Poezii de Marin Moscu, pagina 13
A opta zi
Și luni, și marți,
Și miercuri chiar și joi
Am strâns în inimi fluturi
Din flori și din noroi.
I-am învelit de vineri
În sâmbăta ce urcă
Duminica în spate
Pe pajiștea din luncă.
I-am pus neîncetat
Să zboare-n jurul tău,
Cu aripile-n cruce
Sunt fluture și eu.
Și Dumnezeu se miră
Cât ne iubim de mult
C-a opta zi în lume-i
Din sânge și din lut!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!


A-mbătrânit Sisif
A-mbătrânit Sisif, se pare
Că pietroiul lui e drob de sare...
Îl pune, pentru gust, în mămăligă
Și-n visul lui doar visurile strigă...
Nu mai văd zarea, văd un mușuroi
De cârtița-necată în valuri de noroi...
Văd albinele cu aripile-n zbor ciuntite
De dulcele vieților în miere pritocite...
Văd mămăliga, soare copt în vatră,
Gura pământului ce mușcă și chiar latră...
Veniți la bulzul vieții în care-am pus lumină,
Hrăniți-vă sub crucea lui divină...
Îmbătrânirea vine pe furiș oricând
Și lasă pietre albe ca semne pe pământ...
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absolutul meu de viață
Absolutu-i mugur de viață?
Tu nemuritor peste cetate
Mai strecori imagini și cuvinte
Înțelepte scoase dintr-o carte.
Din biblie o să mai sară peștii
Și pâinea ei hrăni-va noi copii,
Din inima femeii ce iubește
S-or naște munți, oceane și câmpii.
Acesta-i absolutul meu de viață?
Nu! Căutarea suferinței mele
Strecurată-i Doamne prin cuvinte
Căutându-te acolo, printre stele!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acceleratul cu vise-nfruptate
Acceleratul coboară în stradă
Pe calea ferată închipuită,
Tu stai în vagonul de gardă
Atrăgând călătorii-n ispită.
Vremurile bune-s lipite
De gesturi proaspăt mascate
De buzele tale încrețite,
De-o poveste cu zâne uitate.
Eu citesc privirea-ți din zbor,
Acceleratul turuie-n șoapte
Și-amândoi pe-al vieții coridor
Intrăm cu vise înfruptate!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ADN-ul neamului
Sinceritatea mea
Face boltă de lumină
Peste funinginea luminării
Care sortează
Sicriele neamului.
Sub sfânta icoană,
O felie de aer
M-apropie de creanga
Timpului
Imortalizat
În propriile
Relicve
Unde încă
Respir!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aducem rădăcinii lacrimi noi
Iarba țipă sub tălpile mele,
Vântul cerne-n ceruri stele,
Dumnezeu așteaptă cu mult drag
Să tămâieze urmele din prag.
La umbra ferigii de-ntuneric
Rămân uimit și nu alergic,
Îmi mut în vis os lângă os
În traista morții cu folos.
Munții gânditori stând în popou,
Jură că-n lume vechiu-i nou,
Viața-i iarbă-n talpa târâtoare,
În destin doar visul ei e mare.
Se vrea cu Dumnezeu la sfat
Întrupând femeie și bărbat,
De-aceea când iubesc s-ascund
De lume-n visul lor profund.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adunăm din rouă stele-mbârligate
Fulgerele piaptănă pletele norilor,
În oglinda cerului cuvintele topesc
Rugăciunea pusă în pâine și sare
Sub o cruce a hramului domnesc.
Prin cuib de faguri plouă cu petale
De miere cu semințe-nmiresmate,
Știu s-ascult cum dăinuie misterul
Iubirilor ascunse în clipe minunate.
Migala întrebării curge în vad nou
Pe inflorescența florilor de toamnă,
Părul tău întinde visu-mi peste hău,
Oglinda rugăciunii cerurile răstoarnă.
Pe-un ram de filigran se înalță-o casă,
Paratrăsnet pun cuvintele-mi toiag,
Pe brazdă curge sare și pâine rumenită
Când dorurile toate ne zâmbesc în prag.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai scăpat murgul din poze
Ai scăpat murgul din poze
Și-a păscut la mine roze
Până-a făcut zoonoze.
L-am pictat pe-un vers de dor
Cu petale de bujor
Să-l pot călări de zor.
Am trecut cu el, se știe,
Din poezie-n poezie
Pân' la tine sus în vie.
Aveai iriși de tăun,
Gene aripi de păun,
Tochitură în ceaun.
Și în sticle suc de soare
Ca ușor să mă doboare
La izvoru-ți de răcoare.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alege-mă...
În sezonul iubirii mașcate
M-am reinventat de tine să am parte.
Ți-am scris mesaje-n dulce grai,
Tu ai zâmbit, cântând din nai.
Însă-ai uitat un telefon
În mașina unui mic bufon.
Nevastă-sa a râs profund
Când a văzut ce noi am vrut.
A alertat lumea întreagă
C-ai fost și încă îmi ești dragă.
Bărbatul tău nu vreau să știe
Că între noi e-o poezie.
Dar el, o, el, ce e intrusul
Pe care îl adoarme plânsul
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altar de suflet e iubirea
Altar de suflet e iubirea
Și mă închin la sânul ei
De când mă-nfăș în amintirea
Luminilor din ochii tăi.
Pe buzele râvnind de doruri,
Izvor de fragedă dorință,
Las luna în ascunse storuri
Cu brațul plin de romaniță
Să facem cruci într-o clipită,
Cochetărie prinsă-n noi,
Unde doar noaptea e gravidă
Uitată-n vraja dintre ploi.
Altar de suflet e iubirea,
Mă tot închin la sânu-i sfânt,
Atâta cât zădărnicirea
Mai lasă îngeri pe pământ!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Marin Moscu, adresa este:
