Ce urcă în vogă, fudulă, trădarea.
Se umple visul cu urlet câinesc,
Din trupu-i bolnav de chin ostăşesc.

Gem omoplaţii sub răni de-arătură,
Ura îi umple plămânii cu zgură,
Cratere-i sapă pe trup suferinţa,
Mâini de-ntuneric îi surpă credinţa.

Culoarea, gătită de Paştele florii,
Luptă cu plumbul, ce-l macină norii,
Mierea-n cireşele coapte se plânge,
Învinsă de-otrava, hulpavă de sânge.

Zarea, tivindu-i albastru văratic,
Acoperă trupu-i cu norul zănatic,
Zdrenţe de soare îi muşcă din tina,
Ce-n sufletul verde orbeşte lumina...

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepoţilor, din drag!

Când ochiul ţi-a desţelenit o stea ce-n vis l-a cucerit
Şi de minune-ademenit, cu aşteptări nu te-ai hrănit,
Ci-ai săgetat spre mare zbor cu îngerul tău păzitor,
Ce-a luminat al tău picior spre vâna proaspăt' de izvor,
Când cuiele de vers au mers în mâini şi suflet pân la stres,
Ca pe o muchie de stea să poţi clădi nou Univers,
E crucea ta!

Să urci pe cruce bucuros, o piedică să nu te-nchine,
Să nu te temi de dus-întors, nu pierde timpul în suspine,
De trandafirul n-a-mpietrit, de sânul alb când s-a lipit,
Să nu te miri şi spinului fii mulţumit, la floare c-a trudit.
Nu te da grijilor ca nadă, căci alergări aripi înnodă,
Să ştii că viaţa-i baricadă, dar lupta face vii să ardă
Visările din noi!

Să cauţi peste tot sublimul şi să-i înghiţi cu poftă vinul,
Chiar dacă se împlântă spinul, să-ţi picure în vin pelinul,
Înăbuşindu-ţi căutarea, storcând de rouă deşteptarea,
Topindu-i ochiului mirarea, îmbătrânindu-ţi aşteptarea,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De ziua Sufletului
Sufletul
a îmbrăcat albul
din cea mai bătrână ie românească,
dezgropată din muzeul timpului,
a sfinţit gândul cu rugăciunea cea de toate zilele,
a lustruit cuvântul cu agheazma dimineţii,
întru înălţarea de azi:
Mulţumim, MARIE,
pentru chinul ce te-a încăput peste limite
la zidirea urmei eterne,
lăsată, ca mântuire,
nouă, necredincioşilor,
pe lunga cale a revenirii
la credinţă –
izvorul sfânt al înţelepciunii.
Onorată a-ţi purta numele şi... fărâma de sufletul tău!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

...E clipa urmă

Mai ieri? O, da, e clipa urmă,
cosiţa galbenă-o-mpleteşte...
pe care acum, o caldă brumă,
cu grijă, palma netezeşte.

Cu pas de ciută, răzvrătită,
cu aripi de înger zăpăcit,
ca o săgeată rău ochită,
un tunet, fulger mic zidit.

Cu talpa condamna ciulinii
la răstigniri prin sângerări,
dar cui păsa de aşa suplicii,
când râpele năşteau plăceri...

Lumină sfântă de colindă,
pe unde, dulci, aţi mas visări,
mă-ntreabă vesela oglindă:
unde-i minunea cea de ieri?

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

200 de ani...

200 de ani ne târâm pe sub cer
cu bocancii de plumb şi cătuşa de-oţel,
200 de ani între zbor şi mormânt
cu ochii-n pământ, dar cu dorul fidel...

200 de ani cu-al răbdării cuţit
în gâtleje înfipt, să nu cerem dreptate,
200 de ani... un infern răstignit
pe izvorul luminii, să nu vrem libertate...

200 de ani prea orfani de o mamă...
Ce aşteaptă cuminte să-i revină copii,
200 de ani îndopaţi cu sânge, ca vamă,
din iubirea de frate, ce ne scrie la vii...

200 de ani cu-n vis orb, de-ntregire,
Doamne, nu ne minţi, că mai suntem inapţi!
200 de ani prea nedemni de iubire...,
atunci daţi-ne otravă, de ne ţineţi de fraţi!

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Acum, când anii-mi rumenesc comori de timp-avere,
Când, multe, fricile croiesc cărări spre nopţi-veghere,
Când, iluzoriu presărat, urcuşu-i numai vise şi iubire,
Acum, ca niciodată, viaţă, îţi cer perpetuă-mplinire.

Strivind liniştea de nufăr, sapă-mi oaza resemnării,
Nopţii muşcă luna plină, de beau zilnic ploile tăcerii
Şi încheagă muzei jocul, când răsfăţul naşte poezie,
Să-mi vărs clipă trecătoare pe altarul ei, de armonie.

Mă dezghioacă-n file lungi cu-a ta clipă arţăgoasă
Şi-alipeşte-mi ochii larg de o stea miraculoasă,
Mă încinge, ca pe-un spic, cu bob plin de mângâiere,
Spre-a colora-n senin grea osânda la tăcere.

Dacă gândul cere strai, pune-ţi mana înţeleaptă,
Umple-i partea lui de cer cu lumină strecurată,
Sufletul ţi-l fac ofrandă, altoieşte-i muguri (ne)tăcere
Şi îmi unge cerul gurii cu botezul lor, de înviere.

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!