Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Mariana Moga

Poezii de Mariana Moga

Zbor printre poeme

Sunt doar o amintire a ierbii din savană,
mă-ntrec cu telegarii caleștii lui Apollo,
despic lumini și umbre în ceasul meu de vară
și într-un ritm haotic alerg de colo-colo.

Am vise de-mprumut, speranțe, noi poeme,
donez eternității trăiri și multe gânduri,
prin noaptea mea albastră alerg ca-ntr-un safarii
strigând din nou lui Zeus:
" Sunt aici, printre rânduri!"

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Inaintand prin ceata" de Mariana Moga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.08- 17.99 lei.

Eu sunt un fulg de zăpadă

Îmi ninge în suflet, iubite,
privește zăpada pe ramuri,
se pierde în viscol tăcerea
și-ngheață lumina la geamuri.

Prin noapte trec ca o umbră,
eu sunt vânzătoarea de vânt,
în seara furtunii cu stele:
" Iubite, mai știi cine sunt?"

Ascultă colindul din zare,
pe stradă iar trece-un tramvai,
întind o mână spre tine:
"Iubite, te-aștept la un ceai!"
..............................................................

În mine se-ascund zăpezi numărate
și ninge, iar stele vin să mă vadă,
în noaptea aceasta te rog să m-aștepți:
"Iubite, eu sunt un fulg de zăpadă!"

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ne mor prietenii

Aud iar voci pe scena ce devora destine,
Prietenii ne pleacă, prietenii ne mor,
Văd rătăcind trei stele prin zare cenușie,
Cu inimile triste, vorbind de moartea lor,

Și simt cum vertical vibrează-n cor poeții,
Sub cerul vlăguit de-atâta imprudență,
Pășind printre fantome, pe coridoare sumbre,
Zâmbesc nepăsători spre noua existență.

Îngenunchind cuvinte sub tălpile de sănii,
I-au râs în față morții, poetic, mai mereu,
În ritm de tarantela, acum fără vreo teamă,
Se plimbă-n nemurire, doar ei cu Dumnezeu.

Au strâns, aici, în inimi, puține anotimpuri
Și-un dor mă amăgește la modul singular,
Recidivând cuvinte își vor urma destinul,
De-atâta disperare căzând rectangular.

[...] Citește tot

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Pașii,
cusături ce mă leagă de timp,
amprentând lutul
pentru posteritate.

Viața mea este acolo.
Citiți-o!

Gândirea a construit un miracol.
Și-a răspândit dorințele sub picioarele voastre.

Treceți încet!
Nu vreau să-mi mișcați visele.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Același dor

Zac culorile necontrolate.
Atât de singure.

Cerul și-a desfăcut aripa
- peste toamna grăbită -
să audă glasuri de copii
dimineața.
Pentru un alt mâine.

Descompus,
anotimpul își strecoară nuanțele
pe scena unde
tinerețea și-a interpretat rolul.

Și mi-e atât de dor...
De mine.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acord fundamental

N-am privit niciodată înapoi.
Am jucat mereu la poarta din față
și am cules flori.
Parfumul meu,
amestec de petale,
a zburat spre locul cu prune albastre.

În această toamnă
frunzele cad devreme.
Siluete împotriva cerului!

Un vis în mâini,
o țesătură nevăzută,
lumini printre ramuri,
toate vibrează
și suspină
sub acoperișul norilor.

Din această dragoste se ridică viziuni,
se topesc în ochi

[...] Citește tot

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Anotimpul cu trifoi

Cândva strângeam dorințe din trifoi,
hoinari copii în labirintul verde
și ascundeam la sân un firicel,
cu patru frunze, pentru a nu-l pierde.

Ne amintim ades copilăria,
când alergam prin lanul cu trifoi,
și-i căutăm pe tata sau pe mama,
pe frați, vecini, în liniștea din noi.

Dar i-am pierdut pe străzile oculte
și-n forfota din spatele privirii,
sperând ca răsfoind acum imagini,
să-i revedem pe strada amintirii.

Soarta ieri părea că ne surâde,
azi hoinărim prin viață fără noi,
dorind să retrăim cândva speranța,
pierdută-n anotimpul cu trifoi.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Autobiografică

Sunt vis trimis de soartă prin roua dintre stele
și-un corp născut din lutul cioplit de Dumnezeu,
o flacără în bezna ce mângâie zăpada,
speranță-n armonia captivă-ntr-un muzeu.

Sunt picătura nopții ce-adoarme printre frunze,
în ploaia care spală o dală în cădere,
sunt scenă pentr-o piesă, fără un text și nume,
pietriș adus de apa ce printre cetini piere.

Sunt calea ce așteaptă spre asfințit răspunsul,
când mi se pregătește casa-n pustietate,
adun în vers destinul și-am să îl las pomană,
ecoului să vândă clipe-n eternitate.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cărarea viselor

Iar am visat că urc spre infinit,
iar am visat poteci nenumărate,
întinereau chemările în gând
și noaptea se stingea cu demnitate.

Liniștea de toamnă mă inspiră,
cad umbrele sub nucii arămii,
strivesc în pumn o frunză când tăcerea,
îmi strigă dintre dealuri: "Mai rămâi!"

N-am vreme, cad cuvinte peste mine,
Mor clipe amăgite-n calendar
și-n trecerea de astazi către mâine,
cuprinsă sunt de-un dor rudimentar.

În ora ce se-ascunde-n coame nude,
mi-aș cumpăra doar zile fără ceață,
ceasul nu vrea să îmi oprească timpul,
și răsăritul azi îmi ia din viață.

[...] Citește tot

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Confesiune

Au trecut anii peste mine
cum au trecut peste râul din spatele grădinii,
peste sălciile umilite de singurătate,
peste trifoiul înflorit...
Iar eu m-am aflat
în fiecare zi,
în fiecare anotimp
și m-am trezit
în fiecare dimineață
pentru mai târziu,
în fiecare săptămână
pentru luna următoare
și în fiecare an
pentru un nou început.
Atunci,
de ce în toate trecerile eu nu apar?

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 4 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Mariana Moga, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook