Marilena Tiugan

Lumini limpezi

când se deşteaptă primăvara
cu mâinile-i traversate de vene
albastre ca şi cum tot cerul se revarsă pe palme
în împăcări calme şi saturate
ca după un dezgheţ brusc
din degetele-i subţiri curg şiroaie
lumini limpezi mătase
pe pielea pământului petale clătinate de adieri
sub îndoieli şi speranţe
nicio cenzură în gândurile redeşteptate
capete tinere se scutură pentru risipiri de cosiţe
nu-i timp de oprire
printre vorbe la răstimpuri inima saltă în ritm de roată
Doamne printre crengile merilor câtă strălucire
din carnea mâinilor ce bucurie se revarsă proaspătă nebună
de închid ochii nu mai e frig nu mai e noapte
doar verde lumină

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminile din ochii unei păsări

păi Doamne dacă se îmbolnăvesc până şi păsările de lumină
de ce să mai aştepte altceva şi nu s-ar vindeca cu ea
şi gândul întrece întâmplarea canarului
scăpat din colivie zboară înainte şi înapoi
deasupra aceleeaşi flori
în tremur de aripi colorate ţesute cu mâna
umple aerul cu polen
ca să danseze şi polenul
valsul orbitelor exaltate
şi când nimeni nu se aşteaptă
trage cu ciocul soarele înăuntrul camerei
stau acasă şi văd ce n-am mai văzut
luminile calme din ochii unei păsări
un vals între polenuri şi sfârşitul sigur al zilei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna din mansardă

în morminte din cărămizi suprapuse şi liniştea e zgomot
îngrămădiţi să trăiască în singurătate
în marile oraşe orgolioase şi colosale
printre ceţuri
cei care trec văd ziduri înalte şi goale
ici colo se mai iveşte câte-o insulă de-nţelepciune
trecătorul n-o vede la fereastra unei celule

pe o masă cât jumătate de cameră
o floare bastardă
se ridică dintr-o amforă verde
această realitate n-ar putea fi înlocuită
de o imitaţie oricât de genială
fantezia pură de aici n-a ajuns să fie izgonită
un trandafir îşi lasă căzută o petală
purificat şi mântuit
de luna oprită în mansardă

de la înălţime locuitorul ar vrea să strige
priviţi repede această formă va intra în nor şi se va stinge

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt ca într-o poveste

când pipăi locul acesta
nu simt încă vidul
dau de un crâmpei de lumină
mă văd o livadă încărcată de rod
verde-azuriu este acest aer ce
nu încetează să-mi fie plămân
aici toamna nu se grăbeşte
frunzelor nu le-au crescut aripi
prin frunzişul nucului cad bănuţi de soare
vast şi încăpător nu mă înşală
acest loc mă înşfacă până rămân
un copil pentru mine însămi
sau poate o mică vietate liberă
ce nu are drept pavăză
decât o bucăţică de hârtie
în spatele căreia învaţă
să separe ce e rău

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maximala stare

Am scris din inimă/ fără contra-puncte,
până
m-a durut verbul din cuvinte.
Nu ştiu cum să-ţi scriu să mă-nţelegi/
Iubesc inima ta infinită
şi cad peste ea istovită/
fără glas
(am uitat punctuaţia),
unde punctul să fi rămas?

În locul punctului, îmi zic,
ar durea mai puţin
trei puncte.
Punctul,
când să-l pun, cum şi unde?
Adevăratul punct
relevă,
ori ascunde?

Să pun trei puncte, să mă piardă în posibil,

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmur firesc

pornite din adrese
cuvintele se ciocnesc de trecători
până la strigăt spre limpezimea de sine
fiecare silabă se apără de fulgere
cu litere izbăvitoare într-un murmur firesc
libere şi desăvârşite fără să se piardă

parcă nu aş fi vorbit de ieri
ieşită din toate certitudinile încurajez picăturile de ploaie
limpezite în cea mai simplă
rugăciune de spălare şi alintare a faţei unei lumi
jefuite de strigăte pierdute
în zgomote
măsluite în forme divizibile

pornite din statui
silabele se aliniază la start
cuminţi
îmbrăcate în costum de scafandru lunecă spre
adâncul

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neştiutul clipei zero

clopote cu limbi de gheaţă
bat să mişte până şi lumina ce străpunge aerul
tavanul de cer crapă năvălesc corăbii
despre care nu se ştie nimic
unde au înnoptat şi ce vămi au trecut prin străvezime
cum au fost trase la mal printre candele
aprinse pe ape de fluturi palizi foşnind aripile încet

toate tac transfigurate
o clipă roata încremeneşte
între negrul opreliştei şi albul infinit
abisul întinereşte din neştiutul clipei zero
în neştire cântă păsările cu toţi îngerii
căzuţi din soare nevăzuţi în crini
pământul cu miros de seminţe umflate de ploi
îmi pare un dom de verde ce înfrunzeşte

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte cu iele

Într-o trăsură din lemn de soc,
caii de foc poartă, eteric, în noapte,
Sânzienele redeşteptate.
Alunecând pe trei raze de lumină,
Catrina, Marina şi Zalina
îşi revarsă pletele,
îşi împletesc degetele
şi, în legănat uşor,
ies dintre razele stelelor...
La lumina picurând din lună,
rup cu tăcerea cântecului
liniştea din poiana cerbului...
Ele dansează împreună,
se rotesc în cerc,
apoi până la ziuă petrec,
învăluite în vestmintele
vaporoase, iluzorii, de mătase.
Ascunsă, la poartă, după un par,
în care atârnă, real,
o căpăţână de cal,

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie cu maci

izgoniţi din lan macii ard şi se scutură pe asfalt
într-un paradis arid şi secetos fără nici un râu
un fur a băut în întregime apele
să rămână numai otrava şi exilul spre cer
şi pălăvrăgelile despre fericire

ca să-l pipăi cu mâinile sfârşitul e coborât în stradă

predicatorii morţii tac nu mai amintesc de moarte
nu umblă cu flacăra aprinsă în mână li s-ar stinge
cuvintele lor ar suna un amestec greţos de salive
hrană pentru cancerul timpului de neadevăruri

macii au fost izgoniţi din lan
înăbuşiţi de junglă
n-au apucat să viseze să fie mântuiţi
avuseseră de trăit bucuria tinereţii doar o vară
Dumnezeu însuşi e tulburat şi descumpănit
de ce atâta exil şi izgonire de pe pământ
de ce atâta plânset al celor ce-şi strigă disperaţi

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţii îi urmează dimineaţa

descopăr zilei aceeaşi stare
pentru că prea tânjeşte să afle ce simt
îi voi îngădui numai cât să nu se simtă în surghiun
peste ceva timp
ea însăşi se va strecura tiptil tiptil în noapte
şi atunci nu va mai fi chip să ascundă
că face parte din ea
dispărând vor veni zile mai istovitoare decât
aceasta ce e numai curioasă
voi sta de multe ori cu inima strânsă
deşi ştiu că pe pământ
nopţii îi urmează dimineaţa

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!