Marilena Tiugan

Strigătul din dom

în forma gândului m-aş fi dorit fratele său
un cais înflorit
primul născut cu acelaşi nume Vincent-Willem
să dau o explicaţie tristeţii ochilor limpezi-azur
ce văd între caişi înfloriţi şi pe aceia cu crengi uscate
în ce cuvinte aş putea să-l înţeleg
decât alergând pe câmpiile cu mărăcini ale Zundertului
urma să-i găsesc într-o colibă aş dormi
pe un sac cu cărbuni în Le Borinage
mi-aş ţine degetele în flacăra unei lumânări aprinse
să-i fiu frate în călătorie
împreună să vedem cum cade
o stea din vârful unui chiparos la picioarele Brabantului

să fiu fratele lui nu aş asculta pe nimeni
decât inima celuilalt Vincent-Willem născută fără să bată
pentru a fi el Vincent van Gogh
pentru totdeauna

în aşteptarea lumii târzii

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suavă clipire

insinuată în carcasa incoloră susţinută de oase
începe să crească în ceţoase întoarceri
şi creşte şi creşte
ca un aluat dospit
peste albia de lapte
ce împrumută pielea de prunc nesăţios
mirosului dulceag al visării
în nevăzutele margini
crispate de nepriceperi
luate la strâns şi frământate
cu zâmbet
într-o suavă clipire
speranţa
cât de adevărată pare
surâzătoare
între degetele derutatei lumi sugrumate de indiferenţă
de parcă ar vrea să trezească
îndulcit
în amorţite priviri
pe orice s-ar întâmpla şi nimic mai mult

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub ochii închişi

îi zâmbesc lumii fără nimeni
prin fereastra
deschisă pentru o metaforă ce se ofilise
nu mă mai tem de şarpele casei chiar dacă
într-o zi s-ar sprijini în ea
el nu ştie dar locuieşte în mine
ca un vis credincios
în sublimul neliniştilor mele

în orizontul apropiat îmi iau locul
mă cuibăresc lângă mine
în faţa ferestrei de la mansardă sunt eu surâd
am zece degete albastre şi ochii din căprui au devenit în stropii de ploaie
verzi frunze lipite de geam
curioase
cât e înlăuntru de toamnă
şi nu-i
nu-i nicăieri cel ce moare
sub ochii închişi brăzdează câmpuri pentru margarete

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub pleoapele închise

îi zâmbesc lumii fără ea
fereastra e deschisă pentru o metaforă ce se ofilise
nu mă tem de şarpele verde al casei
acum el locuieşte în mine
ca un vis credincios în sublimul neliniştilor mele
mă însoţeşte
când sub pleoapele închise brăzdez câmpuri pentru margarete

în orizonturi roşietice îmi iau locul
şi mă cuibăresc lângă mine
în faţa ferestrei de la mansardă
eu sunt eu am zâmbit
şi nu mă verifică nimeni

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub priviri exorcizate

cu blândeţe îşi tremură aripile
banalele mori de vânt nu mai obiectează
de atâta rotire
se prefac în enigme roşii albe galbene mov
în tictacuri târzii
când nu-i privită o creangă
se despovărează brusc
zăpada fuge în spatele casei
trist cugetul tace parcă nimeni fiind
toţi se grăbesc
pe ferestre lunecă faruri
lipiţi de geam zori
intimidaţi întârzie dorinţele de ieri
strânse cu bucurie avară în iarnă
de visători cu mâinile învelite în
fâşii de lumină
într-o beţie de calde atingeri
curgătoare de pe acum ca un preludiu
sub priviri exorcizate şi orice s-ar întâmpla

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sublimul strigăt al tăcerii

mâini desprinse de trup sprijină umbra tâmplei
nimeni nu se-ndură să arunce
gândurile
poate or trebui cândva
măcar amintirile lor îngălbenite în loc de altceva
în confesionelul de taină de acasă numai cu tine când stai
până ochii dor în gol pereţii nelumii şi gura se-ncleştează
şi nu se mai aude decât
sublimul strigăt al tăcerii
ah splendidă în esenţă
această tăcere ce a făcut să răsară o cale
dar cât de greu să o suporţi când o pui cu tine la masă
să-i dai să mănânce şi ea să se strâmbe
tu să o tot îndemni până ce mâncarea se răceşte
şi rugăciunea de început ia sfârşit în faţa ferestrei
într-un morman de căldură
peste care ziua de vară trece tragând aer fierbinte în piept
în timp ce fredonează sub tălpi scrâşnetul
unei colivii cu sticleţi aiuriţi de cântat

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâs din toamnă

pornită din inima unei brânduşe
toamna umple ulciorul
cu lumină
ruptă din soare
încă o dată m-adapă

în rotire egală tot caut un singur cuvânt
să fie plinul
şi gândul acesta ce trează mă ţine
cum la sfârşit de rugăciune o şoaptă
aminul

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou anonim

de origine fără culoare
cu toate acestea pur şi simplu colorată ca o salamandră
rochia şuierată o lipeşte de trup
în timp ce ochi mari se deschid
interminabilă privire verde
sub gene tremură traversând veacuri de câmpii şi munţi împăduriţi
buze de coral se strâng ca şi cum ar pretinde o zi însorită
acolo unde este o amuletă şi iarba nu tace
plete de sub pălăria căzută pe o parte
se agaţă alge de umeri cochilii
sub pâlcul de nori albi interogativi
un verb se mişcă atinge retina
mă lovesc cu palma peste frunte vântul acesta
nu este vântul de afară nici cel de azi nici cel de ieri
e o adiere de primăvară ce s-a lăsat pictată
de un ochi anonim fără să pretindă ceva

poezie de Marilena Tiugan din Colivia cu aripi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă încoronată

oglindă/ chip/ de când nu eram nici copil nici bătrână
inundată în umbrele verii ce învăluiau valea înverzită
oh dacă te-aş mai avea în agenţia mea filantropică
de dăruit
grădini
aripi de păsări
priviri cu sclipiri
mirosul ierbii cosite
fluieratul unui tren ce tocmai soseşte în gară
scoici de care să-ţi lipeşti urechea
melci ce se ascund în cochilii
căluţi de trestie galopând cu coamele în vânt

sub soarele binefăcător pentru stupi
cum mă încăpăţânez ca o pisică
din toate acestea să mai păstrez câte ceva
pentru toamna mea încoronată
ce-mi însufleţeşte puterea de a iubi hulubii verzi
zburând la un rând cu rândunele gri

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tramvaiul de noapte

pleoapă grea de piatră
apasă ochiul de sfinx
se deschide poartă spre gaură de vierme
stele urcă din adânc
izvor de nelinişti şi neputinţă în inima
căutătorului simulant versat al adaptabilităţii
fără altă îndemânare
decât căutarea până la margini
unde-şi ia răgaz de odihnă
cu picioarele atârnate în afară
printre ceruri străine
rotit odihnitor
sub propria aură aşteptând
tramvaiul la capăt de linie
dacă o mai porni vreunul
la ora 12 noaptea

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!