Mariana Didu

Un chip boem...

acest bărbat seducător, plin de contraste
se simţea străin în inima femeii misterioase
deprinsă cu învolburări de ape şi tuşuri tari
în ochiul stâng ţinea un păianen ce nu-şi ţesese pânza încă
iar în ochiul drept un pui auriu de năpârcă
un copac ce rotea universuri crescuse prin ţeasta sa
visa odinioară la boemă, acum devenise un om înaintea
vremii sale
se plimba pe străzile New York-lui goale
cu un clopoţel, în mână, privind la chipurile dragostei,
frustrat că timpul se scurge împotriva voinţei umane
sub presiunea gravitaţiei, poate doar dragostea femeii
îl mai putea salva de nebunia aceasta păgână, poate doar ea,
care nu cunoscuse cascada urlătoare a sângelui....
ştia că frica de moarte niciodată nu îl părăsise
şi că viaţa sa era o înlănţuire de vise, pictate,
timpul se dovedise duşmanul lui de moarte,
impotriva căruia folosea drept armă opera sa
pe care- simţea- că lumea nu o va face uitată.
avea pesemne conştiinţa propiei genialităţi...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vid ce pustia spaţiul, sufletul

îl iubeam, da, îl iubeam!
pasiunea pentru el era legată
de insomniile mele,
de nervii mei incandescenţi,
întinşi să plesnească sinapsele,
pofta de a plânge dintr-o fericire insuportabilă.
toate au fost înlocuite de acreală,
de zbucium, de scepticism şi de anxietate.
(pe scurt, o scădere a temperaturii lăuntrice),
căci dacă era să rămân în starea aceea de ebuliţie,
de mult mi-aş fi ieşit din minţi
şi mi-aş fi zburat creierii.
am citit enorm toată viaţa,
am citit ca un fel de dezertare,
ca un fel de răzbunare a omului din carapace.
am vrut să intru în tratate de filosofie,
să intru în viziunea altora
era o fugă, în cărţi,
era o fugă de iubire
un fel de moarte,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde este iubire, este şi fiinţa

problema ultimă a cunoaşterii este fiinţa...
fiinţa nu este cea desăvârşită!
numai iubirea ei e desăvărşită...
fiindcă, unde este iubire este şi fiinţa!
când iubeşti... nu te-ntrebi pe cine iubeşti
îi iubeşti părinţii, zâmbetul lui mefistofelic
îi iubeşti leagănul copilăriei, îi iubeşti esenţa gândirii
zborul de aripă răsfrânt... spre marginile firii...
iubirea este pentru un text,
nu pentru un context!
el era tot idee...
şi eu mă-ntrupam în carnea crezului lui
mă rezideam perpetuu... trecând în alt timp
doar de iubirea lui nu mă săturăm niciodată,
doar ea era azima sfântă pe care vream să mi-o înmulţească
Domnul, doar izvorul ei era veşnic nesecat!

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis destrămat

Inorogii albi himerici
Poposesc noaptea pe rană
Au cornuri bătute-n smaralde din stele
Şi visu-mi hoinar destramă.

Stelele se sting bolnave
Agonizând, haotice strigoaice,
Zorii zilei îmi sărută ochii
Alunecând în sân cu graţie
Ei bat în poarta de safire
A rubiniei mele inimi
Lovind cu copite de bazalt
În rugul chindiei.

Doar sângele meu doarme văduv
În străfunduri de izvoare aurite
Lovit de vipera luminii
Şi de cântecul morţii infinite.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împotriva ordinii universale

iubite,

Rilke a murit de la o înţepătură de trandafir.
ce moarte gingaşă, simbolică.
iartă-mă! nu sunt masochistă.
s-ar putea să ai dreptate. nu îmi iese.
vrei să suferi. tu pe cine vei înţepa cu spinii?
pe oricine ce te prinde în mână?
înţep doar dacă-mi pasă. altfel nu are rost.
şi vrea să îţi simtă parfumul?
înţepi de drag. tu simţi lumea?
în general, cică dacă iubeşti, simţi.
eu pe tine te-am simţit ca o prezenţă în suflet.
în duh. simt când te opui.
când nu îţi convine.
dar eu încerc să te chem. să te păstrez.
eu nu rămân mult, de cele mai multe ori plec.
ai o energie care consumă,
eşti rebel şi împotriva ordinii universale uneori.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde numai îngerii mai ascultă...

actele de divorţ dintre lume şi geniu
au fost depuse furibund
în groapa comună a cimitirului
de suflete flămând
din Viena, într-o zi de decembre friguros
unde, spre gloria ei, lumea postumă
l-a aruncat pe Mozart
sub varul septic al uitării din urmă.
şi, de atunci, scena se tot repetă.
între dionisiac şi apolinic,
flautul şi recviemul,
ultimul fruct depus în coşul culegătorului...
viaţa alege întotdeauna, dragii mei,
parfumul opusului ei.
raiul îndoliat la care bate Mozart, tânăr,
ţinând în mâna sa de dantele tremurânde
ultima operă.
a sosit noaptea, Mozart...
nimeni nu l-a mai căutat...
deasupra altor trupuri,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să reînvăţăm albabetul acestor lucruri

Se poate făuri orice, iubite,
Dar nu se poate săvârşi orice.
Făureşti o sabie, făureşti o lance,
Făureşti copite de cai morţi,
Dar săvârşirea noastră
Şi săvârşirea veacului acesta
Şi-au găsit hotarul în ele însele.
Săvârşirea nu ne duce numai la sfârşit,
Ci şi la desăvârşit
Cu chinuri vom săvârşi
Călătoria noastră trudnică
Prin viaţa asta, iubite
Dacă cugetul nostru nu e curat,
Căci noi suntem
Cea mai desăvâşită zidire,
Chiar dacă la om
Totul se răstoarnă până la urmă.
Săvârşirea tinde să se desăvârşească,
Omul tuturor rafinărilor
Se întoarce la omul începuturilor,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă lumea ne zâmbeşte, iubito

dacă lumea ne zâmbeşte, iubito,
ar putea să ne semene, vezi bine,
hainele noastre se atrag magnetic
Dumnezeu îmi vorbeşte prin tine
umblăm cu mari găuri în noi, iubito,
să ne săvărşim în două jumătăţi depline
mica stea purpurie ne însoţeşte-e dragostea
tu eşti o parte din mine, din carnea mea.
mătasea îţi strânge coapsele tari, iubito,
şi satenul purpuriu sânii grei de floare
te simt ca pe o gâză în plasa mea
mă uit la tine, despodobindu-te de feciorie,
de vraja şi frumuseţea-ţi trecătoare.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dracul, în linii mari

e ceva ce nu se manifestă
decât prin contradicţii.
acest ceva nu este divin,
căci pare lipsit de raţiune,
nu este uman,
căci e lipsit de inteligenţă,
nu e drăcesc, căci nu e binefăcător,
nu e îngeresc,
căci arată plăcerea răutăcioasă
de a produce oarecare rău.
Napoleon era demonic,
ducele de Weimar era demonic,
doar Mefisto nu era demonic,
căci era o fiinţă mult prea negativă,
dracul e inteligent ca filosof,
dar, cam mărginit, în soluţii
şi s-a apucat dracul să facă treabă
a ajuns să pună mâna pe cărţi
dinadins s-a transformat în om
să scoată rodul omenesc din toată răutatea,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!