Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Nicolae Matei

Poezii de Nicolae Matei, pagina 5

* * *

Am muncit întreaga vară,
Și-am adunat în cămară:
Suc din roșii rafinate
Și compoturi asortate,
Gem din piersici parfumate
Și dulcețuri aromate,
Zarzavat și bulion,
Castraveții cornișon,
Murăturile picante,
Acrișoare și crocante.
N-am stat să mă bat de muscă,
Mi-am pregătit și zacuscă,
Să prind un pic de putere
Mi-am făcut țuică din pere,
Și-am să-nchei anul întreg
Cu via care-o culeg.
Și vă spun la fiecare
Că nu-i ușor, frățioare,
În grădină, cum se știe,
Nu-i chiar ca în poezie,

[...] Citește tot

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Sunt liber, dar mă simt întemnițat,
Nu plâng, nicicând n-aș vrea să mă jelesc,
Mă simt de primăvară-nstrăinat
Și sufăr că n-am voie s-o iubesc.

Păcat că am pierdut un anotimp,
-Îndură-te de noi, ai milă, Doamne!
Să-mi completeze din al vieții timp
Tristețea-mi va aduce două toamne.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A înflorit gutuiul...

Cu luminițe-aprinse-n vervă mare,
La viață, la trăire mă îndeamnă,
Își zămislește-n pântecul de floare
Fitilul lămpii galbene din toamnă.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A mai trecut o iarnă

A mai trecut o iarnă peste mine,
Nu pot să-i mai suport hainele-i grele,
Am să le-arunc prin văgăuni străine
Sau le dau foc, m-am săturat de ele.

Ochii-îmi sunt umezi, mă roagă insistent,
Nu vor să mă mai vadă prin noroaie,
Nu uit trecutul, mă doare-acest prezent:
-Un curcubeu s-apară după ploaie!

A mai trecut o iarnă peste mine,
De greaua-i talpă nu m-am lăsat strivit,
Am învins nopțile de nesomn pline,
Nu mi-a fost teamă de gerul crâncenit.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A sosit vremea unirii

Ce tristă-i țara când e dezbinată!
Pe-a noastră vatră ne simțim străini,
Cu frații împărțim aceeași soartă,
Ne pierdem pe cărările cu spini.

Nu ne-am uitat trecutul plin de glorii,
În lupte grele-am dobândit dreptatea,
Iubirile de neam au scris istorii,
Uniți ne-am regăsit identitatea.

Noi n-am vrut teritorii de la alții,
Nicicând nu am râvnit în altă parte,
În casa noastră ne-am avut ca frații,
Doar pace ne-am dorit și libertate.

În Cuza s-a sfințit nădejdea noastră,
Mihai ne arătase începutul,
Ardealu-a revenit la noi acasă,
Sosit-a vremea să sorbim și Prutul!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A trecut prea multă vreme...

Ți-am deschis zăvorul porții c-o dorință în cuvânt,
N-ai vrut să-mi dai ascultare, am plecat tăcut, înfrânt,
Un răspuns îl așteptam, că tăcerea nu te iartă,
M-am retras, n-ai spus nimic, ți-am lăsat dorința-n poartă.

Ți-am deschis zăvorul porții cu un gând legat de tine,
Gândului n-ai dat crezare, te-ai opus, nu mi-a fost bine,
Cu priviri rătăcitoare căutai în altă parte,
Ți-am lăsat gândul în poartă, mi l-ai dus în hău, departe.

Ți-am deschis zăvorul porții cu un dor uscat de plâns,
L-ai trimis spre alte locuri, mi-l țineam la pieptu-mi strâns,
N-ai dorit să mi te-apropii, nici măcar să-mi dai o veste,
Ți-am lăsat dorul în poartă, s-a pierdut într-o poveste.

Dorul, gândul și dorința, toate-acum sunt pe sfârșite,
Nu vor să se mai deschidă zăvoarele ruginite,
Tu mă vrei să vin la tine, zici că am calea deschisă,
A trecut prea multă vreme... Poarta-i rece și închisă...

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ace de ceasornic

Apăsătoare, grele ace de ceasornic,
Sparg vadul timpului, nisipul îl risipă,
Târându-se spre prund se-afundă-n mâlul spornic,
Secunda veșnică se pierde într-o clipă.

Pavate-i sunt cărările cu lungi tic-tacuri,
Sub pasu-i apăsat se crapă o pavelă,
Minutele ar vrea să-mbrace faste fracuri,
Nu le-a găsit, sunt aruncate la pubelă.

Lungește cu nesaț greaua singurătate,
O luptă se sfârșește-n marea evadare,
Trecute aventuri sunt orele plecate,
Trăite-n drumurile lumii viitoare.

În frământări adânci, prin izolate spații,
Cadranele-obosite ațipesc în șoapte,
Din somnul timpului se nasc noi constelații,
La moara lui se macină și zi și noapte.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amintirile mă dor

Ziua a intrat la apă, de lumină-i văduvită,
Norii tuciurii se-nfruntă, se-îmbrâncesc în lumea lor,
Doar privirea ta, iubito, dulce, blândă, liniștită
Mă ajută să pot trece prin al toamnei trist decor.

Seara-încătușată-n neguri vine searbădă, sluțită,
De prin temnițe scăpate amintirile mă dor,
Ziua a intrat la apă, de lumină-i văduvită,
Norii tuciurii se-nfruntă, se-îmbrâncesc în lumea lor.

Pe umărul meu fierbinte fruntea o apleci ușor,
Mângâi toamna cea senină prinsă-n tâmpla ta albită,
Trece-n grabă peste noi cu volbura-i ruginită,
Cu-al meu trup am să te-acopăr luptând cu al iernii vifor,
Ziua a intrat la apă, de lumină-i văduvită.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amurg

Discul vânăt împinge jarul spre apus.
Ard zările suflând în spuza timpului.
Nisipul din clepsidra zilei s-a tot scurs
Și s-au deschis zăvoarele amurgului.

Lumina palidă mai face-un pas minuscul.
Ar vrea să ardă, resurse nu mai are.
Se mătuiește-n gheare de crepuscul,
În ultim licăr clipește-apoi dispare.

Încrâncenată-i lupta-ngemănării...!
Amurgul piere înghițit de noapte.
Pe cer se-aprinde candela-nserării.
Nimic nu mișcă, e liniște în toate.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amurg de toamnă

Amurgul arămiu din aripi bate,
Se stinge în cenușa-ntunecării,
Dulci adieri spre zările roșcate
Trimite vântu-n suflul alinării.

Cocorii obosiți se vaită-n șoapte,
Pribeag mai este dorul depărtării,
Amurgul arămiu din aripi bate,
Se stinge în cenușa-ntunecării.

Se spală luna în apa înserării
Și stelele de praf sunt măturate,
Desprinse, frunze-n pragul disperării
Veștede-adorm în liniștea uitării,

Amurgul arămiu din aripi bate...

sonet de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 27 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Nicolae Matei, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook