Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Marian Florentin Ursu

Poezii de Marian Florentin Ursu, pagina 19

Lorelei

pieptănai dimineața curată în oglinda
unei ape
cu un pieptene de aur,
soarele se despletea în părul tău
până la glezne,
Lorelei,

cântai sfâșietor despre dragoste
neîmplinită
iar în amurg, adunai în clepsidra palmelor
roua sângerie a vremurilor,
și cuvintele otrăvite ale oamenilor

iar muritorii ascultau înmărmuriți
cântecul sublim al sfârșitului,
cântecul enigmatic și sacru al iubirii
întrupat într-o legendă,
pe la toate ferestrele
castelului,
primprejurul unei insule,

[...] Citește tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lume fără oameni

mă duc până afară
în fiecare dimineață,
să trăiesc minciuna sfruntată
servită la micul dejun
de tot felul de formatori de opinie,
de președinți cu dinți de cămilă,
de conducători pehlivani,
de guverne trecătoare,
de moluște,

mă duc să-mi iau porția de depresie socială
în care se zbate gregar
o turmă de nevertebrate,

în fiecare dimineață sunt obligat
să mestec pe nerăsuflate
gogoșile servite pe tavă
de niște șarlatani,
în timp ce cafeaua mea
fără zahăr,

[...] Citește tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lumea, de fapt

domnule taximetrist oprește-mă te rog
pe marginea prăpastiei,
pe la sfârșit de an,
vreau să văd cum e pe fundul gropii,
acolo,
unde mai nimeni nu se uită niciodată.

du-mă în treacăt pe la azilul de noapte,
pe la casele de bătrâni și orfani,
pe la casele de nebuni,
prin ghetourile umilinței,
du-mă până la sfârșitul lumii
și înapoi,
lasă-mă puțin la colțul străzii unde își
amanetează oamenii sufletul
și trupul
să văd dacă Dumnezeu se vede la fel
de frumos,
și dacă aerul încă nu e impozitat.

[...] Citește tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Luminile lumii sunt stinse

Luminile lumii se sting,
Mai sclipesc câteva prin cetate,
Armate mondiale înving,
Generații sub spectrul lui Marte.

Aș fi vrut să trăim ca-n trecut,
În lumina Cetății Eterne,
Conjurații conspiră tăcut,
Să ne prindă-n capcane moderne.

Te mai am, te mai vreau, cum să nu?
Dar minunile lumii sunt stinse,
Și le vezi uneori numai tu,
Prin cetăți, cu luminile-aprinse.

Suntem totuși doar doi străini,
Ne strivește apusul ce vine,
Mai aprind împărați bizantini,
Candelabrele gintei latine.

[...] Citește tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Luna pe jumătate

eu sunt pasărea stranie care visează
mi-au crescut aripi din cenușa uitată
pe pieptul tău
dezvelit
țărâna are gust de copac ars
în ceața șoptită
doar tu poți să-mi spui am trăit,
am iubit?

eu sunt pasărea cea mai bizară
din jăratec îți cânt
un refren de roșu închis
soarele moare pe sânii tăi fragezi
luna pe jumătate
pare Phoenix

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

M-a luat mai ieri o femeie de mână

Sunt un fel de călător de ocazie,
M-a luat mai ieri o femeie de mână
Apoi m-a părăsit,
Am luat și eu o femeie de după mijloc
Apoi am părăsit-o
Și tot așa,
Târându-ne unul pe altul,
Am pornit-o prin deșertul cotidian,
Părăsindu-ne la intervale regulate.
Ba eu pe ele,
Ba ele pe mine,
De la un capăt al Pământului la altul,
De la o stație de autobuz la alta,
De la o casă de nebuni la alta,
De la o minciună sfruntată la alta,
De la o dezamăgire la altă dezamăgire...
Evident, nu știu exact care este scopul
Acestor călătorii de ocazie
Prin mocirla socială,
Poate simpla perpetuare a speciei,

[...] Citește tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mai stai un ecou

mai stai un adio
un sunet de corn
mai stai o veghere de apus
mai stai cu mine o furtună de oameni
sau de nisip

te așteptam în inima unei insule
necunoscută încă de tine
nedescoperită încă de nebuni
nelocuită de pași
neumblată de scarabei

mai stai o taină de orizont
mai stai o eclipsă de cometă
mai stai un crepuscul
un naufragiu
un miraj

te priveam
prin ocheanul unei corăbii

[...] Citește tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mai stai un strigăt

eram acolo, în mine,
trebuia să mă trezești cumva
dimineața,
înainte de plecarea nebunilor prin lume,
trebuia să mă trezești așa cum mă știai tu,
în închipuirea ta,
trebuia să mă cauți lângă tine,
eram demult în mine,
în sinea ta,
în trupul de lângă tine,
în smintitul de alături,
din capul tău,
trebuia să mă oprești doar din
plecarea din mine,
să întinzi mâna ca să mă
transformi în bezmeticul pe care îl vroiai,

mai stai un gând,
o poveste,
mai stai vreme de-un dor,

[...] Citește tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mai știi?

Scrinul de nuc mai poartă-n amintiri,
Parfumul vechi al clandestinelor iubiri.
Triste scrisori de-amor ascunse prin sertare,
Din anotimpuri care nu-s trecute-n calendare.

Oglinzile în care te priveai de-atâtea ori,
Mai poartă încă suple rezonanțe de viori.
Inelul tău de-argint cu piatră de opal,
Mai are încă strălucirea unui ev medieval.

Mai știi fotoliul vechi sculptat în lemn de nuc,
Unde stăteai, privind cocorii cum se duc?
Și îmi șopteai târziu, poeme lungi de-amor,
Legende-n care îndrăgostiții totdeauna mor?

Mai știi scrisoarea de adio de pe-un scrin?
Mai știi când s-au uscat petalele de crin?
Mai știi cum te-așteptam în nopțile târzii,
Știi când muream câte puțin în fiecare zi?

[...] Citește tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mâine nu e nimic

Când?
Când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

Timpul devine senil.
Timpul devine ilicit,
Timpul devine incomensurabil.
Ieri a devenit prea repede azi,
Azi parcă n-a fost niciodată,
Niciodată mi se pare că a fost totuși odată,
Odată, îmi spuneai că vom fi împreună
Pentru totdeauna...
Totdeauna nu mai înseamnă nimic,
Totul e acum!

Când, spune-mi când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
Într-o lume,

[...] Citește tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 32 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Marian Florentin Ursu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Fani pe Facebook