Poezii de Nicolae Matei, pagina 12
Florile grădinii mele
Florile grădinii mele
Se întrec în frumusețe,
Când mă uit cu drag la ele
Uit de necaz și tristețe.
GHIOCELUL și ZAMBILA
Au făcut deschiderea,
Mă cuprinse de ei mila
Tremurând așijderea.
Apăru apoi în scenă
TOPORAȘII, VIOREAUA,
A trecut marea problemă,
Îi cam speriase neaua.
Tufă-naltă și stufoasă
Cu aspect de mic copac,
Se-ncărcă mândră, făloasă
Cu ciorchini de LILIAC.
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Foșnetul toamnei
Foșnește toamna din marama-i zdrențuită,
Franjuri jerpeliți, rupți de vânt încep să piară,
Pădurea tristă în alămuri e coclită,
Sfrijite frunze își dau duhul... Grea povară...
Foșnește toamna în clinchete de tinichea,
La geamul meu o vrăbiuță-ar vrea să-mi spună
Să-mi fie milă, s-o ocrotesc dac-aș putea
Să trecem peste iarna rece împreună.
Foșnește toamna și frunzele la ușă-mi bat,
În odăița mea tristețile pogoară,
Mi-a mai rămas arama, argintu-i terminat,
Strivită-n talpă e iubirea de-astă vară.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frământă mama pâine
Smerit așază mama icoanei busuiocul
Iar candela își plânge un licăr de lumină,
În mângâierea mâinii rămâne sfințit locul
Când sita sfântă cerne o pudră de făină.
Cu șorț la brâu încinsă frământă mama pâine,
Tulpanul ei asudă la tâmple cărunțite,
E binecuvântare în ziua cea de mâine,
Sărut mâinile-i aspre de muncă bătucite.
Bobul de grâu surâde în plămădeala verii,
N-a fost uitat de ploaie și mulțumiri aduce,
Covata-i învelită de clipele tăcerii,
În aluatul proaspăt răsare-un semn de cruce.
Focul încet se-ncinge, în vatră e dogoare,
E rumenit cuptorul, aprinși sunt obrăjorii,
Un iz de pâine coaptă pe-o aripă de boare
Se-mprăștie în aer peste Ulița Morii.
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frământă mama pâinea
Smerit-așează mama icoanei busuiocul,
În jale-și plânge candela un licăr de lumină,
În mângâieri de mâini rămâne sfințit locul
Când sita sfântă cerne o pudră de făină.
Mireasma dulce se-nvăluie-n odaie,
Venit din plămădeli de lanuri, bob de grâu,
Surâde mulțumit de binecuvântata ploaie,
Frământă mama pâinea cu șorțul prins în brâu.
În colțul de tulpan se-adună roua frunții,
Mi-s dragi, aș vrea să îi sărut mâinile aspre,
În aluatu-acoperit dospește pâinea nunții,
Speranța de mai bine din sufletele noastre.
Se-ncinge focul în cuptorul din polată,
Dogoarea jarului i-aprinde obrăjorii,
Din țest un iz de pâine caldă, coaptă,
Se răspândește-n aer pe Ulița Morii.
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fulgi de speranță
Mă ninge... Pe-obrazul cald mă mângâie fulgul căzut,
Din lacrima iernii, din nori mi-așterne rece sărut,
Steluța-înghețată sfârșește în picuri topită,
Doar vântu-i mai știe taina prin ceruri rătăcită.
Mă ninge... Un fulg jucăuș mi se-așează pe creștet,
M-am plâns că-mi este dor, de-ar vrea să-mi spună fără preget
Dacă la vară ne-om întâlni în lanul plin de maci:
-N-ai vrut să-mi dai răspuns îndată, ai preferat să taci!
Mă ninge... Ninsoarea întețită doru-îmi răpune,
Îmi cresc dorințele și stratul mai gros se depune,
Se-arată și gerul, la geam încolțesc flori de gheață,
Mă ninge nostalgic... Mă ninge cu fulgi de speranță.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gladiola
Un șirag de nestemate prins în fir de gladiolă
Rugă cerului aduce într-un ceremonial,
Pier șiroaiele de ploaie înghițite de rigolă,
Zâmbesc florile grădinii în regal pictorial.
Stropii ploii, strălucind, se preling pe-a ei corolă,
Curcubeul se arată în decorul boreal,
Un șirag de nestemate prins în fir de gladiolă
Rugă cerului aduce într-un ceremonial
Se simte-ndelung curtată de un crin imperial,
Serioasă-n tot ce face nu s-a arătat frivolă,
Ar dori să-și împlinească visul matrimonial,
Să plutească-n dansul nunții în acorduri de mandolă
Un șirag de nestemate prins în fir de gladiolă.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Grâul, pleava și neghina
Pe-arioi lâng-un ciurlan
Leapădă de zor combina
Adunându-se-n morman
Grâul, pleava și neghina.
Dinspre margini aruncată,
Pleava plină de gâlceavă,
Încrezută și-nțepată
Se ridică dusă-n slavă.
Și în zboru-i efemeric
Nu puțini erau acei
Ce aplaudau frenetic
Toat-ascensiunea ei.
Pripășită lângă grâu,
Molia, nici gând să zboare,
Îi strânse cureaua-n brâu
Tot furându-i din mâncare.
[...] Citește tot
fabulă de Nicolae Matei din Linișor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Greierele și furnica
La margine de răzor
Greierele cel burtos
Sub o tufă de mohor
Trândăvea, dormea pe jos.
Mai cânta la ceas de seară
Pe la crâșmă, pe la bar,
Bucuros că se-adunară
Câțiva bani de buzunar.
S-a gândit c-ar fi mai bine
Că nu i-ar fi deloc greu
Să plece în țări străine
Să susțină un turneu.
A avut succes scripcarul,
Zdrăngănind de zor manele,
Își umpluse buzunarul
Cu euro și lovele.
[...] Citește tot
fabulă de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gutuiul
Târzie, toamna aprinde lămplle-n gutui,
Lumina lină aduce-o liniște adâncă,
În pâlpâiri plăpânde din candele gălbui
Speranța primăverii mai licărește încă.
E ultimu-n livadă, se simte-al nimănui,
Otrăvitoarea brumă veninul si-l aruncă,
Târzie, toamna aprinde lămplile-n gutui,
Lumina lină aduce-o liniște adâncă.
În odăița caldă, la geam, pe-o ferăstruică,
Smerit așază, mama, sfințitele statui
Și luna, o gutuie, culeasă-n vârf de stâncă
Străbate bolta nopții cu stelele, hai hui,
Târzie, toamna aprinde lămplile-n gutui.
sonet de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hristos a înviat
Lumina lină cutreieră pământul
Iar liniștea se-așterne-n sufletul curat,
Pustiu și gol se vede-acum mormântul,
E miezul nopții... Hristos a înviat!
Credința se aprinde în sfintele făclii,
Un licăr cald ne pâlpâie în bucurie,
Călcând pe moarte, smerite suflete învii
Și se trezesc cei adormiți pentru vecie.
Vestea-nvierii s-a dus în zări, departe,
Se mai cunoaște locul unde-ai stat,
Învingător, cum ai promis, ai fost în moarte:
-Ai biruit!... Ai înviat!... E-adevărat!
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Nicolae Matei, adresa este:
