Maria-Ileana Tănase

Îmbrăţişează-mi gândurile

Îmbrăţişează-mi gândurile, dimineaţa,
când dureros pendula bate ora tăcerii
şi nu lăsa să se scuture toţi macii verii,
strecoară-i în sân să simt în vene viaţa.

Prinde-i şi-n păr... să-mi lumineze faţa,
suferinţa a-ndepărtat strălucirea privirii,
îmbrăţişează-mi gândurile, dimineaţa,
când dureros pendula bate ora tăcerii.

Presară maci pe lungul drum al neuitării,
ca petalele sângerii să descânte ceaţa,
atinge-mi buzele să le-mprumut roşeaţa,
căci s-au mătuit sub arşiţa înstrăinării.

Îmbrăţişează-mi gândurile, dimineaţa,
când dureros pendula bate ora tăcerii!

rondel de Maria-Ileana Tănase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna plină roz

April s-a copt, chiar de-i răcoare,
Iar pământu-i o pătură de floare;
Culorile, puternice, strălucitoare
Au molipsit şi Luna schimbătoare.

Doamna nopţii, iarăşi, s-a-mplinit,
Doar că Luna Nouă a mai suplinit,
Într-un trusou roz-sidefat s-a gătit
Şi pe paşi de vals săltăreţi a ţâşnit.

Printre stele, parcă-i înger colorat,
Iar cu lumina magică ne-a siderat,
Chiar dacă răsare, abia pe inserat,
Este muză şi astru' cel mai venerat.

Doamna nopţii s-a-mplinit, din nou,
Şi colorată-n roz pare a fi un cadou,
În zori va dezbrăca ineditul trusou,
Metamorfozat în poeme, ca tablou.

poezie de Maria-Ileana Tănase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magia copilăriei

Gândurile mă poartă prin copilărie,
va rămâne cel mai regretat paradis
şi chiar de timpul aleargă-n veselie,
încerc să-l străbat, măcar, prin scris.

Mulţi ani s-au destrămat, în neştire,
făr' să ştiu când, timpul a îmbătrânit,
într-o zi am găsit în oglindă o privire,
era fetiţa cu ochii zglobii şi-a zâmbit.

Am simţit nostalgia curgând în vene,
emoţia a strâns, chiar inima-n chingi,
dar dincolo de trăirea ce pleacă-vine,
amintirile-s un copac cu multe crengi.

,, Copilăria-i singurul paradis pierdut''
pe care-l străbatem, primind energie,
dar fiind încorsetaţi de-al vieţii tumult,
mai rătăcim şi pierdem singura magie.

poezie de Maria-Ileana Tănase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoare alfabet

Pereţii nopţilor sunt tapetaţi
cu insomnii, fantasme purtând
giulgiul brodat cu fir de tăcere
aurită şi festonat cu-nţelepciune,
căci timpul trece, dar nu iartă.
Singurătatea, o noapte polară,
s-a călugărit sub veşmânt alb,
doar aurora boreală străluceşte
spectaculos, pe cerul nocturn,
luminând întinderea aşteptărilor.
Totuşi, singurătatea are ceva sfânt,
mă-mpresoară cu vocea divinităţii,
nu mai simt frigul ţinuturilor polare,
chiar dacă viscolu-mprăştie zăpada
peste mugurii întregului alfabet...
Din acea iarnă mă ninge cu emoţii,
de jos în sus, şi se aştern poezie!

poezie de Maria-Ileana Tănase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Periplul unui destin

Gânduri multe au cochetat cu pălăria timpului,
dar cu câteva dintre ele, defel, nu s-a asortat
şi totuşi, unul rebel s-a gătit cu jobenul răbdării,
întotdeauna, am simţit că destinul l-a escortat.

Paşii mi s-au încurcat prin deceniile fulgerate,
iar o putere ancestrală, necontenit, i-a protejat,
sufletul mi-a fost învăluit de un ecou-exortaţie,
un îndemn, ce-n clipe de răstrişte m-a-ncurajat.

Într-un târziu, paşii au ajuns pe drumul hărăzit,
steaua călăuză m-a pătruns cu lumina-i divină,
un cânt de harpă a dezmierdat sufletul neostoit
şi lumina a hrănit poemele-flori pe-a vieţii colină.

Am crezut, totdeauna, că drumul se va schimba,
periplul unui destin şi-a găsit odihna prin cuvânt;
lăuta din suflet, fereastră spre lume... chiar altar,
iar un pareu din poeme-mi va fi ultimul veşmânt.

poezie de Maria-Ileana Tănase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!