Marius Robu

Vitaminele iubirii

Viaţa e o moarte lungă
Se hrăneşte din iubire
Şi se sparge ca o pungă
Plină cu nemărginire.
Vitaminele iubirii
Care-o ţin pe viaţă-n viaţă
Se găsesc în firea firii
Şi cu faţa-s faţă-n faţă.

Moartea e o viaţă scurtă
Se naşte la viaţă-n burtă
Şi trăieşte pân' se naşte
Şi moare tocmai de Paşte.

Un complex de vitamine
Ţi-ntinde moartea când vine
Iară tu, crezând că-i măr
Muşti şi mori într-adevăr.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (29 mai 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme de sărut

Într-o zi ploioa,
Două guri se roa
De trei ore-n coa,
De dor să nu moa.

Pe vreme noroa,
Chiar dacă nu-i ploa,
Din lipsă de soa,
Ori de la răcoa.

Pofta uimitoa
De sărut le doa;
Şi mă tem că poa
Chiar să le omoa.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familist în vin s

De trei ani nu dau pe-acasă
Niciun ban, că nu mă lasă
Nici amanta mea focoasă,
Nici a cotnarilor grasă.

Lâng-o sticlă pântecoasă,
Cu mândruţa mea frumoasă,
Uit că te-am lăsat borţoasă,
Pe trei drumuri vin acasă.

Unul vine de la vin,
Altul vine de la vie,
Iar pe ce-l de-al treilea vin
Vineri, să-ţi vin de hac Ţie.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (28 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ta e ram

Inima mea- frunză ce bate
Prin vântul toamnei, de-al vieţii dor;
Mă strânge-n piept că nu mai poate
Respir cu teamă să n-o dobor.

Inima ta e ram desfrunzit
Prin vântul iernii bătând la geam
Şi-apoi la uşă. Mi-o fi venit
Cum am rugat-o pe când cădeam.

Inima bate-n piept sau ea la uşă
Cu degete de vânt şi de cenuşă?

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă laşi?

Tu mă ucizi în fiecare noapte
Şi mă-nviezi în fiecare zi
Lumina mea cu razele răscoapte
De-atâta foc ascuns ce te-ncălzi.

Eu te visez în fiecare noapte,
Dar nu te am în fiecare zi,
M-am săturat să spun în multe şoapte
E trebuie să strig: Nu mă trezi!

Mi-e dor de tine ca şi când ai fi
Tot ce n-am fost, chiar dacă nu mă vezi.
Lumina mea din asfinţit de zi
Fără de tine eu mă sting. Mă crezi?

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (2010)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(E)ram

Sunt părăsit de tot, de toţi, de toate,
De mine însumi, nume nu mai am,
Şi mă confundă vântul când mă bate,
Crezând că sunt un ram, precum eram...

Nu mi-a rămas decât o legănare,
Nu-i de la rod, şi de la ce-i nu ştiu,
Pesemne de la ultima mirare,
Că voi muri când nu voi mai fi viu...

Şi nu voi mai putea simţi acut
Frica de moarte, care mi-a trecut...

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (23 ianuarie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(F)leac

Eu sunt bolnav de nimic,
Nimicul mă-mbolnăveşte,
Bolirea-i mă nimiceşte;
Nimicului, boală-i zic.

Iubirea-i vindecătoare,
Iubind, mă vindec subit,
Vindecat sunt de iubit;
Iubirii-i spun vindecare.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Ne)firesc

Bate vântul, frunza pică,
E firesc, la o adică,
Şi la fel e de firesc
Faptul că îmbătrânesc.

Nefiresc din cale-afară,
E că timpul nostru zboară
Ca o frunză tremurând
În al toamnei vânt, oricând,

Nu doar toamna, ca frunzişul,
Ci şi când e secerişul,
Când zăpezile, firesc,
Se pornesc sau se topesc...

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(R)evoluţia simţurilor

La câte generaţii de femei
Au sărutat în viaţă ochii mei,
Am azi, organ de funcţie născut,
O gură-n loc de ochi, pentru sărut.

Iar dacă mă-ntrebaţi de vechea gură,
La schimb, urmând aceeaşi procedură,
A renunţat la-ntregul ei trecut
Şi s-a schimbat în ochi pentru văzut.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (21 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Re)cunoaştere de seară

Iubita mea, când vină dăm pe ceasul
În care pe pământ ne-am cunoscut
Şi blestemăm, plini de regrete, pasul
Pe care într-o seară l-am făcut,

Hai să ne-ntoarcem în acelaşi loc
În care ochii tăi şi ochii mei,
Necunoscuţi, ne-au pus la inimi foc
Şi hai să nu ne mai cunoaştem! Vrei?

Nu locul e de vină, draga mea,
Nici ora sau cunoaşterea puţină,
Ci sufletele care n-ar putea
Nici în acest amurg să se abţină

Să se îmbrăţişeze cu iubire,
Trecând peste ce nu cunoaştem noi:
O veşnicie de la despărţire,
De când, în loc de unul, suntem doi.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!