Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Marius Robu

Poezii de Marius Robu, pagina 16

Rodul pământului

Amar ca rodul pământului
Cântecul tău, pasăre tristă
Mai vreau să trăiesc
Dar numai atât
Să mă cuminec
Din glasu-ți frumos
Ca rodul pământului.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Neliniște și pace

E atâta liniște-ntre noi
De parc-ar fi după război;
Nici Dumnezeu nu mai respiră
La fel de tare cum se miră.

E atâta liniște c-aud
Mirarea lui din cerul crud
Care ne-a blestemat să fim
Înfrânți și să ne despărțim.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din dorul meu

Mi-e dor de tine uneori
Precum cocoșilor de zori
Precum urechii de cântat
Precum iubirii de păcat

Mi-e dor de tine uneori
Precum mugurilor de flori
Precum oceanului de vânt
Precum tăcerii de cuvânt

Mi-e dor de tine uneori
Și-aș vrea din dorul meu să mori.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Feminist fierbinte

Nevasta mea războinică,
M-a prins culcat cu pacea-n pat
Și m-a-ntrebat destoinică:
Va fi fetiță sau băiat?

C-am auzit că-n timp de pace
Am fi pe front mai multe noi
Și vom putea în fine face
Față fierbintelui război!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (15 iulie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nedumerire

Doamne,
Mă uit în urma mea
Și te văd numai pe tine
Departe de tot
Aproape de părinți.
Mă uit înaintea mea
Și te văd tot
Numai pe Tine
Tot așa de departe,
Aproape de copii
Ce-o fi cu distanța asta
Între Tine și tine
În mijlocul căreia
M-ai răsărit
De nici nu știu
Din care parte
Să te chem
Pe la mine.

poezie de Marius Robu (19 februarie 2007)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru Tine

Dorul e aerul tot mai puțin,
Pe care îl respir când mă abțin
La glasu-ți sfânt cu ochii-nchiși să vin,
Ca o călugăriță să mă-nchin.

La trupul tău frumos ca o icoană
Fără de care trupul mi-e o rană,
Privind cu ochii ficși precum o stană
Care se simte-n ochii tăi o pană.

Respir, de dorul tău, parcă revin
Să m-adumbresc la glasul tău puțin,
Ca un văzduh de plâns la un suspin;
Dorul e aerul tot mai puțin.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (5 noiembrie 2014)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tonomat de poezii

Sunt un fel de tonomat;
Când îmi pică fisa bine,
Mă simt foarte inspirat,
La figuri de stil și rime.

Puneți banul jos, măi, frate,
Dacă vreți literatură,
Creșteți potul, cât se poate,
Ca să pot să dau din gură!

Dați cu banul, cei ce-aveți
Baftă-n viață, la bănuți,
Și-ajutați-i pe poeți,
Să nu moară ne băuți!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (6 martie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bilet gratis de adio

În mine s-a produs o fisiune,
Sufletul meu nu s-a mai suportat,
Nucleu-i, plictisit de uniune,
S-a împărțit la doi și-a explodat.

Dintr-un profil arăt ca Hiroșima,
Din celălalt profil ca Nagasaki-s,
Veniți, prieteni, s-admirați sublima
Ruină ce-am ajuns, căci este gratis!

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (16 februarie 2014)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ecoul

Anotimpurile diferă-ntre ele
După ecou.
Strigă la mine!
Dacă ți-o răspunde colțul ierbii,
Înseamnă că e primăvară;
Dacă ți-o răspunde nisipul fierbinte,
Înseamnă că e vară;
Dacă ți-o răspunde frunza-n vânt,
Înseamnă că e toamnă;
Dacă ți-o răspunde albul,
Înseamnă că e iarnă...
Eu nu ți-oi răspunde,
C-oi vrea să mai strigi.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (19 septembrie 2012)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Împunsătura de moarte

E toamnă, ploaie, frig și cea,
Borcane pline cu dulcea,
Precum și putina cu var,
În beci, sunt sigure că iar
Care se-apropie pe-afa,
N-are, de-acum, ce să le fa.

E toamnă, ploaie, frig și cea,
La oameni nu-i ca la dulcea
Sau ca la putina cu var:
Se tem de moarte și de iar
Ce vin croite să-i împun,
Pe-afară și pe dinăun.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 76 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Marius Robu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Marius Robu

Marius Robu
filosof, poet, epigramist și aforist român

Evenimente biografice

Fani pe Facebook