Poezii de Mihaela Banu, pagina 28
Pe geana mea
Pe geana mea o lacrimă, cu greu,
Se opintește să nu pice-n hău,
Plecând după părerile de rău,
Pierdute în adânc de heleșteu.
Învăluită-n strai de amintiri,
Își ține-aripa strânsă peste trup
Și stă însingurată ca un lup,
În bezna unei stranii rătăciri.
Pe geana mea, o lacrimă-i popas,
Zdrobită-ntre durere și uitări,
Ce pribegind pe tristele-i cărări,
Dilată timpul pentru bun-rămas.
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe linia îngustă-a vieții
Pe linia îngustă-a vieții,
Pe drumul pașilor pierduți,
Trecut-au anii tinereții,
De amintiri rămân știuți.
Un pas la stânga, sau la dreapta,
De nu îi faci cu ochiul treaz,
Te-or face să rătăcești treapta
Și să te-ntorci nu ai răgaz.
Din marotonul vieții noastre
E șters cuvântul înapoi.
Destinul ce ni-i scris în astre,
Îl vom primi ca bravi eroi.
Vibrează liniștea adâncă,
Iar din penel de-abili zugravi,
Răsar ca flori de colț, pe stâncă,
Urmele noi de pași concavi.
[...] Citește tot
poezie de Mihaela Banu din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe pragul sufletului meu
Stau pe pragul sufletului meu.
Să pășesc sau nu într-însul oare?!
Nu va fi motiv de întristare,
Rătăcind prin el ca Odiseu?!
Și crezând că le știam pe toate:
Lacrimi, zâmbet, vaiet, bucurie,
Înțeles-am că străin mi-e mie
Cu durerile în el răbdate.
Aș fi sters tot ce a fost și doare
Și-aș păstra seninul liniștit,
Al iubirii fără de sfârșit,
Ce mă încălzea cu-a ei dogoare.
Să fie leac și cine a adus
Ăst cânt de dulce alinare,
Ce râul clipelor amare
Între pământ și cer a descompus?!
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe simeză
Contemplând simeza cu suflet preaplin,
Pictura-n efluviu e un dar divin:
Bătălii faimoase, cu cai nărăvași,
Imortalizate, lupte cu ostași.
Armate cu arcuri, cu săgeți și scut,
În natura moartă, ulcele din lut.
Flori îmbrățișate în imens buchet.
Pictor în oglindă, autoportret...
Un colț de natură, stele, lună, sori,
Zarea necuprinsă, munții cu ninsori.
Nimfe-n goliciune, ce se scaldă-n larg,
Vele-nvolburate în vârf de catarg.
Nuduri voluptoase cu fețe de crin,
Coapsele cărnoase și călcâiul fin.
Suverani, regine, în veșmânt luxos,
Curtezane blonde cu păr mătăsos.
Plete zulufate, chip de copilași;
Cu-arcurile-ntinse, tandri amorași.
Ampla simfonie de nuanțe și ton,
Este seva vieții, nesecat filon.
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde ești?!
Pe unde ești când zori de zi se crapă,
Când gura mea pe buza ta se-adapă?!
Pe unde ești când ceru-i plin de stele,
Când ți-as zidi din ele-n cer castele?!
Pe unde ești în nopți cu lună plină,
Când mă îmbrățișai ca o glicină?!
Pe unde ești când rupt de oboseală,
Mi-aș pune capul lin în a ta poală?!
Pe unde ești când mor de dor și jale
Și leac mi-ar fi să-ți strâng coapsele tale?!
Pe unde ești când gândul mi-e la tine
Și-s bântuit de îndoieli haine?!
Pe unde ești când sufletul mi-e frânt
Și-alerg ca un nebun și mă frământ?!
Pe unde ești când vreau, la miez de noapte,
Sărutul tău cu gust de piersici coapte?!
[...] Citește tot
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-o margine de curcubeu
Pe-o margine de curcubeu
Pășeam doar eu cu dorul meu.
O pasăre ce trece-n zbor,
Îngână-al îngerilor cor.
Aripi n-aveam să-mi iau avânt,
Tu, nerostind niciun cuvânt,
Să mă abați din drumul meu
Cum în durerea lui Orfeu,
N-a mai răbdat cumplitul chin
Privind la chipul ei divin
Și soața-i s-a pierdut etern
Pe calea-ntoarsă spre infern.
Doar m-ai privit cu ochi străini,
Umplându-mi sufletul de spini
Și-atunci m-am prăvălit în hău,
Strivind în piept numele tău.
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pegas...
Spune-o legendă veche, de-un cal înaripat;
Spre ceruri se înalță, de muze-ncălecat.
El este calul Pegas, ce zboară spre Olimp,
Cu blândele lui muze, călătorind în timp.
Pe aripi de legendă, te duce în Parnas,
În al muzelor munte, te poartă-n zbor Pegas.
Lovește cu copita la Helikon, în munți,
Unde dintr-o fântână se-adapă-avide frunți.
Fântâna Hippocrene de unde beau poeți,
Rimând catrene sute cu mult mai înțelepți.
Dacă bei din fântână, lacom și-ndestulat,
Rime îți dăruiește Pegas, pe săturat.
Deci beți poeți ai lumii, din apă, cu temei
Și mintea adăpată va scapăra scântei!
poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pendula și ceasul de perete
O pendulă și-un ceas de perete,
În revistă trec fapte concrete.
Deși nu-i venea la socoteală,
Ea stătea să-i facă el morală.
El, copleșit de mai vechi regrete,
Hotărî să le ia pe-ndelete.
Nici țipenie nu era-n casă;
Numai ticăind, un ceas de masă.
Și prinzând curaj și-n glas putere,
El strigă spre a ei încăpere.
Și vă jur că nu-i o utopie;
Ceasul a găsit pretexte-o mie:
Tu ești de stăpâni altfel tratată,
La curent cu bârfe, informată
Și tronând peste sufragerie,
Cu toți te privesc cu simpatie.
Așa cum se știe-n legea firii,
Poți s-auzi ce spun și musafirii.
Cât gazda platouri pline cară,
Mai asculți și-o vorbă de ocară,
[...] Citește tot
fabulă de Mihaela Banu din In volumul Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru păcatul de-a ne fi iubit
Cum despărțirea-i de neconceput,
Iar drumul vieții-a devenit îngust,
Noi, două umbre,-o să-l urmăm pe Proust,
În căutarea timpului pierdut...
Vom pribegi-n Sahara însetați,
De-acesta-i prețul ce-avem de plătit.
Pe Everest vrem să fim deportați,
Pentru păcatul de-a ne fi iubit.
[...] Citește tot
poezie de Mihaela Banu (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peripețiile ouălor de Paște
De Paște, așa-i temeiul:
Obiceiul și bordeiul.
De-ați ști ouăle ce-ndură
Scuipi, ca de deochetură.
Mai întai sunt toate fierte,
Mă rog Domnului să-i ierte!
Apoi le trag prin vopsele,
Din creștet până-n pingele.
Pe-altele le-ncondeiază,
Pân' modelu-l cizelează.
Le sulemenesc obrazul,
De arată de tot hazul.
Ori scot vintrele din ele
Gătindu-le cu mărgele,
Că e sărbătoare mare
Și nu-i loc de eschivare.
[...] Citește tot
poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Mihaela Banu, adresa este:
