Marin Bunget

În aur strălucind, pe fruntea ta, coroana...

Vin astăzi în genunchi, la tine, sfântă tară,
Dă-mi din puterea ta, de veacuri adunată,
Să pot răbda ruşinea ce-ţi stă acum povară.
Eşti dată la străini, bucată cu bucată,

De pe pământul tău pe care m-am născut,
Ca un vânat gonit... ce-l fugăresc dulăii,
Sunt alungaţi părinţii, când încă n-am crescut.
Din trupu-ţi ciopârţit se-nfruptă azi călăii.

În verdele naturii, păstrată de martiri,
În aur strălucind, pe fruntea ta, coroană,
Cu mintea lor bolnavă, lipsită de sclipiri,
Ne sapă gropi comune la Roşia Montană.

Pluteşte prin văzduh otrava argintie,
Iar moartea stă să cadă pe timpuri care vin.
Din tot ce este azi, nimic n-o să mai fie...
Pustiu, şi morţi, şi lacrimi, şi noi... cu-acelaşi chin.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă... pentru moş Nicolae

Moşule... îţi scriu şi eu,
Ca orice copil cuminte
Cu frică de Dumnezeu.
Nu că mi-aş dori ceva...
Este doar o rugăminte;

Am prea multe jucării
Să mai vreau acuma una,
Cred că ţi-au mai scris copii,
Tot cuminţi... dar mai săraci,
Care, sigur, n-au niciuna.

Şi niciuna nu-i stricată...
Parcă-s luate din reviste.
De prin alte ţări... plecată,
Mi-a trimis, destule, mama,
Dar sunt singure... şi triste.

Ca să-mi faci o bucurie...
Cred că şi tu ţi-ai dat seama,

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce adevărul doare

Când, strecuraţi în paginile vieţii
I-am înteles şi vorba şi tăcerea,
Involuntar, o facem pe profeţii
Să-i desluşim trecutului durerea.

Mai despicăm în patru fire, părul,
S-alegem dintre ele partea bună,
Să ştim, măcar odată, adevărul
Şi să trăim o zi fără minciună.

După un timp, paşim în ziua-n care
Gândirea sparge cele două stânci;
In timp ce adevărul... numai doare,
Minciuna lasă-n tine, răni adânci.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt rodul... din iubirea-ţi pătimaşă

Priveşte-mă
Sunt doar un fir de aţă
Desprins din ghemul tău de viaţă

Un mugure
Al unei flori gingaşe
Sunt rodul... din iubirea-ţi pătimaşă

Sunt cântecul
Ce liniştea destramă
Sunt împlinirea visului de mamă

Sunt zâmbetul
Din clipe de tristeţe
Speranţă pentru ani de bătrâneţe

Sunt un copil
Şi de sunt bun sau rău
Iubeşte-mă... sunt mamă pruncul tău

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâtea gânduri, mamă...

Mai este-n noi o urmă de copil
De câte ori rostim cuvântul mamă,
Demultul vine-n astăzi şi ne cheamă
Să mai întoarcem timpul din exil.

Mai este-n noi fărâm-aceea mică,
Când teama de-ntunerec şi tăcere
Ne tresărea la orice adiere
Iar inima ni se făcea... furnică.

Ma este-n noi dorinţa de poveste
Aşa cum numai mama ştie-a spune,
Cu Prâslea cel Voinic şi mere bune
Şi zâne, colindând, pe la ferestre.

Mai este-n noi un dor de mângâiere
Şi de răsfăţ... de zâmbetul tăcut,
De palma care-a dat... şi n-a durut,
De lacrima-ţi căzută în tăcere.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul...

Cu frig peste tristeţe şi nor pe anii mulţi,
Pierdut intr-o uitare a timpului grăbit,
Abia ducându-şi anii, ce şchioapătă desculţi
Prin temerea de mâine, a unui rătăcit.

