Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Mihaela Banu

Poezii de Mihaela Banu, pagina 26

Nu-mi plac ploi de toamnă!

Nu-mi plac ploi de toamnă, nebune, ce vor
Să-nchidă-a mea vară, să-i pună zăvor!
Când soarele-ascuns e de nori prigonit,
Pe patul de frunze aș sta tolănit,
Dar picurii dor.

Când ropotul ploii răsună strident,
Privesc la natură c-un aer absent.
Copacii rămas-au stingheri, tot mai goi.
Prin ramuri se-aude un biet pițigoi,
C-un cânt consecvent.

Cad picuri de-a valma-ntre cer și pământ,
În dansul sălbatic se-ncing duși de vânt.
Descântecul ploii de zor îngânând,
Își află sfârșitul sub brazdă gemând,
Cu sufletul frânt.

Mi-nchipui în palme cum frunzele-adun
Tăind a lor cale când pleacă-n surghiun,

[...] Citește tot

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Numărătoare ...

Unu e un tip bățos
Prezentabil și fălos,
Care o șapcă și-a tras
Șmecherește, peste nas.
Doi, privit de pe zăvoi,
E gâtul unui rățoi
Înotând pe bălți, hai hui,
Ca tot neamu'-asemeni lui.
Trei e un inel rebel,-
Două jumătăți din el:
Una-n sus și alta-n jos,
Cui să-i fie de folos?!
Patru cu nimic mai breaz
Nu cred să fie prea treaz.
E un scaun năzdrăvan,
Cu picioarele-n tavan.
Cinci cu-o seceră aduce,-
După formă s-ar deduce
Și deși-i cu coada ruptă,
E gata să intre-n luptă.

[...] Citește tot

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O adunătură jenantă ( După "O aventură galantă" de Ion Pribeagu )

Într-o zi, mai pe la patru,
Nici la film, dar nici la teatru,
M-așezai pe un fotoliu,
Nici prea vesel, nici ca-n doliu,
Să văd la televizor,
Nici alb-negru, nici color,
Ce mai e prin Parlament,
Nici adept, nici oponent,
Doar problema s-o descos,
Nici pe față, nici pe dos.
Ca tot omul vreau să știu,
Nici devreme, nici târziu,
Noi pe cine am ales,
Nici prea rar, dar nici prea des
În vremuri de aspră criză,
Nici tsunami, dar nici briză.
Cine, țara noatră toată,
Nici săracă, nici bogată,
O ia veșnic în răspăr,
Nici minciuni, nici adevăr.

[...] Citește tot

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O dorință de copil

Singur trecând prin lumea asta tristă,
Am și eu o dorință de copil:
Mama și tata undeva există,
Ori m-a născut o floare de april?!

Cu suflet blând, îmbobocind cuminte,
Zilnic trăiesc același avatar.
De chipuri dragi nu-mi mai aduc aminte
Și zbuciumul mi-e fără de hotar.

An dupa an, aceeași întrebare,
Îmi pustiește gândul răvășit:
Pe lume am venit din întâmplare?!
De cineva am fost și eu iubit?!

Cuvântul dor refuză să se stingă.
Speranța dulce încă n-a murit.
Noi orizonturi visul vrea s-atingă,
Iar așteptarea mea n-a ostenit.

[...] Citește tot

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O iubire ca un val...

O iubire ca un val
Arde ca un foc bengal,
Împletind din jar și scrum
Caierele ei de fum.
Mistuită-n vâlvătăi
Pășind neumblate căi,
Din cenuș-a renăscut
Deșteptată de-un sărut.
Ca pasărea Phoenix, zic,
Renăscută din nimic,
Prinde tărie în glas
Din cenușa ce-a rămas.
Din jăratec și tăciuni,
Murmurate rugăciuni
Au născut, fără păcat,
Un nou sentiment curat.
Liberat din somnul greu,
Ca din lanțuri Prometeu,
Cânt suav de madrigal
Mi-a scos iubirea la mal.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O lege veche spune ...

O lege veche spune să nu scrii
De rău, nici despre morți, nici despre vii.
N-ai nici un drept cu piatra tu să dai,
Să-i spinteci, trași în patru zări de cai
Și nici pe roata vieții să îi tragi,
În văzul lumii, fără de nădragi,
Făcându-i de ocară și rușine.
Cu ce au fost ei mai prejos ca tine?!
Nu ești Hristos și chiar dacă-ai fi fost,
Să pedepsești păcatul n-are rost.
Nu mai fi unul dintre cei zeloși!
Ești tot din tagma lor de păcătoși...
Fă bine și tot zelul tău îndreaptă,
Mai trece-n catastiful vieții-o faptă,
Pe la azile sau orfelinate,
Să dăruiești din roadele-adunate!
Un zâmbet, pentru cei năpăstuiți,
O mângâiere, pentru cei loviți
În soarta lor, ce mai că îi omoară,-
Pe pământ, dăruind, îți strângi comoară.

[...] Citește tot

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O umbră s-a lăsat pe pleoapa zilei

O umbră s-a lăsat pe pleoapa zilei.
Pe orizontu-ndepărtat e sânge.
Un strigăt a icnit pe-un cer ce plânge
Și-a rupt zăgazul patimii și milei.

Umbre de arbori rătăcesc tembele.
Tăcerea-n scorburi înghețând stingheră,
Se-afundă-n pâcla fără frontieră,
Ce a-mpânzit cărările rebele.

Îngerul morții și-a pierdut reperul.
De negrul văl s-a liberat durerea.
La porțile infernului, cerberul,

Neputincios să-și înfrâneze vrerea,
Scurma în tină, îngropând misterul,
Sub colți rânjiți abia strunind puterea.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oare ce-ar putea să fie?!

Să vă spun câteva fapte,
Despre visul de azi-noapte.
Stam pe-un fund de pălărie
Gata de-o călătorie.
Pe deasupra, o umbrelă,
Ca un petec dintr-o velă,
Din puf fin de păpădie,
De zici că-i scamatorie.
Ce ciudată arătare
Stau și mă uit cu mirare.
În ce soi de daravelă
Sunt, sau e o bagatelă?!
Îmi zic singur: - Ei drăcie,
Oare ce-ar putea să fie?!
E-un vehicul, e-o minune,
E real, e ficțiune?!
Când deodată se smucește,
Saltă, se rostogolește...
E ditamai hărăbaia,
De-ajung să mă-ntreb ce-i aia?!

[...] Citește tot

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oare cine ești tu, fată?!

Lacrima e fructul sfânt,
E al inimii cuvânt,
În vremi când sufletul tace
Neaflându-și a sa pace...
Când glasul s-a săturat
Să mai strige-n lung și-n lat,
Ofuri vii ce-l încovoaie,
Răscolind prin măruntaie.
Colț de suflet sfâșiat
În vreun spin înveninat,
Perlă icnind fără vrere
Și născută din durere,
Oare cine ești tu, fată
Și de cine ne-ai fost dată?!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ochii-i sunt azurul ...

Ochii-i sunt azurul, pletele copt lan,
Care se revarsă pe al ei divan.
M-a strigat: Iubite, vino pe-ai mei sâni
Și-ți așterne capul, pân' n-om fi bătrâni!
I-am răspuns: Iubito, am să vin să sorb
Fraga gurii tale, ca un hulpav corb!
Și deși-am sorbit-o, buzele mi-s arse.
De clepsidra vremii clipa-ncet se sparse.
Istovit de freamăt, în târziul ceas,
Am plecat, iubito... De ce n-am rămas?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 46 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Mihaela Banu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Fani pe Facebook