Speranţa i s-a stins în rugile spre cer...
Zadarnice cuvinte, prea goale de răspuns.
Atâtea gânduri sacre se rătăcesc şi pier
Şi nu mai ştie locul în care a ajuns.

A fost cândva şi tată... a fost cândva bunic,
O lume de iubire crescută-n urma lui
Azi l-a uitat cu totul, î-i este doar... nimic...
O stâncă de tristeţe în găndul nimănui.

Priveşte-n nicăeri, doar umbrele o ştiu,
Prin zâmbetul stârnit... amarnic de tăcut,
O lacrimă prelinsă pe sufletu-i pustiu
E tot ce-l mai îndeamnă să plece din trecut.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi te visez...

Mi-e dor de tine, mamă... şi ce dor.
Mă prind trecuturi... şi uitări se-adună,
Poveşti, cu bunătatea ta, să-mi spună,
Şi pâinea frământată, din cuptor.

Poveşti, din înserări, cu mere coapte,
Cu mângâieri din somnul liniştit,
Pe care mâna ta l-a învelit
De-atâtea ori, în clipele din noapte.

Cu timpul care azi, neiertător,
Îmi scrie peste zile, cu regrete,
Cu amintiri pierdute pe-ndelete
Şi gânduri rătăcind, de-atâta dor.

Când ai plecat eram prea mic, să ştiu,
Că drumul tău... ierta atunci păcate.
Am răscolit prin gândurile toate,
Alături, o secundă... să-ţi mai fiu.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi fericiţi vorbeam despre nimic

Tu, frunza ta, din păr... de orhidee,
Ca un pârâu cuprins între izvoare,
Mă săgetai cu gândul de femeie
Prin lanuri de iubiri, nemuritoare,

Privirile din ochi... tăiau cărare
Peste destinul prea timid din fire,
Şi tu şi eu... cu-aceeaşi alinare
Voiam să stingem setea de iubire.

Prin suflete, ca două uşi, deschise,
Plimbam tăceri, tăcerea să se rupă,
Sorbind din gândul năpădit de vise,
Gustul iubirii... revărsat în cupă.

Din vorbe fără sens, creşteam altare,
Punând iubirii, hrană... pic cu pic
Sub învelişul ei plăpând, de floare...
Şi fericiţi, vorbeam despre nimic.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, suflet singur...

Ştiu că exişti, căci altfel nu se poate
Când un destin te-a prins în rătăcire.
Să nu te plângi că nu mai e iubire
Şi calcă peste el cu demnitate.

Eu am să pun în drumul tău, o floare,
Tu, suflete, parfumul să-i aduni,
Să construieşti o mare de cununi,
Sfidând singurătatea... când te doare.

Ai stat prea mult în mutele-i tăceri
Din viaţa asta, care-i doar o clipă,
Dezbracă dar... tăcerea care ţipă,
Te-mbracă-n azi şi uită ce-a fost ieri.

Eu am să-ţi fiu cărarea neumblată...
Şi-ai să respiri din umbra mea, mereu.
E timpul să te-mpaci cu Dumnezeu
Şi n-o să mai fi singur nicidată.
Tu, suflet singur...

poezie de Marin Bunget
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrană...

Sfiicioşi cătăm prin rugă, ca-n atâtea dăţi, iertare.
Deolaltă punem gândul şi tăcerea în chemare.
Vechiu' grai tăcut ne-adapă prin cuvânt fără prihană.
De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrană.

Multe gânduri aşezate în veşmintele vorbirii,
Ce-au trecut prin pana-i sfântă, stau sortite nemuririi.
Azi, poeţi cuprinşi de vorbă şi de dulcele-i blestem,
Rime nu mai încondeie, de veşmântul lor se tem.

Versul lor, e doar o umbră, ostenit, fără foşnire,
Lepădat de limba sfântă, de cuvânt şi de simţire.
Stihuiri suferitoare... prea tăcute, prea vulgare,
Chiar şi stâncelor din piatră le sunt rău mirositoare.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!